Companii CSR Stiri

Lidl a a lansat al treilea raport de sustenabilitate

20 nov. 2020 4 min

Lidl a a lansat al treilea raport de sustenabilitate

Reading Time: 4 minute

Lidl continuă să sprijine producătorii locali prin facilitarea exportului de produse autohtone către magazinele Lidl din Europa, în valoare de 59 milioane de euro, în 2019. Datele au fost extrase din cel de-al treilea raport de sustenabilitate lansat de retailer, care acoperă perioada 1 martie 2019 – 29 februarie 2020. În plus, Lidl a colectat și a trimis către centrele de reciclare în 2019, peste 37.000 de tone de deșeuri, cu 21% mai mult decât în 2018. Totodată, în perioada de raportare valoarea investițiilor sociale a fost de peste 22.500.000 de lei.

Lidl publică raportul de sustenabilitate pentru anul financiar 2019 (1 martie 2019 – 29 februarie 2020), sub umbrela „Fapte pentru un viitor mai bun”, într-un nou demers de transparență ce analizează și evaluează impactul activității de business asupra economiei, societății și mediului.

În dezvoltarea raportului au fost abordate rezultatele procesului de consultare a grupurilor de stakeholderi, derulat pentru raportul non-financiar aferent anilor 2017 și 2018, acestea fiind considerate în continuare valide și relevante pe plan local, pentru activitatea Lidl. Astfel, temele care au prezentat anterior un interes major pentru stakeholderi au fost grupate tot în funcție de cele 4 etape ale lanțului valoric, prin urmare 4 domenii majore ce formează Modelul Lidl de responsabilitate: 1. Resurse; 2. Lanțul de aprovizionare; 3. Operațiuni și procese; 4. Clienți, fiecare fiind detaliat cu măsurile, rezultatele și obiectivele sale de dezvoltare durabilă.

De exemplu, numărul furnizorilor locali de bunuri și servicii a crescut în 2019 cu 11% față de anul 2018, iar cantitatea de fructe și legume românești a fost cu 23% mai mare. De asemenea, raportul reflectă rezultate extraordinare și în ceea ce privește demersurile și măsurile de reducere a cantității de plastic și a risipei alimentare, precum și investiții sociale de peste 22.500.000 lei în comunitățile din România.

„Chiar dacă anul acesta este influențat de schimbări aduse de declanșarea pandemiei, evaluarea anuală a impactului pe care îl avem ca business rămâne în continuare o prioritate pentru noi, fiind și mai importantă în acest context. Lansarea celui de-al treilea raport de sustenabilitate reprezintă parcursul unui an 2019 de succes pentru noi, marcat de creșteri înregistrate pe toate segmentele activității de business, de la angajați, clienți și produse până la consolidarea unor parteneriate de încredere. Raportul înscrie rezultatele noastre, măsurile pe care le-am luat și ce putem îmbunătăți la ele, precum și obiectivele de dezvoltare durabilă a business-ului Lidl România. Sustenabilitatea face parte din ADN-ul Lidl, iar măsurile noastre nu sunt doar niște indicatori într-un raport, ci fapte pentru un viitor mai bun”, a spus Frank Wagner, CEO Lidl România.

La fel ca primele două rapoarte de sustenabilitate Lidl, și cel aferent perioadei 1 martie 2019 – 29 februarie 2020 a fost elaborat având la bază metodologia GRI Standards, dezvoltată de organizația Global Reporting Initiative, cel mai cunoscut standard de realizare a rapoartelor de sustenabilitate, dar și urmărind cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) incluse pe Agenda 2030 a Națiunilor Unite.

Printre cele mai importante rezultate înregistrate de Lidl în anul financiar 2019 și detaliate în cel de-al treilea raport de sustenabilitate se numără:

  • Resurse

Ca urmare a aderării la Inițiativa Fur Free Retailer, Lidl nu a comercializat produse textile, încălțăminte sau accesorii care folosesc blană provenită de la nurci, vulpi, coioți și iepuri.

  • Lanțul de aprovizionare
  • Lidl a facilitat exportul produselor românești în valoare de 59 milioane de euro, dublu față de anul anterior;
  • Peste 80% din furnizorii de bunuri și servicii ai Lidl sunt din România, cu o creștere de 11% față de anul anterior.
  • Peste 80% din cantitatea de fructe și legume din Piața Lidl, în vârf de sezon din perioada de raportare, provine de la producători români;
  • 79% din camioanele cu care a fost transportată marfa în 2019 au fost echipate cu motoare EURO 5 și EURO 6, cu 8 puncte procentuale mai mult decât anul anterior;
  • Lidl a colectat și trimis spre reciclare peste 37.000 de tone de deșeuri, cu 21% mai mult decât în 2018;
  • Operațiuni
  • Record mondial: magazinul Lidl din Str. Cpt. Av. Alexandru Șerbănescu este cel mai sustenabil magazin din lume, obținând certificarea BREEAM Outstanding cu un scor de 99,1%; Este totodată, primul magazin din România cu acest nivel de certificare.
  • 33 de magazine și depozitul din Roman au obținut certificarea EDGE;
  • Toate magazinele și depozitele Lidl sunt dotate cu soluții 100% LED, economia anuală de energie obținută fiind, în medie, de 16,2% (aproximativ 9.600 MWh);
  • La nivel național, în perioada de raportare, numărul de puncte de încărcare a autovehiculelor electrice din portofoliul Lidl ajunsese la 33;
  • Lidl a introdus la raionul de legume și fructe, vânzarea la preț redus, pentru a reduce volumul de produse alimentare care pot deveni deșeuri și a preveni astfel, risipa alimentară.
  • Lidl a exclus definitiv din sortimentul său toate articolele de unică folosință din material plastic, cum ar fi paie, pahare, farfurii și tacâmuri;
  • Retailerul a donat peste 300 de tone de produse alimentare și non-alimentare și 252 de tone de hrană pentru animale.
  • Clienți
  • Valoarea investițiilor sociale a fost de peste 22.500.000 de lei, fiind susținute 37 de ONG-uri;
  • Sortimentul de produse bio cuprinde 276 de produse, la finalul anului financiar 2019.
  • 2.697 articole au certificări UTZ, FSC, Organic Cotton, Bio, MSC, Rainforest etc.
  • Toate fructele și legumele din Piața Lidl sunt certificate GLOBAL G.A.P..

Obiective pentru creșterea eficienței business-ului

Raportul include și o serie de angajamente pe termen mediu și lung. Astfel, ca parte a strategiei globale ReSet Plastic, Lidl s-a angajat ca până în anul 2025, toate ambalajele produselor marcă proprie să fie reciclabile în proporție maximă posibilă, iar cantitatea de plastic utilizată pentru aceste produse să fie redusă cu 20%. În plus, pentru reducerea amprentei de carbon și eficientizarea consumului de energie pentru perioada următoare de raportare, Lidl are în vedere instalarea de panouri fotovoltaice pe acoperișurile magazinelor. Totodată, în procesul de evaluare a calității produselor marcă proprie, obiectivul principal Lidl este ca, până în 2025, să reducă cu 20% cantitatea de sare și zahăr adăugate în produsele marcă proprie.

Cel de-al treilea raport de sustenabilitate Lidl România poate fi consultat în întregime aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: