CSR Stiri

Cum scăpăm de mucurile de țigară

2 oct. 2019 3 min

Cum scăpăm de mucurile de țigară

Reading Time: 3 minute

Sunt peste tot. Pe unde mergem ne întâlnim cu mucuri de țigară aruncate în toate locurile. Deși ar fi foarte simplu să le păstrăm într-o pungă, sau în scrumiera din propria mașină, oamenii preferă să le arunce pe jos și apoi se plâng că e murdar.

În acest context, British American Tobacco a lansat campania „ALEGE ASUMAT UN ORAȘ CURAT” – prin care fumătorii sunt invitați să-și arunce chiștoacele de țigară în scrumiere de exterior speciale și astfel să voteze pentru lucruri inedite ca „pizza sau hamburger?”, „mare sau munte?”, „rock sau jazz?”.

Primele 300 de scrumiere vor fi amplasate în puncte cu circulație intensă din sectorul 3, urmând ca în viitor campania să fie dezvoltată și în alte zone. Mucurile de țigară vor fi colectate selectiv și valorificate energetic, o premieră în România. Programul pilot se va desfășura în Sectorul 3 al Capitalei, campania bucurându-se de sprijinul Primăriei Sectorului 3 și al Green Academy.

Campania „ALEGE ASUMAT UN ORAȘ CURAT” subliniază atât importanța alegerilor informate și asumate, cât și impactul pe care acestea îl au asupra mediului și comunității.

„Credem în alegeri informate și asumate și mai credem că fiecare dintre noi are un rol în asigurarea unui oraș curat. Tocmai de aceea, îndeosebi acum când tehnologia permite valorificarea energetică a chiștoacelor, vrem să încurajăm fumătorii să-și arunce chiștoacele acolo unde le este locul: în scrumiere, nu pe stradă”, a afirmat Ileana Dumitru, Director juridic și relații publice, British American Tobacco Aria Europa Centrală și de Sud.

Campania a debutat în Sectorul 3 al Capitalei, un sector care și-a asumat o misiune în domeniul sustenabilității mediului și al păstrării curățeniei, cu o serie de soluții inovatoare implementate deja în privința reciclării deșeurilor. Implicarea Primăriei Sectorului 3 reflectă prioritatea acordată de instituție dezvoltării unui oraș cât mai curat, dar și o înțelegere corectă a nevoii de informare și conștientizare a publicului în privința colectării sustenabile a deșeurilor.

„Este esențial să avem un stil de viață sănătos, să facem mișcare, să ne alimentăm adecvat și să încercăm pe cât posibil să eliminăm factorii dăunători din obiceiurile noastre. Sigur, fumatul este un obicei de evitat. Dacă alegerile personale sunt… personale, în schimb păstrarea curățeniei ne privește pe toți cei care ne dorim civilizație. Campania lansată alături de BAT completează demersurile Primăriei Sectorului 3 pentru un #SectorCurat, fiind, și de această dată, primii în România care implementăm un sistem modern de colectare a resturilor de țigarete și transformarea lor în ceva util. Economia circulară este esențială, iar marile orașe ale lumii adoptă proceduri moderne în această direcție”, a spus Robert Negoiță, Primarul Sectorului 3.

BAT micToate chiștoacele colectate selectiv în acest fel vor fi valorificate energetic, ceea ce reprezintă o premieră în România. Valorificarea energetică a chiștoacelor este o tehnologie dezvoltată recent, cu exemple de succes în state precum Canada și Statele Unite ale Americii, dar și în câteva state din Europa precum Franța, Germania sau Marea Britanie. Preocuparea în acest domeniu reflectă nevoia reducerii impactului asupra mediului și importanța dezvoltării sustenabile a comunităților.

„Mucurile de țigară colectate selectiv vor ajunge în centrul de transfer al Direcției Salubritate Sector 3 și ulterior vor fi transferate către o instalație de coincinerare cu recuperare de energie, cu o capacitate de peste 12 tone/oră. Prin valorificarea energetică a mucurilor de țigară colectate selectiv scade cantitatea de resurse naturale utilizate în procesul tehnologic de fabricație a cimentului. Dată fiind compoziția acestora, mucurile de țigară vor arde în totalitate, filtrele performante ale incineratorului blocând degajarea în atmosferă a oricăror gaze nocive”, a explicat Andrei Dinescu, Director Marketing Green Academy.

Campania demarată de BAT alături de Primăria Sectorului 3 și de Green Academy are rolul de a deveni un reper pentru demersuri similare în alte zone ale Bucureștiului și în alte orașe, dar și pentru conștientizarea la nivel individual a impactului pe care alegerile noastre le au asupra mediului și a comunității în care trăim.

British American Tobacco este lider de piață cu peste 53% din piața tutunului din România. BAT a lansat în România în 2018 dispozitivul glo, cel mai inovator produs al companiei care încălzește, nu arde tutunul, oferind astfel o consumatorilor adulți o alternativă cu potențial de risc redus la fumat. Neostiks, consumabilele din tutun pentru glo, sunt produse în fabrica BAT de la Ploiești. Fabrica de la Ploiești este de asemenea singurul furnizor de Neostiks pentru restul Uniunii Europene.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: