Stiri Business

Rețeaua Noul Profi a ajuns la 100 de magazine

17 nov. 2021 2 min

Rețeaua Noul Profi a ajuns la 100 de magazine

Reading Time: 2 minute

La un an de la lansarea la Ploiesti a magazinului concept Noul Profi, rețeaua a ajuns deja 100 de magazine de acest fel.

În 2021, am început să revoluționăm felul în care arată magazinele noastre și senzația pe care o transmit, introducând conceptul Noul Pofi și cumpărăturile convenience,” a declarat azi Directorul general Profi, Pawel Musial, în cadrul unei întâlniri online cu presa. “În 2022 vom continua să multiplicăm în masă acest model, totodată ducând revoluția și în interiorul Profi prin digitalizare și un mare număr de programe, inclusiv prin utilizarea inteligenței artificiale în beneficiul clienților noștri”.

Patru noi formate Profi

Modelul Noul Profi se prezintă în toate cele patru formate: Super – magazinul mare, cu cea mai mare suprafață de vânzări și sortimentul cel mai larg; City – mica unitate urbană, de lângă casă; ProfiGo – magazinul convenience, mic, pentru cumpărături rapide, de necesitate; și Loco – magazinul din afara marilor aglomerări urbane.

Investiții în noul concept

Încă de la inaugurare, magazin după magazin au început să raporteze consecvent vânzări constant mai mari decât cele de dinainte de remodelare, au precizat oficialii companiei.

Plecând de la aceste rezultate, s-a luat decizia de a continua cu investiții masive în creșterea companiei și totodată de a desena o nouă traiectorie pentru dezvoltarea Profi: expansiunea se va face și de acum înainte într-un ritm susținut dar numărul de magazine noi se va mai tempera, crescând în schimb numărul de magazine existente care vor fi remodelate.

Zone Fiigo își vor găsi locul în toate magazinele noi sau remodelate astfel încât în drumul lor spre sau dinspre lucru, sau dacă au uitat să cumpere ceva, oamenii să aibă unde veni ca să-și completeze cumpărăturile. Trebuie remarcat că remodelarea unui astfel de magazin necesită un volum de investiții comparabil cu cel necesar pentru deschiderea unui magazin nou.

O nouă înfățișare digitală,

Anul viitor, dincolo de noua sa înfățișare offline, Profi va veni și cu o nouă ofertă pentru clienți. Rețeaua  va prezenta o nouă înfățișare digitală, cu un website refăcut și cu un program de loializare digitalizat care promite unele mari surprize, pentru moment, nedezvăluite.

Mai mult, clienții se vor bucura de acces încă și mai lejer la produsele pe care și le doresc: livrarea la domiciliu și forme de e-commerce urmează să își facă în curând apariția la Profi.

Cu circa 25.000 de angajați în peste 700 de localități, lucrând în mai bine de 1500 de magazine dintre care 600 sunt administrate de antreprenori parteneri, Profi este cel mai mare angajator din retailul românesc și rețeaua românească cu cea mai mare acoperire georgrafică de la noi din țară.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: