Management Stiri

Creșteri record pentru MedLife

4 aug. 2016 2 min

Creșteri record pentru MedLife

Reading Time: 2 minute

În primul semestru al acestui an, MedLife a înregistrat afaceri de 58,72 milioane de euro, în creștere cu peste 32% fața de aceeași perioadă a anului trecut.

MedLife a anunțat astăzi rezultatele financiare din primul semestru al acestui an, raportând o cifră de afaceri cumulată, la nivel de grup de 58,72 milioane de euro, în creștere cu 32,7% față de prima jumătate a anului trecut, când compania a avut o cifră de afaceri de 44,25 milioane de euro. Avansul de 32,7% reprezintă un nou record pentru MedLife, peste 20% fiind susținut de creșterea organică, iar restul prin achiziții.

”În ultima perioadă am avut o activitate foarte intensă și ne-am consolidat poziția, atât prin proiecte de tip greenfield, cât și și prin achiziții, iar acest lucru se reflectă în rezultatele noastre. Creșterea organică accelerată se datorează mai ales creșterii complexității actului medical, atât la nivel de diagnostic, cât și la nivel spitalicesc, ajungând la un grad ridicat de performanță ceea ce ne permite să devenim o referință regională mai ales în ceea ce privește chirurgia bolilor metabolice, neurochirurgia și chirurgia cancerului mamar cu posibiliate de reconstrucție. Și divizia de laboratoare a înregistrat o creștere remarcabilă. În acest sens, ne menținem așteptările pentru anul în curs, ba chiar am accelerat creșterea organică în ultimele luni, astfel încât estimăm că vom încheia 2016 cu o cifră de afaceri cumulată în valoare de 120 de milioane de euro, creștere organică, existând premise să urcăm până la 130 – 150 de milioane de euro, aceste din urmă cifre fiind condiționate de procesul de finalizare al tranzacțiilor aflate în curs”, spune Mihai Marcu, Președinte CA MedLife.

Urmând strategia de consolidare a poziției de lider în București și în țară, MedLife anunță o nouă achiziție și semnează tranzacția de preluare a pachetului majoritar, în proporție de 90%, din cadrul Centrului Medical Panduri. Centrul Medical Panduri este un operator de referință, având o activitate de peste nouă ani pe piața din Capitală. Finalizarea tranzacției cu Centrul Medical Panduri aduce în portofoliul MedLife cea de-a 11-a achiziție, trei dintre acestea fiind derulate anul acesta. În perspectivă, compania dorește să intensifice investițiile alocate proiectelor de achiziții și anunță intenția de a contracta un nou credit.

”Suntem în negocieri avansate cu mai multe bănci, astfel încât credem că în cursul lunii septembrie vom putea contracta un nou credit în valoare de 20 milioane de euro – tranzacție de tip leveraged buyout (LBO) – fondurile urmând să fie alocate exclusiv pentru achiziții. De altfel, la ora actuală suntem în discuții avansate pentru realizarea a cinci tranzacții, una dintre acestea fiind de mărime medie spre mare”, adaugă Mihai Marcu.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: