Finanțe Stiri

Credit pentru case verzi

16 oct. 2018 2 min

Credit pentru case verzi

Reading Time: 2 minute

Raiffeisen Bank a lansat creditul imobiliar “Casa Ta Verde”cu scopul de a încuraja persoanele fizice să-și achiziționeze locuințe cu certificare de eficiență energetică “Green Homes”, acordată de Consiliul Român pentru Clădiri Verzi (RoGBC), anunță banca, într-un comunicat de presă.

Creditul imobiliar „Casa Ta Verde” are următoarele caracteristici:

-Dobândă fixă de 6,15% în primii 7 ani, iar începând cu al 8–lea an dobândă variabilă de la 2,75% marja de dobândă + Robor la 3 luni sau dobândă variabilă pe tot parcursul creditului, de la 2,75% marjă de dobândă + Robor la 3 luni

-Valoare între 5.000 și 300.000 euro (echivalentul în lei)

-Perioada între 3 și 30 de ani 

-Garanție: ipotecă de rang 1 instituită asupra imobilului achiziționat sau asupra unor bunuri imobile aflate în proprietatea solicitantului sau a unor terți

-Avans15%-35% din valoarea imobilului; avansul de 15% se aplică pentru achiziția imobilelor din localitățile cu indice pozitiv de evoluție a pieței imobiliare 

-Asigurare obligatorie pentru imobilul adus în garanție, cesionata în favoarea băncii.

“Optiunea pentru o casă verde are o serie de avantaje. În primul rând, dobândă mai mică față de creditul imobiliar standard și costurile mai mici la energie și reparații aduc beneficii directe lună de lună, care se traduc printr-un cost redus al deținerii locuinței. De altfel, economiile anuale pe care le face un client care solicită un astfel de credit pot acoperi până la două rate din an. Nu în ultimul rând, a locui într-o casă verde înseamnă un mediu mai sănătos pentru întreaga familie, prin utilizarea la construcția casei a unor materiale ecologice, non-toxice”, a spus Cătălin Munteanu, Director Executiv Direcția Persoane Fizice la Raiffeisen Bank.

În agențiile Raiffeisen Bank clienții pot obține rapid preaprobarea financiară pentru acest tip de credit cu actul de identitate, fără documente de venit. Preaprobarea financiară este valabilă 90 de zile, timp în care pot căuta casa “verde” pe care și-o doresc, arată banca, în comunicat. 

 Exemplu de calcul:

 Pentru un credit de 188.500 lei, pe o perioadă de 279 luni, cu o rată a dobânzii fixă 7 ani, de 6,15%, ulterior variabilă (5,9%), comision de analiză 900 lei, comision ordin plată 18 lei, comision cont curent 5 lei, rată lunară este de 1.277,56 lei, DAE 6,99%, iar valoarea plătită până la finalul creditului este de 373.077,84  lei.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: