Descoperă Săptămâna Haferland și ICON Arts în ritm slow travel cu UNESCO Bus prin Colinele Transilvaniei
Reading Time: 4 minuteTurismul responsabil din Colinele Transilvaniei face un pas important înainte odată cu promovarea UNESCO Bus – Your Hop-On, Hop-Off in Transylvania, primul serviciu de transport turistic din regiune, deschis publicului la începutul acestei veri.
Proiectul, realizat de Carpathian Travel Center în parteneriat cu Asociația Județeană de Turism Sibiu (Visit Sibiu County) și cu sprijinul destinației ecoturistice Colinele Transilvaniei, vine în întâmpinarea turiștilor care vor să descopere satele din zonă într-un mod sustenabil și prietenos cu natura.

UNESCO BUS contribuie activ la reducerea amprentei de carbon prin promovarea transportului colectiv și încurajează participarea la evenimente culturale fără stresul legat de trafic, parcare sau emisii poluante.
În acest spirit, în perioada 01 – 03 august 2025 UNESCO Bus crează curse speciale pe liniile sale, pentru a susține două dintre cele mai importante evenimente culturale care au loc simultan: ICON Arts, festivalul internațional de arte contemporane, care transformă satele precum Biertan, Richiș, Moșna sau Alma Vii în adevărate rezidențe culturale, cu concerte, ateliere și expoziții în aer liber; și Săptămâna Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnografic dedicat comunităților săsești, aflat la cea de-a XIII-a ediție, cu activități în Criț, Viscri, Meșendorf, Saschiz și alte sate din zonă.
„UNESCO Bus este mai mult decât un mijloc de transport, este o invitație la a descoperi Colinele Transilvaniei în tihnă, cu grijă față de patrimoniu și natură. Ne dorim ca vizitatorii să se bucure de un turism lent, conștient și conectat la spiritul locului, iar acest serviciu le oferă exact acest cadru”, a declarat Cristina Iliescu, managerul destinației Colinele Transilvaniei.

Proiectul răspunde unei nevoi reale de mobilitate sustenabilă în zonele de patrimoniu și oferă o alternativă ecologică la utilizarea mașinilor personale, contribuind la protejarea peisajelor culturale.
„Suntem mândri să operăm acest serviciu care conectează un patrimoniu valoros cu un turism de calitate. Cele trei rute ce leagă Sibiul, Brașovul și Sighișoara de satele din Colinele Transilvaniei funcționează cu program adaptat evenimentelor culturale majore și sunt gândite pentru a transforma fiecare drum într-o experiență”, a declarat Alexandru Ujupan, Carpathian Travel Center.
Programul complet al rutelor speciale este disponibil online, iar rezervările se pot face exclusiv pe site, până la ora 13:00 în ziua evenimentului. Prețul este de 40 euro / persoană / zi, tarif unic.
În afara evenimentelor culturale punctuale, serviciul leagă orașele Sibiu, Brașov, Sighișoara și satele din jur zilnic, oferind călătorilor posibilitatea de a vizita în voie bisericile fortificate din patrimoniul UNESCO (Viscri, Biertan, Saschiz, Valea Viilor), sate săsești autentice și peisaje rurale de o frumusețe aparte. Autobuzul funcționează în regim de hop-on hop-off, cu opriri în apropierea atracțiilor principale, oferind astfel o experiență flexibilă, accesibilă și sustenabilă.
Descoperirea Colinelor Transilvaniei devine astfel mai ușoară, mai prietenoasă cu mediul și mai potrivită pentru cei care caută autenticitate, cultură și liniște.
Pentru mai multe informații despre orar, vizitați https://www.unesco-bus.ro/.
Despre Colinele Transilvaniei
În inima Transilvaniei, între Sibiu, Mediaș, Sighișoara, Rupea și Făgăraș, se întind Colinele Transilvaniei, un ținut ca desprins din povești, unde natura și istoria se împletesc într-un tablou unic. Delimitate de apele râurilor Târnava Mare, Olt și bazinul Hârtibaciului, aceste coline desenează un relief blând, cu dealuri, pășuni și păduri care ascund secrete vechi de sute de ani. Aici, sași, maghiari, români și romi au scris împreună o poveste de moșteniri culturale și tradiții. Cinci monumente UNESCO, 60 de biserici fortificate, castele, conace și aproape 800 de ani de istorie așteaptă să fie descoperite. O rețea de 500 de kilometri de trasee turistice șerpuiește prin ecosisteme și habitate păstrate cu grijă de oameni, făcând din Colinele Transilvaniei a doua cea mai mare zonă protejată din țară, după Delta Dunării.
Colinele sunt raiul celor care iubesc turismul lent: drumeți, bicicliști sau amatori de echitație găsesc aici poteci care duc spre sate cu case de oaspeți restaurate în stil tradițional, șuri transformate ingenios în restaurante sau spații de relaxare și servicii certificate ecoturistic. Gastronomia e la fel de bogată: bucate simple și curate stau alături de experiențe gourmet, degustări de vinuri și brânzeturi locale, toate vibrând în armonie cu ritmul tihnit al naturii.
Și peste toate plutește un singur fir roșu: grija și respectul pentru natura, cultura și oamenii Colinelor Transilvaniei.
Colinele Transilvaniei este o iniţiativă a: Asociaţia Mioritics, Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu, Fundaţia ADEPT Transilvania, Fundaţia Mihai Eminescu Trust, Fundația Biserici Fortificate, WWF România, GAL Dealurile Târnavelor, GAL Microregiunea Hârtibaciu, GAL Podisul Mediaşului, GAL Asociatia Transilvană Braşov Nord și este susținută de 44 UAT-uri și de Consiliile Județene Sibiu, Mureș și Brașov. Destinația este certificată de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului din 2022.
Asociația Colinele Transilvaniei are ca scop dezvoltarea durabilă a comunităților locale din destinația ecoturistică certificată omonimă, spațiul dintre Sibiu, Sighișoara, Rupea și Făgăraș, în aria protejată Natura 2000 Podișul Hârtibaciului. Asociația este o unitate de management de destinație ecoturistică, care identifică, capacitează și promovează experiențe turistice responsabile, ce contribuie activ la dezvoltarea zonei, în armonie cu natura, cultura și oamenii locului.
Alături de o rețea de peste 100 de operatori în turism, în parteneriat cu 47 de autorități publice locale și județene, dar și cu 25 de unități de învățământ, asociația dezvoltă un exercițiu unic de colaborare pentru un turism sustenabil, cu beneficii directe pentru localnici și care pune natura în centrul experienței turistice.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz