Stiri Companii

Meta Estate Trust se listează pe piața AeRO a Bursei de Valori București

29 aug. 2022 2 min

Meta Estate Trust se listează pe piața AeRO a Bursei de Valori București

Reading Time: 2 minute

Meta Estate Trust, companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, a debutat astăzi, 29 august, pe piața AeRO, segmentul de acțiuni al Sistemului Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București. Acțiunile Meta Estate Trust se tranzacționează sub simbolul bursier MET. Listarea companiei a fost precedată de o ofertă publică inițială, derulată în perioada 20 iulie – 2 august în urma căreia compania a atras 14 milioane de lei de la investitori.

Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București: „Ne bucurăm să avem începând de astăzi un nou emitent la Bursa de Valori București. Meta Estate Trust este a 11-a companie care se listează pe piața AeRO de la începutul acestui an. Îi felicit pentru decizia de atragere de finanțare prin intermediul pieței de capital pentru a-și pune în aplicare planurile de dezvoltare a companiei. Totodată, listarea holdingului Meta Estate Trust consolidează prezența sectorului imobiliar la bursă”.

Eugen Voicu, Președinte al CA Meta Estate Trust: „Astăzi, 29 august 2022, este o zi foarte importantă pentru echipa și acționarii Meta Estate Trust. Odată cu listarea acțiunilor MET pe piața AeRO, la puțin peste un an de la înființare, facem încă un pas în dezvoltarea companiei, continuând drumul spre țintele propuse: transferul pe piața principală a BVB și atingerea unui volum de active de 100 milioane euro. Avem un model de business care ne diferențiază de alți emitenți listați și suntem bucuroși că ne îndeplinim misiunea asumată de a democratiza investițiile imobiliare. Am creat premisele ca investitorii să devină parteneri de lungă durată și vom folosi mecanismele pieței de capital pentru a aduce plus valoare acționarilor. Astfel, în urma deciziei Adunării Generale a Acționarilor din aprilie, intenționăm să lansăm două emisiuni de obligațiuni în trimestrul IV al acestui an.”

Oriol Casellas Deig, CEO Meta Estate Trust: „Strategia companiei până la finalul acestui an este de diversificare prin extinderea prezenței și pe alte segmente de real estate și estimăm noi investiții în active de peste 15 milioane de euro. Un alt obiectiv este realizarea unei comunicări foarte bune cu investitorii și menținerea unor standarde de guvernanță corporativă la cel mai înalt nivel. În același timp, vom acorda mare atenție lichidității și creșterii capitalizării companiei”.

Răzvan Raț, Director General Adjunct BRK Financial Group: “Prin listarea Meta Estate Trust am finalizat cea mai mare ofertă publică inițială derulată în anul 2022, realizare ce ne bucură cu atât mai mult cu cât contextul de piață este unul dificil și marcat de incertitudini, atât din punct de vedere macroeconomic, cât și din punct de vedere al contextului geopolitic. Am observat un interes crescut al investitorilor pentru acțiunile Meta Estate Trust ceea ce reprezintă încă o confirmare a faptului că modelele de business inovative au capacitatea de a atrage finanțarea prin intermediul pieței de capital, iar reprezentativitatea sectorului imobiliar la BVB crește prin această nouă listare, granularilitatea fiind unul dintre avantajele majore ale unei astfel de investiții”.

Meta Estate Trust, companie fondata de un grup de antreprenori romani cu o vasta experienta in piata de capital si cea de real estate, si-a inceput activitatea in urma cu putin peste un an. Modelul de business presupune investitii in segmentul imobiliar, cu un ciclu scurt de rotatie a capitalurilor, cu focus pe segmentul rezidential urban mare. Compania a derulat doua plasamente private si o oferta publica de vanzare de actiuni, in urma carora capitalul social al companiei a ajuns la valoarea de 87 de milioane de lei. De la infiintare si pana in prezent, Meta Estate Trust a investit peste 17 milioane de euro in 22 de proiecte imobiliare, realizand pana acum exit total din 5 dintre acestea.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: