Stiri

Companiile, orientate spre o economisire puternică: piața de mobilă office second-hand prinde cel mai mare avânt în 2024

Reading Time: 2 minute

Într-un peisaj economic incert, companiile din România, dar și consumatorii persoane fizice, se orientează tot mai mult spre reducerea cheltuielilor în 2024, având o abordare mai sustenabilă și eficientă din punct de vedere financiar în ceea ce privește amenajarea birourilor. Astfel, piața de mobilă office second-hand cunoaște cel mai mare avânt în acest an, fiind estimată o creștere a cererii de 20% față de anul trecut, potrivit Princemob Buro, unul dintre principalii furnizori de mobilier de birou second-hand.

Prin folosirea mobilierului second-hand, companiile și consumatorii pot reducere cheltuielile de 2-3 ori față de achiziția de mobilă nouă.

“Toate datele noastre ne arată că cererea este în creștere, chiar dacă majoritatea analiștilor sunt sceptici în privința unui trend crescător pe parte economica în anul în care am pășit. Iar în acest context, companiile se vor orienta către reducerea cheltuielilor, mobilierul second-hand pentru amenajarea birourilor fiind preferat în acest sens. În ansamblu, experimentăm un avânt fără precedent, mai ales că firmele își îndreaptă atenția către opțiunile care aduc beneficii duble: economisirea substanțială și responsabilitatea ecologică”

George Udriște, CEO Princemob Buro

Astfel, potrivit Princemob Buro, este estimată o creștere a cererii pentru mobilier second-hand din partea domeniilor medical și auto. În continuare, afacerile din: agricultură, curierat, comerț, dar și IT,  vor fi cele mai interesate de mobilă de birou second-hand. Totodată, va fi înregistrată și o creștere a interesului din partea consumatorilor persoane fizice, în special din rațiuni financiare.

“Deși românii încă au o oarecare reticență în fața ideii de mobilă second-hand, observăm o creștere a cererii pentru birouri și scaune office pentru casă în a doua jumătate a anului 2023, trend care se va menține în 2024. Majoritatea clienților noștri achiziționează mobilierul second-hand comercializat de noi datorită raportului calitate-preț. Toate produsele SH comercializate trec printr-un amplu proces de igienizare și curățare. Suntem obligați prin lege ca pentru toate produsele care conțin materiale textile sa aplicăm o procedură de dezinfecție și alta de dezinsecție direct în Germania, de unde importăm mobila, iar apoi înainte de a fi comercializate ele trec prin alt proces de verificare a functionalităților, ungere, curățare, spălare și aspirare acolo unde este cazul, cu soluții profesionale nemțești”

George Udriște, CEO Princemob Buro.

Totodată, piața de mobilă second-hand va deveni tot mai importantă în economia circulară, ajutând la protejarea mediului. De altfel, România a adoptat Planul de Acțiune pentru Economia Circulară în Octombrie anul trecut, plan ce cuprinde 52 de acțiuni pe termen scurt, mediu si lung. În același timp, Princemob Buro contribuie la reducerea poluării și la protejarea mediului atât prin comercializarea mobilei second hand care favorizează reducerea risipei și la educarea pieței, dar și prin singura campanie de plantare a unui copac pentru fiecare birou vândut.

Activă pe piață din 1993, Princemob Buro este una dintre principalele companii pe piața de mobilă second-hand, furnizând produse din Germania. Totodată, compania este un important producător de mobilă la comandă, având showroom în județul Ilfov și Cluj.

Princemob Buro a încheiat la început de 2023 un parteneriat cu organizația Plantăm Fapte Bune, prin care plantează un copac pentru fiecare birou vândut. Până în prezent, compania a plantat peste 1.000 de puieți.

Foto: © Emotionart | Dreamstime.com

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Modificarea Legii RCA: șoferii români vor să aibă dreptul să întrebe asigurătorul la ce service își pot repara mașina

Majoritatea covârșitoare a șoferilor români consideră util să primească o listă cu unități service unde să își poată repara mașina,…

7 ore ago

„Catalizator de Începuturi” aduce tinerii artiști în lumina reflectoarelor

Proiectul „Catalizator de Începuturi”, sub egida „Cred în România” și cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al…

8 ore ago

Asociația GIC IOR-Titan acționează în instanță Primăria Capitalei pentru recuperarea zonei retrocedate ilegal din Parcul IOR

Asociația Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană…

8 ore ago

Secretele Festivalului Hoinar

Cu o experiență de 12 ani în managementul proiectelor culturale, Ruxandra Miuți este managerul Festivalului Hoinar, una din puținele inițiative…

9 ore ago

Businessul Lensa a depășit 207 mil. lei anul trecut. Cum aniversează compania 11 ani de prezență pe piață

Retailerul român de optică Lensa a înregistrat, în 2023, venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând o creștere a…

9 ore ago

Marcelo Rainer, Novartis România: Între schimbare și adaptabilitate

Dacă în 2022 a inițiat o transformare globală cu scopul de a accelera creșterea, capacitatea de inovare și productivitatea, în…

9 ore ago