Finanțe

Cum s-a rearanjat piața RCA după falimentul City Insurance

7 apr. 2022 2 min

Cum s-a rearanjat piața RCA după falimentul City Insurance

Reading Time: 2 minute

Cel puțin șase din cele opt societăți autorizate să vândă asigurări de răspundere civilă obligatorie auto (RCA) au acumulat cote de piață considerabile în prima lună a acestui an, conform analizelor efectuate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Rearanjarea pieței RCA a avut loc după ce falimentul City Insurance, lider în domeniu cu o cotă de 45%, a fost aprobat în februarie de Tribunalul București.

Primele brute subscrise pe piața RCA au ajuns, la sfârșitul lunii ianuarie a anului 2022, la peste 810,5 milioane de lei.

Peste 82% din polițele RCA vândute în ianuarie se întind pe 12 luni. În general, dominante în portofolii erau polițele pe 6 luni, care în prima lună a acestui an au avut o cotă de doar 5,6%. Polițele pe o lună au reprezentat 11,3% din totalul vânzărilor.

Topul asigurătorilor în domeniu RCA

Compania cu cele mai mari vânzări rămâne Euroins România Asigurare Reasigurare, a cărei cotă de piață a crescut doar marginal, de la 35,4% pe ansamblul anului 2021, la 37,6% în luna ianuarie 2022.

În același timp, cotele de piață ale altor firme au crescut, marcând un proces de diversificare până la un nivel care nu a mai fost atins în ultimii ani, concentrarea accentuată fiind, de altfel, una dintre marile probleme ale pieței RCA, potrivit analizei ASF.

Allianz-Țiriac Asigurări a avut o cotă de piață de aproape 18,7% în ianuarie, iar Groupama Asigurări a ajuns la 14,5%, arată datele ASF.

Cu o singură excepție notabilă și ceilalți jucători din piața RCA au avut, în ianuarie, cote semnificativ peste cele obișnuite din ultimii ani. Grawe România Asigurare s-a apropiat de 11% din vânzările de RCA, Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group a atins 9,7%, Omniasig Vienna Insurance Group a ajuns la 7,4%, în timp ce Generali România Asigurare Reasigurare a marcat o cotă de doar 1,27%.

Asigurătorul francez Axeria Iard, intrat pe piața din România cu o sucursală directă, în baza sistemului Freedom of Establishment (FOE), reglementat de normele Uniunii Europene, apare cu portofolii importante, deși a debutat în ultima lună a anului 2021.

Anul trecut a adus un record în ceea ce privește numărul de contracte RCA. În 2021, erau în vigoare aproximativ 6,7 milioane de polițe, cifră care include și cele peste 1,44 milioane de polițe emise de City Insurance valide la finele anului precedent. Prin comparație, la finalul anului 2020 erau în vigoare 6,5 milioane de polițe RCA, în 2019 puțin peste 6 milioane, iar la sfârșitul anului 2018, doar 5,5 milioane de polițe.

Foto 85110397 © Tommaso79 | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: