Cushman & Wakefield Echinox: Veniturile din 2025 ale hotelierilor din București, cea mai mare creștere din Europa Centrală și de Est
Reading Time: 3 minutePiața hotelieră din București a înregistrat cea mai bună performanță din Europa Centrală și de Est în 2025, cu o creștere anuală a venitului mediu pe cameră disponibilă de 12%, față de 9,1% în Varșovia sau 8,3% în Praga, potrivit analizei realizate de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield.
La nivelul regiunii CEE-6 (București, Varșovia, Praga, Budapesta, Bratislava și Sofia), RevPAR a crescut în medie cu 8,9% în 2025, susținut de majorarea tarifului mediu zilnic (ADR) cu 4,6% și de avansul gradului de ocupare cu 2,7 puncte procentuale.
România și Bulgaria s-au remarcat prin creșteri de două cifre, Bucureștiul situându-se în topul capitalelor din regiune din perspectiva dinamicii performanței hoteliere.
Mai mult decât atât, în 2025, Bucureștiul s-a clasat pe locul al treilea în regiune din punct de vedere al valorii nominale a ADR și RevPAR, după Praga și Budapesta, și pe locul al patrulea în ceea ce privește gradul de ocupare.
Comparativ cu anul 2019, nivelul pre-pandemic, venitul pe cameră disponibilă din Capitală este cu aproximativ 26% mai ridicat, în timp ce tariful mediu a depășit nivelul anterior pandemiei cu peste 27%. Gradul de ocupare rămâne ușor sub nivelul din 2019, dar diferența s-a redus la aproximativ 1%.
Creșterea performanței din 2025 a fost determinată în principal de majorarea tarifului mediu cu 6,8%, concomitent cu o creștere de aproximativ 5% a gradului de ocupare, susținută de cererea turistică internă și de revenirea graduală a segmentului de business și evenimente.
Spre comparație, o cameră de hotel din București a putut fi închiriată în medie cu aproape aproape 110 euro, față de 125 euro în Praga unde se înregistrează aproape 125 euro, și puțin peste 100 în Varșovia.
„Bucureștiul continuă să se remarce ca una dintre cele mai dinamice piețe hoteliere din Europa Centrală și de Est, cu un nivel al RevPAR-ului cu peste 26% mai mare decât înainte de pandemie și cu o cerere turistică în creștere. Deși incertitudinile politice și macroeconomice influențează în continuare sentimentul investițional, vedem un interes constant din partea capitalului privat și premise solide pentru menținerea performanței pieței pe termen mediu.”
Alina Cazachevici MRICS, Partener, Head of Valuation & Advisory, Hospitality & Alternatives, CEE/SEE la Cushman & Wakefield
Performanța pieței încurajează investițiile în noi unități hoteliere, astfel că până în 2028 Bucureștiul ar putea avea aproximativ 2.000 de camere noi, reprezentând hoteluri pe toate segmentele, de la midscale la luxury. Aceasta reprezintă o creștere cu circa 17% față de nivelul înregistrat în prezent.
Hyatt Place & Hyatt House (270 de camere), Swissotel Bucharest (200 de camere), Promenada Mall Hotel (200 de camera), Novotel Living Bucharest Baneasa (150 de camere) sunt printre investițiile anunțate pentru următorii 3 ani în București.
Pentru acest an sunt programate două deschideri importante – Mercure Bucharest Cantemir (deja operațional) și Hilton Garden Inn Militari – care în total însumează 165 de camere.
În 2025, cel mai important hotel inaugurat a fost Corinthia Grand Hotel du Boulevard Bucharest de 5 stele din centrul orașului, unde se înregistrează cele mai mari prețuri din Capitală, niveluri care au contribuit la creșterea prețului mediu la care a fost închiriată o cameră de hotel (ADR) și implicit a venitului pe cameră disponibilă (RevPAR) din București.
Pe segmentul investițional, piața hotelieră din București a atras în 2025 un volum de tranzacții de aproximativ 46 milioane de euro, în creștere cu circa 180% față de anul anterior. Tranzacțiile au vizat active din segmentele upper midscale, midscale și upscale, reflectând interesul investitorilor pentru proprietăți cu potențial de repoziționare și îmbunătățire a performanței operaționale.
La nivel regional, investițiile hoteliere din CEE au crescut semnificativ în 2025, cu un avans de 170% față de 2024, impulsionate în special de tranzacțiile din Cehia și Ungaria. Activele din zona upper upscale și upscale au concentrat cea mai mare parte a volumelor tranzacționate, iar randamentele prime din piețe precum Praga, Budapesta și București au înregistrat o ușoară comprimare.
Pe parcursul anului 2025, randamentele prime din piețele hoteliere din Praga, Budapesta și București au înregistrat o ușoară comprimare. Piața hotelieră din celelalte capitale CEE-6 (Varșovia, Bratislava, Sofia) a rămas relativ stabilă, deși activele prime din locații de top au beneficiat de o anumită reducere a randamentelor. Factori precum stabilizarea inflației, îmbunătățirea accesului la finanțare și creșterea intrărilor de capital sugerează potențialul unei comprimări suplimentare a randamentelor, pe parcursul anului 2026.
Cele mai importante deschideri hoteliere din București
| Hotel | Camere | An deschidere | Dezvoltator |
| Mercure Bucharest Cantemir | 40 | 2026 | Star Priority Holding |
| Novotel Living Bucharest Baneasa | 150 | 2027 | Erbasu Group |
| Hilton Garden Inn Militari | 125 | 2026 | Envogue Residence |
| Swissotel Bucharest | 200 | 2026 / 2027 | Niro Group |
| Mondrian Bucharest Hotel | 103 | 2027 | One United |
| Promenada Mall Hotel | 200 | 2027 | NEPI Rockcastle |
| The Julius Bucharest | 158 | 2027 | Julius Meinl |
| Hyatt Place & Hyatt House | 270 | 2028 | Nusco Group |
| The Hoxton – One Downtown Hotel and Apartments | 130 | 2028 | One United |
| Radisson Red by Hagag | 104 | 2027 / 2028 | Hagag Europe |
Foto: © Dmitry Kalinovsky | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


