Business Stiri

Cum își propune platforma ”Vreau Online” să devină cea mai mare alianță pentru digitalizarea producătorilor

15 iun. 2021 2 min

Cum își propune platforma ”Vreau Online” să devină cea mai mare alianță pentru digitalizarea producătorilor

Reading Time: 2 minute

Blugento, companie clujeană specializată în furnizarea de soluții eCommerce bazate pe platforma Magento, împreună cu 21 de companii specializate în soluții de digitalizare, pune bazele celei mai mari alianțe pentru digitalizarea producătorilor din România.

Vreau Online, inițiativa pentru digitalizarea producătorilor din România, este un program de accelerare susținut de cei mai importanți furnizori de tehnologie și soluții digitale din România, cu expertiză și instrumente integrate și are ca scop creșterea competitivității producătorilor din România, atât la nivel național cât și internațional.

Ne propunem ca în 2021 să digitalizăm cel puțin 50 de producători din România, să îi sprijinim în procesul de transformare al companiilor acestora și, în același timp, să le facilităm accesul la noi piețe, dar și la surse de finanțate precum fonduri europene sau naționale, prin parteneriate strategice. Programul are și o componentă de informare și educare a pieței despre beneficiile digitalizării și de facilitare a transferului de know-how digital”, spune Sandu Băbășan (foto), CEO Blugento.

Condiții de înscriere în programul Vreau Online

Programul Vreau Online se adresează tuturor producătorilor din România (cod CAEN de producător) care au peste un an vechime, o cifră de afaceri de cel puțin 2 milioane de lei, o echipă de minimum 10 angajați și o persoană dedicată pentru administrarea procesului de digitalizare.

Înscrierile în programul Vreau Online sunt deschise până la data de 1 august. După această dată va avea loc un proces de analiză și selecție, ulterior fiind comunicat producătorilor dacă urmează să intre sau nu în programul de accelerare.

Beneficii de până la 5.000 de euro

Beneficiarii programului Vreau Online vor avea avantajul de a colabora cu cei mai mari furnizori de tehnologie și soluții digitale din România și vor primi beneficii de până la 5.000 euro/producător sub forma unor discount-uri, soluții, consultanță și cursuri specifice.


Decizia de a pune bazele programului Vreau Online a fost luată în contextul nevoii de accelerare a procesului de digitalizare din România. Potrivit Comisiei Europene, România se situa anul trecut, pe locul 26 din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene (incluzând Marea Britanie), la capitolul digitalizare, potrivit indicelui DESI – Digital Economy and Society Index (Indicele Economiei şi Societății Digitale), care monitorizează performanțele digitale și progresul în ceea ce privește competitivitatea digitală.

La nivel global, piața transformării digitale a fost anul trecut de peste 737 de miliarde de dolari, potrivit companiei de consultanță și cercetare Fortune Business Insights. În următorii 7 ani, estimările pentru această piață vizează creșteri anuale de peste 22%, până la 3.546 de miliarde de dolari în 2028.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: