Stiri Companii Lifestyle

Arhitectura de spital în vizorul specialiștilor și al Ministerului Sănătății

14 apr. 2021 3 min

Arhitectura de spital în vizorul specialiștilor și al Ministerului Sănătății

Reading Time: 3 minute

15 specialiști în infrastructura spitalicească au pus în discuție, joi, 8 aprilie, în cadrul evenimentului „Arhitectura Spitalelor”, organizat de Share Architects și susținut de KADRA, o temă de extremă urgență și de interes maxim pentru lumea medicală, dar și pentru întreaga populație a țării: arhitectura de spital, necesitatea reabilitării unităților medicale vechi și construcția de spitale noi.

Astfel, pe parcursul a două ore de discuții, arhitecți de renume, ingineri, proiectanți, în prezența unor reprezentanți ai Ministerului Sănătății, au vorbit despre normative depășite, lipsa unei strategii naționale, a unui ghid de bune practici care să fie asumat de toți cei care activează în domeniu, subfinanțarea proiectelor de infrastructură medicală, dificultățile în reabilitarea spitalelor vechi și nevoia acută de a construi spitale noi. S-a vorbit despre probleme, dar și despre soluții, iar Andreea Strugaru, Director de Marketing și co-fondator KADRA, a împărtășit din experiențele și provocările companiei, singurul integrator one-stop-shop de soluții tehnice de acces din România.

Participarea KADRA la acest eveniment face parte dintr-un demers mai larg de poziționare a companiei ca partener de încredere pentru arhitecții și proiectanții de infrastructură medicală, precum și ca integrator de soluții de acces implicat în identificarea soluțiilor optime pentru îmbunătățirea condițiilor din spitalele din România. Scopul acestui dialog purtat la nivel public a avut rolul de a puncta cele mai arzătoare probleme din domeniul ingineriei de spital, dar și de a da posibilitatea experților în domeniu de a împărtăși din experiența lor și de a găsi împreună cele mai bune soluții pentru a depăși această criză medicală.

Andreea Strugaru scaled

Andreea Strugaru, co-fondator KADRA, companie românească cu 26 de ani de experiență în ingineria automată de acces, a pus accent în discursul său pe faptul că de câțiva ani buni KADRA s-a concentrat asupra soluțiilor de acces specifice spitalelor, motiv pentru care a dezvoltat un portofoliu complex de uși medicale: de la uși ermetice pentru blocul operator, la uși cu protecție la radiații sau soluții de acces rapid al ambulanțelor, la care a adăugat sisteme de management al parcărilor de spitale și automatizări pentru protecția la foc (uși rezistente la foc, sisteme de desfumare și aport de aer).

Am participat la zeci de proiecte de reabilitare și, din câte știu eu, la toate proiectele de spitale publice noi din România: Gomoiu, Mioveni, la UPU Oradea și UPU Craiova și am oferit soluții de acces și la câteva proiecte private importante, ca Regina Maria sau Polisano. Soluțiile noastre sunt folosite azi în peste 70 de spitale din România, unde am instalat mai bine de 5000 de uși. Iar de de când unii manageri de spitale au înțeles că experiența pacientului începe încă din parcare, am început să implementăm și sisteme de management al parcărilor la spitale publice, care, pe lângă faptul că oferă confortul de a ști că ai unde să parchezi când vii la spital ca pacient sau aparținător, reprezintă și o sursă de bani pentru spital, a spus Andreea Strugaru.

Printre problemele semnalate de reprezentantul KADRA se numără și faptul că nu există un ghid de bune practici în proiectarea spitalelor, lucru susținut și de alți participanți la discuție. Consultarea înainte de proiectare cu personalul medical, furnizorii de soluții specifice, constructorii specializati, alți specialiști ar trebui să fie o parte integrantă și importantă din procesul de proiectare, e de părere Andreea Strugaru. Și tot ea spune: „Avem convingerea fermă, dată de toată experiența acumulată până acum, că doar punând în comun know-how-ul acumulat de toți cei implicati, de la specialiști (arhitecți, proiectanți, constructori), la autorități și finanțatori, putem debloca o situație care devine urgentă pentru sănătatea noastră, a tuturor.”

Participanți la eveniment:

Florin Mindirigiu, Fondator SHARE Architects; Redin Abduraman, Arhitect, OM Birou de arhitectură; Jenică Craiu, Arhitect, PINEARQ; Gheorghe Pop, Arhitect, ASIX Design; Andreea Strugaru, co-fondator KADRA; Raluca Șoaită, Arhitect, Tesseract Architecture; Mihaela Gusa, Building Market Segment Manager Europe Operations Schneider Electric; Christian Tanascaux, Arhitect, AACT; Andreea Tănase, Consilier OAR pentru concursuri cu tema spitale
Cristina Gafton, Director al Direcției Monitorizare Implementare Spitale Regionale Ministerul Sănătății; Adela Lile, Arhitect, consilier personal al Ministrului Sănătății; Șerban Țigănaș, Fondator Dico&Țigănaș; Gabriela Tânjală, Arhitect, TDD Concept Studio; Matei Săndulescu, Arhitect, Agenția de proiectare ARCO; Istvan Besenyeai, Director dezvoltare zona spitale UTI Facility Managemement.

Moderator: Emil Ivănescu, președintele Ordinului Arhitecților București.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: