Interviuri

Cum arată viitorul muncii când intră în echipă roboții 

19 iun. 2025 4 min

Cum arată viitorul muncii când intră în echipă roboții 

Reading Time: 4 minute

David Timiș, expert în AI și future of work, este manager global pentru comunicare și afaceri publice la Generation, cel mai mare program global de angajare, după volumul anual. A fost recunoscut ca lider influent de către Association to Advance Collegiate Schools of Business și selectat de Forumul Economic Mondial pentru a face parte din Davos Lab. David ne-a povestit despre viitorul muncii în contextul introducerii roboților umanoizi și AI în echipe, ca parte din noua realitate.

Care este diferența dintre un copilot AI și un agent autonom AI? Și unde crezi că are fiecare cel mai mare potențial de aplicare?

Există o diferență fundamentală între un copilot AI și un agent autonom AI, care ține în primul rând de nivelul de autonomie și de relația cu utilizatorul uman. Un copilot AI este conceput să lucreze alături de un utilizator uman, acționând ca un asistent inteligent. Rolul său este de a augmenta capabilitățile umane, a oferi sugestii, a automatiza sarcini repetitive sau de a facilita procesele, dar decizia finală și controlul rămân întotdeauna la om. Cel mai mare potențial îl are în domenii care necesită creativitate umană, judecată complexă, interacțiune interpersonală și adaptabilitate la situații neprevăzute. Profesioniștii din domenii precum programare, design grafic, jurnalism, avocatură, medicină (în diagnosticare asistată), consultanță și management pot beneficia enorm de pe urma unor astfel de asistenți.

În ceea ce privește agenții autonomi AI, aceștia sunt proiectați să acționeze independent pentru a atinge un obiectiv specific, cu intervenție umană minimă sau chiar fără aceasta, odată ce a fost configurat. Acești agenți pot lua decizii, pot învăța din mediu și își pot adapta comportamentul pentru a-și îndeplini sarcinile fără supervizare constantă. Aplicații promițătoare se găsesc în producție (automatizare avansată), logistică și lanțuri de aprovizionare (optimizare), analiză financiară (tranzacționare automată), operarea infrastructurii critice, explorare spațială sau maritimă (drone și roboți autonomi) și, în timp, în servicii care pot fi complet automatizate (chatboți avansați pentru suport clienți care pot rezolva probleme complexe).

Cum va schimba utilizarea pe scară largă a agenților AI structura echipelor și rolurile de leadership în organizații?

Va exista un impact semnificativ asupra structurii echipelor, a rolurilor individuale ale angajaților și a rolurilor de leadership, reconfigurând modul în care se desfășoară munca și se iau deciziile. La nivel de echipă, modelul predominant va deveni cel al echipelor hibride, în care oamenii lucrează alături de agenți AI autonomi, sub forma unei colaborări mai profunde, în care aceștia preiau sarcini, monitorizează procese și chiar inițiază acțiuni pe baza obiectivelor stabilite, în timp ce oamenii oferă supervizare, context, creativitate și inteligență emoțională. Pentru anumite tipuri de sarcini, echipele ar putea deveni mai mici, pe măsură ce agenții AI gestionează un volum mai mare de muncă operațională. În schimb, vor apărea noi roluri axate pe gestionarea, antrenarea și întreținerea agenților AI.

În ceea ce privește schimbările în rolurile angajaților, vom observa o trecere de la execuție la supervizare și gestiune. Abilități precum gândirea critică, rezolvarea complexă de probleme, creativitatea, inteligența emoțională, comunicarea persuasivă și colaborarea interdisciplinară vor deveni și mai valoroase, fiind greu de replicat de AI. De asemenea, angajații vor trebui să-și actualizeze constant competențele pentru a înțelege cum funcționează agenții AI relevanți pentru domeniul lor și cum să colaboreze eficient cu aceștia.

La nivel de leadership, va fi nevoie de educație în ceea ce privește gestionarea echipelor formate din oameni și agenți AI, a capabilităților și limitărilor ambelor componente și optimizarea colaborării dintre ele. Liderii vor fi responsabili pentru definirea clară a obiectivelor pe care agenții AI autonomi trebuie să le atingă și pentru integrarea strategică a capabilităților AI în viziunea de ansamblu a organizației. Tot ei vor trebui să sprijine dezvoltarea noilor competențe necesare forței de muncă umane pentru a colabora cu AI și să creeze o cultură organizațională care încurajează învățarea continuă și adaptarea la schimbare.

Cum vor redefini roboții umanoizi conceptul de „prezență la locul de muncă” și ce impact ar putea avea asupra designului spațiilor de lucru?

Spre deosebire de automatizările software sau roboții industriali clasici, umanoizii ocupă spațiu fizic și se pot deplasa autonom în diverse zone ale locului de muncă, ceea ce poate însemna o prezență continuă (în schimburi nonumane) și flexibilă. Umanoizii sunt construiți pentru a opera în medii create pentru oameni, implicând o colaborare spațială mai directă cu angajații umani. Nu mai este vorba doar de oameni care supervizează roboți din spatele unor bariere de siguranță, ci de oameni și roboți care împart aceleași culoar și lucrează cot la cot la anumite sarcini.

Mai mult, AI, prin intermediul roboților umanoizi, permite o prezență și capacitate de muncă în locuri, momente sau pentru sarcini care anterior erau limitate de constrângeri fizice umane (de exemplu: medii periculoase, temperaturi extreme, sarcini repetitive la nesfârșit). În ceea ce privește impactul asupra designului spațiilor de lucru, acesta va trebui să prioritizeze siguranța, nu doar între angajații umani, ci și în interacțiunea om-robot, incluzând definirea unor culoare de deplasare preferențiale pentru roboți, zone de lucru clar delimitate, sisteme avansate de detectare a obstacolelor și de evitare a coliziunilor, precum și protocoale de siguranță clare pentru colaborare.

Spațiile de lucru vor necesita infrastructură specifică pentru roboții umanoizi, precum stații de încărcare plasate strategic, zone pentru întreținere rapidă și, posibil, zone de depozitare securizată. Spațiile vor trebui să fie proiectate pentru a facilita navigarea atât pentru oameni, cât și pentru roboți.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 394 (15 iunie – 15 iulie 2025). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Articole pe aceeași temă: