Sustenabilitate Interviuri

Raluca Fișer, Președinte Green Revolution: Ne dorim orașe mai verzi și locuitori mai prietenoși cu mediul, iar acest lucru este posibil

6 ian. 2024 5 min

Raluca Fișer, Președinte Green Revolution: Ne dorim orașe mai verzi și locuitori mai prietenoși cu mediul, iar acest lucru este posibil

Reading Time: 5 minute

La început de an, unul cu patru rânduri de alegeri în România, miza viitorului nu este doar în plan politic. Alegerile legate de mediu și politicile sustenabile sunt permanente iar impactul lor este resimțit de fiecare dintre noi. Rolul organizațiilor de mediu este tot mai important, iar vocea lor tot mai puternică. Asta și pentru că există organizații-catalizator, care adună proiectele valoroase, oameni implicați și demonstrează zi de zi că se poate construi un viitor mai bun.

Green Revolution susține reducerea poluării în marile orașe, a impactului pe care activitățile umane îl au asupra mediului, cât și creșterea calității vieții locuitorilor în marile aglomerări urbane. Propune și realizează, împreună cu autoritățile, strategii și politici de mediu coerente, în timp ce militează pentru introducerea bicicletei ca mijloc de transport alternativ, pentru reducerea consumului de energie, pentru folosirea surselor regenerabile și a tehnologiilor verzi, pentru implementarea sistemelor de colectare selectivă a deșeurilor, pentru conștientizare și educație ecologică în școli.

Despre proiectele Green Revolution și viitorul verde al României și al lumii, Biz a stat de vorbă cu Raluca Fișer, președintele organizației.

Raluca Fiser Presedinte Asociatia Green Revolution 1

Cum ajută misiunea Green Revolution rezoluția adoptată în urma COP28?

Ca și în urmă cu un an, rezoluția adoptată la COP28 din 2023 nu a fost neapărat una clară întrucât nu s-a ajuns la un acord comun între statele participante privind eliminarea treptată a combustibililor fosili. Totodată, trebuie subliniat că experții și organizațiile de mediu sunt destul de sceptici privind scopul și interesele acestei conferințe, iar acest lucru nu face decât să sporească neîncrederea publicului larg în importanța subiectului dezbătut. Și aici intervine problema când vine vorba de misiunea Green Revolution în România. Obiectivul nostru este în primul rând unul de educare și conștientizare pentru orașe mai verzi și un stil de viață sustenabil. Încrederea oamenilor în existența acestor probleme de mediu este esențială pentru a ne face auziți, iar faptul că mesajele care vin de la nivel înalt sunt contradictorii, nu ajută.

Cu toate acestea, noi nu ne abatem de la misiunea noastră și suntem la fel de motivați să o ducem mai departe. Ne dorim orașe mai verzi și locuitori mai prietenoși cu mediul, iar acest lucru este posibil. Trebuie doar să înțelegem că fiecare gest contează și că puterea și responsabilitatea e în mâinile noastre.

Cum a arătat anul 2023 pentru organizație?

A fost un an bun pe toate proiectele pe care le avem în portofoliu, iar pentru noi acest lucru este dovada că mulți oamenii au înțeles că trebuie să facă o schimbare în stilul lor de viață pentru a beneficia de un oraș mai verde. De exemplu, serviciul nostru de bikesharing iVelo a înregistrat cu 23% mai multe închirieri decât în anul 2022, ceea ce înseamnă că interesul oamenilor pentru transport alternativ a crescut.

Totodată, ne-am bucurat să vedem o mai mare deschidere și susținere din partea autorităților pentru proiecte de mediu. Proiectul iVelo&Aerlive, aer pentru bucureșteni ce a avut ca scop conștientizarea calității aerului din București și promovarea transportului alternativ,  a fost realizat cu sprijinul Primăriei București.

Desigur că se poate mult mai bine de atât și că atât timp cât mașina, și nu omul, va avea prioriatate în planurile de mobilitate urbană, acțiunile noastre vor fi limitate.

Tot în acest am am dezvoltat și lansat proiecte noi, cum ar fi Green Report Podcast, care vine în continuarea misunii noastre de educare a publicului larg. În cadrul fiecărui episod discutăm cu experți de mediu, persoane publice și personalități despre diferite teme de mediu.

Cum au privit companiile și cetățenii români problemele de mediu în 2023?

Când vorbim de companii, abordarea problemelor de mediu a devenit o necesitate și o obligație odată cu implementarea directivei CSRD. Așadar, companiile sunt mult mai interesate de acest subiect și fac mult mai multe demersuri în această direcție, atât pe plan intern, cât și extern. Dacă până acum, tot ce ținea de mediu și sustenabilitate era în responsabilitatea omului de CSR, acum se crează departamente separate care să se ocupe strict de aceste raportări non financiare care vin la urma unor strategii si planuri de actiuni concrete. Vorbim desigur de companiile mari, însă treptat această directivă se va implementa și în companiile mai mici până în 2026.

Trebuie spus că pentru foarte multe companii, obligativitatea acestei raportări este privită ca pe o povară pentru că implică multe schimbări la nivel de organizație și costuri foarte mari. Totuși, aceasta vine la pachet cu multe oportunități de creștere, iar obținerea de finanțări de la bănci este doar una dintre ele.

Dacă ne referim la cetățeni, așa cum spuneam și mai sus, au fost mai receptivi și mai deschiși, dar este nevoie și de stabilirea unui cadru legislativ favorabil transportului alternativ, pentru a vedea schimbări cu adevărat notabile.

Care au fost concluziile campaniei derulate în București alături de iVelo și Aerlive și cât de mult credeți că o să contribuie la schimbarea atitudinii față de mediu comunicarea acestor informații?

Prin acest proiect am monitorizat calitatea aerulului la 10 stații iVelo din București, pe perioada august-noiembrie 2023. Rezultate au arătat că toate cele 10 stații de monitorizare au înregistrat un nivel de poluare cu PM2,5 ce depășeșc nivelul mediu anual admis conform legii, iar două dintre ele înregistrează depășiri de PM10. Totodată, Centrul Vechi este stația unde s-a înregistrat cel mai înalt nivel de poluare, urmată de stația de pe Barbu Văcărescu și cea de pe Bdul Libertății. De exemplu, în perioada 19-21 Octombrie nivelul de PM2.5  de la stația din Centrul Vechi a înregistrat depășiri de 200% a valorii maxime admise. Intervalul orar 16-20 este perioada din zi cea mai poluată, ceea ce ne confirmă încă o dată că traficul auto intens este principala sursă de poluare din București.

Cred că e important ca oamenii să primească informații de acest gen în mod constant, din cât mai multe surse pentru ca în timp să ajungem la schimbări de atitudine. Susținerea mass mediei în acest proces e esențială, iar pentru proiectul iVelo & aerlive am fost bucuroasă să constat că ni s-au alăturat mulți parteneri media.

Pe ce fel de proiecte credeți că vor pune accentul în 2024 companiile preocupate de problemele de mediu?

Din experiența proiectelor înscrise la Gala Green Report în ultimii 3 ani, vă pot spune că cele mai multe proiecte derulate de companiile mari sunt pe zona de educație și inovație de mediu, economie circulară și eficiență energetică. Așa că mă aștept ca și în anul următor, lucrurile să se prezinte similar.

M-aș bucura ca și autoritățile locale să îmbrățișeze real tema dezvoltării durabile a orașelor și să vedem proiecte de calitate care au la bază măsurători concrete inițiale și post-implementare, obiective calitative și cantitative măsurabile care pot face dovada îmbunătațirii indicatorilor urmăriți. Cred mai departe că o comunicare transparentă și corectă a acestor data este absolut necesară.

Care sunt proiectele Green Revolution pe care le pregătiți pentru prima parte a anului 2024?

Începem anul în forță cu Gala Green Report, cel mai prestigios eveniment anual dedicat recunoașterii proiectelor din domeniul sustenabilității, realizate în România de către companii, instituții publice sau persoane fizice. Suntem deja la a 3-a ediție și observăm de la an la an o evoluție în calitatea proiectelor înscrise, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Pe 18 ianuarie aflăm câștigătorii din acest an, așa că fiți cu ochii pe noi!

Continuăm apoi cu seria conferințelor Green Report și cu noi episoade ale podcastului nostru, dar și cu un proiect absolut inovativ pentru piața din România care vine să susțină eforturile noastre de a transforma orașele României în orașe mai verzi și mai sustenabile.

Suntem încantați că vom deschide Ivelo – sistemul nostru de bike-sharing și în alte orațe din România în 2024 și vom vedea și mai mulți oameni  care vor adopta bicicleta ca mijloc de transport urban.

Array

Articole pe aceeași temă: