Creativitate Stiri

Cupio lansează programul „Bursele Cupio”

Reading Time: 2 minute Cupio România se implică din acest an în formarea tinerei generații prin susținerea educației și a performanței, lansând programul burselor de studii adresat liceenilor români.12 mart. 2021 2 min

Cupio lansează programul „Bursele Cupio”

Reading Time: 2 minute

Cupio România se implică din acest an în formarea tinerei generații prin susținerea educației și a performanței, lansând programul burselor de studii adresat liceenilor români.

1000 lei net lunar pe toată durata anului școlar

Cu ocazia aniversării a nouă ani de activitate, compania lansează programul „Bursele Cupio”, prin care acordă elevilor cu rezultate remarcabile nouă burse în valoare de 1000 lei net lunar pe toată durata anului școlar. Inițiativă care face parte din strategia de responsabilitate socială a companiei. Bursele sunt oferite pentru anul de studiu 2021/2022 și vor fi acordate în urma unei jurizări, fiind oferite după un minuțios proces de evaluare.

Programul „Bursele Cupio” are ca scop identificarea și susținerea copiilor și tinerilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, având rezultate şcolare foarte bune şi obiective de carieră stabilite, care s-au făcut remarcaţi prin proiecte extracurriculare şi activităţi de voluntariat.

 „Cupio reprezintă atât pentru angajații, cât și pentru clienții noștri, un brand dinamic și inovator, cu valori pe care le transpunem zi de zi în activitățile noastre. Ne-am dorit ca aniversarea celor nouă ani de Cupio să reprezinte mai mult decât celebrări specifice, ci să și vorbească despre valorile noastre. Prin acest program investim în educație și vom susține pe termen lung elevii cu rezultate bune și extrem de motivați să se dezvolte”, a declarat Raluca Ștefănescu, cofondator Cupio.

„Bursele Cupio”  este unul dintre proiectele dezvoltate de companie pentru susţinerea educaţiei de calitate

Am dezvoltat în ultimii ani numeroase proiecte de educație și orientare profesională pentru a sprijini aspirațiile generațiilor viitoare. Sprijinul comunității poate fi decisiv pentru viitorul copiilor ambițioși din familii defavorizate și poate face diferența între un talent irosit și un potențial împlinit în beneficiul întregii societăți. Lansăm programul de burse Cupio pentru a contribui la creşterea viitoarei generaţii de profesionişti. În plus, această inițiativă se înscrie în strategia companiei de a încuraja excelența și de a deveni angajatorul preferat pentru tinerii motivați, care doresc să-și construiască o carieră solidă în retail”, a adăugat Raluca Ștefănescu.

Evaluarea candidaturilor se va face de către un juriu mixt, compus din reprezentanţi ai companiei şi ai liceelor partenere alese.

Termenul limită până la care tinerii pot aplica este 1 iulie, iar procesul de selecție pentru această ediţie va începe în aceeași lună. Câștigătorii Burselor Cupio vor fi anunţaţi pe site-ul companiei, www.cupio.ro, în data de 30 august. Mai multe detalii despre programul „Bursele Cupio” şi despre regulamentul de participare vor fi  disponibile pe https://blog.cupio.ro/ din data de 15 aprilie.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: