Sustenabilitate

Conferința Economia Circulară în România. Ce soluții avem pentru a risipi mai puțin

14 oct. 2023 4 min

Conferința Economia Circulară în România. Ce soluții avem pentru a risipi mai puțin

Reading Time: 4 minute

Vineri, 13 octombrie, a avut loc în sala Aula Magna, a Academiei de Studii Economice din București (ASE), conferința „Economia Circulară în România: de la Provocare la Oportunitate”.

Printre participanți s-a numărat Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, cel care a și deschis prezentările, cât și nume mari din industrie precum Constantin Damov, președinte Green Group, Julien Munch, CEO Carrefour România, Jovan Radosavljevic, general Manager CocaCola HBC România, Cristian Lazăr, CEO și fondator Green Pack și alții.


Discuțiile, moderate de Lucian Mândruță, au demarat cu panelul „Sustenabilitate și Securitate Economică în Europa de Est,”. Invitatul de onoare Mircea Geoană a subliniat importanța adoptării și promovării economiei circulare în contextul schimbărilor climatice, geostrategice și industriale actuale.


“Acest tip de chestiuni nu pot fi rezolvate decât împreună. Într-o ”Sfântă Treime” între zona publică, decidentul politic, administrație, sector privat și societate, universități, într-o colaborare transversală între sisteme și profesiuni, pentru că, de foarte multe ori, atunci când ne adunăm, ne adunăm într-un fel de bulă profesională și de interese în care suntem toți de acord între noi. Și când ieșim din bulă, spunem: stai un pic, eu sunt pe petrol și gaze, eu sunt pe agricultură intensivă, etc”, a explicat Mircea Geoană, secretarul general al NATO.


Discuțiile au adus în prim-plan un subiect de maximă relevanță în contextul schimbărilor climatice, geostrategice, industriale și socio-economice actuale: adoptarea și promovarea economiei circulare ca un mod sustenabil de a (re)gândi producția, consumul și gestionarea resurselor.


Oficialul a continuat explicând că România are nevoie de o serie de ingrediente de omogenizare și totul trebuie să începă din școlă. Mai mult, Mircea Geoană a atras atenția că tinerii sunt cei care au mai multă conștiință ecologică decât generațiile mai mari, aceștia având o apetență mai mare de a salva această planetă.


“Ar trebui un pic de ingrediente de omogenizare. Eu cred că se poate și la noi, eu văd ce fac și alte națiuni, mă uit la întreaga planetă. Nu suntem singurii care avem dificultăți în a ne aduna. Cam așa e la noi, în clipa în care este ceva credibil, care face sens, care începe din școală. Eu cred că avem mai multă conștiință ecologică la copiii și nepoții noștri decât avem la generațiile mai mari.
Există o apetență mai mare a tinerilor pentru planetă, pentru a salva această frumusețe de planetă pe care o avem, nu vă dați seama cât de frumos este totul. După aceea, este ceea ce numesc eu în engleză ”peer pressure” – presiune civică.
Speranța este în tineri. Nu că generația noastră nu mai are nimic de spus, mai are. Există o presiune energică și trebuie să știm doar să o canalizăm”, a continuat Mircea Geoană.


În cadrul discuțiilor s-a mai arătat cum economia circulară contribuie la protecția mediului înconjurător și la generarea în serie de efecte pozitive asupra economiei naționale și a comunităților locale din România, mai ales în contextul gestionării schimbărilor climatice și al inovației în domeniul producției industriale.
Economia circulară poate genera oportunități multiple de dezvoltare a afacerilor, de angajare și creștere a competențelor în multiple sectoare economice, au mai arătat speakerii prezenți.


“Facem o discuție astăzi prea mult despre job-uri, când de fapt noi căutăm să reducem numărul de joburi pentru că sunt foarte multe zone în industria noastră cu mișcările repetitive. Acestea nu sunt în dorința unui tânăr de a le ocupa. Este evident că trebuie totul automatizat, mecanizat, să eliminăm toate greșelile umane. Pe de altă parte, economia circulară este un model de creștere economică fără consum resurse naturale. Ceea ce facem noi astăzi este 100% bazat pe materiale, pe produse la sfârșitul ciclului de viață și abia de aici începem noi al doilea ciclu economic. Orice stat care are dezvoltată o capacitate de circularitate, reușește să facă creștere economică fără să mai alerge după materii prime”, a explicat Constantin Damov, președinte Green Group, cel mai mare parc integrat de reciclare din Europa.


Acesta a transmis că locurile de muncă “sunt foarte interesante în economia circulără pentru că aici vorbim de inovații”.


“Inovația merge atât de departe că astăzi a trecut la procese fizico-mecanice și intrăm în zona chimică și o să până în zona nucleară pentru a extrage toate acele material e care sunt deficitare și pecare noi le-am declarat critice. Eu cred că economia circulară va genera noi joburi, foare multe, în zona de cercetare, proiectare, inginerie. Este vorba de stăpânirea fluxului tehnic”, a mai spus CEO-ul companiei.
De asemenea, în cadrul convorbirilor s-a discutat despre practicile inovatoare de gestionare a deșeurilor că resurse în cadrul economiei circulare, cei prezenți prezentând experiențele și contribuțiile din partea organizațiilor neguvernamentale, a asociațiilor și a companiilor private în promovarea economiei circulare.
“Noi găsm astăzi în electronicele noastre aproape toate metalele din tabelul lui Mendeleev. China ne-a oprit exportul de germaniu, altcineva o să spună nu vă mai dăm litiu, altcineva o să spună nu vă mai dăm indiu. Fără indiu nu mai avem ecranele touch screen și va trebui să învățăm să scoatem acele câteva molecule pentru a face alte touchscreen-uri”, a continuat acesta.


Ulterior, în a doua parte a evenimentului s-a vorbit despre investitori și investiții în economia circulară românească, fiind pusă în discuție o perspectivă esențială asupra modului în care societatea abordează, gestionează și valorifică resursele într-un mod sustenabil.


Totuși, există o serie de provocări ale lanțului de producție, mai ales în contextul definirii conceptului de „deșeuri valorificabile” și importanța reintroducerii acestora în circuitul economic, atât din perspectiva producătorului, a consumatorului, dar și a statului.


“Noi suntem o companie care se ocupă de partea de waste management pentru clienți din zona industrial-comercială, companii. Practic le ajutăm să își gestioneze corect fluxurile de deșeuri la ei în fabrică și la noi în fabrică și încercăm să valorificăm aceste deșeuri pe care ei le generează la nivel de companii, să le dăm o valoare. Suntem niște prestatori de servicii care contribuie la preselectarea lor, selectarea, sortarea și valorificarea la operatori autorizați pentru fiecare tip de deșeuri.


Deșeul poate fi valorificabil. Cuvântul valorificabil este un termen foarte larg și conform termenilor din Directivă el are mai multe sensuri. Putem vorbi de la piramida economiei circulare care pleacă de la prevenire până la reutilizare, la reparație, la reciclare lui, care este cam ultimul pas până la valorificare energetică. Fiecare produs are un ciclu de viață pe care fiecare deținător de deșeu îl decide în cadrul companiei”, a explicat Cristian Lazăr, CEO și fondator Green Pack.


Conferința a reprezentant o platformă de importanță majoră pentru discuții și schimburi de idei privind modul în care economia circulară poate contribui la protejarea mediului și la crearea de oportunități economice durabile în România, iar participanții au împărtășit perspective valoroase pentru mediul economic românesc, securitate economică în Europa de Est și tranziția către economia circulară.
Evenimentul a fost organizat de Green News România în parteneriat cu Asociația Coaliția pentru Economie Circulară (CERC).

Array

Articole pe aceeași temă: