Analize

Cum și cât internet consumă românii

Reading Time: 2 minute

Nicicând în istorie, rețelele de comunicații electronice nu au avut un rol atât de important pentru sprijinirea funcționării societății, a nevoilor sociale, educaționale, economice sau de altă natură, ca în aceste ultime două luni. Acest lucru este dovedit nu doar de statistica seacă a operatorilor de comunicații, dar o putem constata clipă de clipă fiecare dintre noi, în funcție de nevoile personale.

Iar pentru a înțelege ce se află și în spatele consumului de internet și telefonie în România (rețele fixe și mobile) foarte utile sunt și statisticile pieței de comunicații, cu date prezente până la declanșarea pandemiei și a Stării de Urgență.

Astfel, 5,3 milioane de conexiuni la internet fix erau în România la sfârșitul anului 2019 (+4% creșterea anuală), dintre care 3,9 milioane, adică 74%, reprezentau conexiuni de foarte mare viteză (peste 100 Mbps), potrivit unui raport al Autorității Nationale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații. Traficul mediu de internet fix/locuitor a fost de 29 GB/lună, cu 14% mai mult față de anul precedent.

De asemenea, rata de penetrare a internetului fix la 100 de gospodării a fost de 64% la nivel național în 2019, în mediul urban fiind de 75%, iar în mediul rural de 49%.

În funcție de numărul de conexiuni la internet fix înregistrat la sfârșitul anului 2019, RCS&RDS avea o cotă de piață de 53%, Grupul Telekom 21%, ceilalți furnizori însumând 26%, se mai arată în raportul ANCOM.

Clasamentul mobililor

În funcție de numărul de conexiuni active la internet mobil de la finalul anului 2019, Orange avea o cotă de piață de 39%, Vodafone 25%, ceilalți furnizori însumând 36%.  

Traficul mediu de internet mobil/locuitor a fost de 3,7 GB/lună, cu 41% mai mult față de anul precedent în timp ce conexiunile 4G au ajuns la 12 milioane (+16% creștere anuală), reprezentând 61% din totalul de 19,9 milioane de conexiuni active la internet mobil din țara noastră, se mai arată în raportul ANCOM.

Alex Rădescu

Recent Posts

Record de credite noi pentru persoane fizice la BRD: 2,35 mld. lei în primul trimestru din 2024

În primul trimestri din 2024, venitul net bancar al Grupului BRD a atins o creștere de 5,3% față de aceeași…

3 zile ago

Claudiu Butacu & George Constantin: Sustenabilitatea, dincolo de definiții

Sustenabilitate [substantiv feminin, (numai) singular] – capacitatea de a exista constant. Nu este definiția noastră, ci primul rezultat al unei…

3 zile ago

Schimbare la vârful Tuborg România: Yoav Bar preia funcția de CEO

Tuborg România anunță o schimbare strategică în managementul organizației, prin aducerea lui Yoav Bar la conducerea companiei, în funcția de…

4 zile ago

Profit de 390 mil. lei pentru Raiffeisen Bank România în primul trimestru din 2024

Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru din 2024 o creștere de 50% pe segmentul planuri de investiții, pensii private…

4 zile ago

Primul teatru construit de la 0 de comunitate, Grivița 53 mai are nevoie de 500.000 euro

Proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian prinde tot mai mult contur existențial. După 8…

4 zile ago

Smartphone-urile HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România

Noile smartphone-uri HUAWEI Pura 70 Ultra, HUAWEI Pura 70 Pro și HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România.…

4 zile ago