Business Companii Stiri Tech

Cu o investiție de 150.000 de euro, Miele inaugurează un nou showroom

4 dec. 2020 2 min

Cu o investiție de 150.000 de euro, Miele inaugurează un nou showroom

Reading Time: 2 minute

Miele România își continuă strategia de extindere a rețelei de magazine proprii și inaugurează cel de-al treilea showroom din București. Amplasat pe Calea Victoriei, magazinul le va oferi clienților, dar și turiștilor, acces în lumea celui mai mare producător mondial de echipamente electrocasnice premium, unde vor putea descoperi și testa inovațiile Miele.

Miele Calea Victoriei 4 Miele Calea Victoriei 3

Rezultat al unei investiții de peste 150.000 de euro, noul showroom se desfășoară pe o suprafață de 80 de metri pătrați și expune toate categoriile de produse Miele, de la echipamente de bucătărie (cuptoare, plite, hote, sertare încălzite, mașini de spălat vase, espressoare), de curățenie (mașini de spălat rufe, uscătoare, aspiratoare) și până la accesorii și cadouri branded.

„Calea Victoriei este, în mod tradițional, o destinație comercială exclusivistă, astfel că noul showroom Miele vine în mod natural să îmbogățească această ofertă de produse premium. Este și una dintre cele mai căutate zone de către turiștii străini, care vor avea, astfel, ocazia de a se bucura de aceeași experiență de înaltă clasă ca în showroom-urile Miele de oriunde din lume”, spune Loredana Butnaru (foto), General Manager Miele România.

Provocările au adus evoluție

Odată cu inaugurarea showroom-ului, Miele România completează un an în care provocările au adus o evoluție peste așteptări. Deciziile și mutările făcute la începutul perioadei de pandemie au contribuit la o creștere de 41% în primele 10 luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă a lui 2019. Black Friday a confirmat, de asemenea, trendul de creștere accelerată, vânzările fiind cu 20% mai mari față de ediția de anul trecut.

Concret, cele mai căutate și achiziționate produse Miele de Black Friday au fost mașinile de
spălat si uscătoarele de rufe, stația de călcat, espressoarele și aspiratoarele.

 

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: