Stiri BizRemote by certSIGN

Dacia Spring. Cum a fost la drive test

25 nov. 2021 8 min

Dacia Spring. Cum a fost la drive test

Reading Time: 8 minute

Am avut o Dacia Spring în teste, direct de la Dacia, care are niște mașini pe care le oferă către public, ca să fie descoperite și ca să strângă impresii. La final descoperi și cum poți primi tu o mașină în teste, dar până atunci iată cum a fost la mine.

Prima mașină electrică de la Dacia

Dacia Spring este prima încercare a celor de la Dacia cu o mașină electrică. De fapt n-ar fi prima, mai sunt mașini electrice în grup, dar de data asta e diferit. Am fost rugat să nu fac comparații cu alte mașini electrice, iar atunci voi face această comparație în alt articol.

Spring este prima mașină electrică de la Dacia. Cum producerea unei mașini electrice nu este atât de ușoară pe cât se pare, mașina este fabricată în China. Cu ce strică faptul că este fabricată în China? Cu nimic. Doar trebuie transportată de acolo, până aici pe vapor, iar a mea cel puțin a prins și o furtună de nisip, așa încât a venit și cu câteva urme de prin deșert, ceea ce te duce cu gândul la mare.

M-aș fi dus la mare cu Dacia Spring, dacă ar mai fi fost o stație de încărcare pe drum. Teoretic până la Constanța ar fi putut ajunge cu un plin, dar nu am avut timp să testez asta. Am testat totuși un drum lung și m-am lovit de provocarea stațiilor de încărcare. Totuși, despre acestea voi detalia și în alt articol, de unde vei afla cât costă de fapt să încarci o mașină electrică. Nu e atât de gratis pe cât ai crede.

Caroseria de la Dacia Spring este ușoară și subțire. Cârcotașii ar putea spune că este o mașină nesigură, dar nu este cazul. Fiind o mașină de oraș și cu limitări de viteză, Dacia Spring nu este o mașină care să te implice într-un accident. Ci este mașina cu care să faci naveta de acasă până la muncă și înapoi, fără a mai avea problema traficului. De ce? Vezi imediat.

IMG 20211114 123021 scaled

Fiind o mașină complet electrică, a trebuit construită de la zero. De asta nu poți modifica o mașină existentă pe piață, să îi pui motor electric și să zici că este o mașină electrică. Nu așa funcționează fizica și optimizarea de cost, consum, putere, baterie, etc. De asta a trebuit construită de la zero, pe o nouă linie de producție cu noi provocări. De fapt asta este și problema constructorilor auto în noua realitate. Cum trec ei producția mașinilor pe combustie la sistemul electric, care are alte cerințe.

Bateria de pe Dacia Spring

Bateria ține 200 de kilometri. Mult? Puțin? La un calcul ochiometric, mi s-au consumat 10% din baterie de acasă la birou, alți 10% de la birou acasă. Să zicem că nu am unde să încarc mașina. Drept urmare, odată la 5 zile ar trebui să o bag în priză. Ceea ce înseamnă că o mașină încărcată full luni dimineața, ar mai intra în priză vineri seara. Este echitabil zic eu. În mașinile pe combustie, cam tot același obicei de alimentare există.

Dacă te gândești la drum lung, Dacia Spring a consumat 40% din baterie de la București la Ploiești, cu alți 10% consumați pentru a ieși din Capitală. Ceea ce face drumul realizabil. De exemplu poți ajunge liniștit pe Valea Prahovei sau în alte localități din județele apropiate Capitalei. La destinație însă o pui la încărcat, nu că ar fi neapărat necesar, dar la fel faci și cu telefonul mobil. Când ai o priză, îl pui la încărcat.

Încărcarea Dacia Spring

Mașina are fast charging de 32kW. Practic am încărcat fast cu 20kW, la una din stațiile care permite așa ceva. Aici intervine matematica. Trebuie să știi ce stație alegi pentru a te încărca, ce putere are acea stație, ce curent are acea stație și cât curent poate livra acea stație. De exemplu am fost în mall unde am pus-o la încărcat și a început să tragă cu 10kW, dar a venit o altă mașină electrică lângă mine de la un producător american cu stații de încărcare dedicate și după ce s-a pus la încărcat am mai avut putere de doar 4kW.

IMG 20211114 081857 scaled

Aceeași matematică se aplică și la priza de 220V de acasă. Teoretic poți încărca mașina acasă la priză, dar trebuie ca acasă să ai curent. Cu alte cuvinte, am pus mașina în priză la curte. Și degeaba casa are putere instalată de 4kW, dacă pe firul de pe stâlp nu este atât de multă putere și mașina a tras doar 1.5 kW.

Diferența, deci, între o mașină electrică și una pe combustie, este că dacă la cea clasică pui niște lichid într-un rezervor, la cele electrice trebuie să îți aduci aminte de lecțiile de electricitate de la fizică din clasa a 6-a. Uite și răspunsul pentru cine se întreba la ce ne trebuie nouă fizică în școală. La așa ceva. Știi cum, cât, de unde să încarci mașina.

Viteza de încărcare a mașinii depinde deci de stație și de curent. Am încărcat mașina de la 50 la 100% duminică dimineața când am fost la biserică. Am pus mașina la încărcat, am fost la biserică, după două ore era plină și bună de plimbat.

Confortul pe Dacia Spring

Un alt avantaj al Spring este că este o Dacie. Daciile, așa cum știm cu toții, sunt ieftine și personalizabile. Nu găsești două Dacii care să arate la fel, care să fie personalizate la fel, cum sunt restul mașinilor. Fiecare își pune propria amprentă în mașina lui. De asta Spring este una din cele mai ieftine mașini electrice de pe piață, pentru că îți dă posibilitatea de a o personaliza. Nu are cotieră, dar se potrivesc cotierele de Duster. Are un ecran mic, dar dacă vrei poți să pui un altul de pe piață cu WiFi și multe alte funcții, nu te oprește nimeni. Apropo, ecranul de la LG este bun și responsiv, ar merge și un YouTube pe el.


Ce nu am știut să fac pe Spring, a fost să opresc navigația default a mașinii și m-am trezit că am oprit motorul în mijlocul intersecției că începuse să mă certe navigația. :)) De asta este mai bun Android Auto sau Apple Car Play, care sunt disponibile pe acest ecran, prin telefonul conectat prin cablu.

Mașina este un fel de Sandero modificat. Este înaltă și încăpătoare. Este mai înaltă ca alte mașini, iar poziția este interesantă la volan. Unii oameni s-au plâns că stau cocoșați. Asta pentru că au fost obișnuiți cu alt tip de condus. În două zile m-am adaptat foarte ușor la Spring, astfel încât nu am mai stat cocoșat, ci confortabil, iar alte mașini mi s-au părut ciudate.

Am citit că se pot pune scaune încălzite și aștept și pe cineva care să pună leduri pe liniile colorate din interior.

Condusul pe Dacia Spring

Odată cu Dacia Spring, mai mult decât pe alte mașini electrice, am descoperit de fapt care e problema șoferilor și de ce există agresivitatea acestora în trafic. Ceilalți șoferi sunt extrem de disperați în trafic, nu pentru că este trafic și vor să se bage, ci pentru că atât timp cât ei așteaptă în trafic, consumă combustibil. La Spring nu este acest lucru. Cât stai în trafic nu consumi combustibil, nu te intoxici cu noxele tale și nici nu mai ai tremuratul motorului care să te umple de nervi.

IMG 20211112 121708 scaled

Am stat marți dimineața 15 minute să traversez intersecția de la Tineretului, pentru că atât de bine optimizate sunt intersecțiile de la noi. Inițial am spus vai cât stau, cât trafic. Dar am descoperit imediat altceva de făcut. Am putut asculta radio, vedea oameni pe stradă. Am văzut cum alți șoferi spumegă în timp ce ei sunt traficul, consumă combustibil și poluează. De asta am pus și poza asta.

FEQoHW6XoAs fm

Dacia Spring este limitată la 100 km/h în modul Eco. Nu am ce comenta mai mult de atât . La peste 100 km/h rămâi fără permis în interiorul localității, iar in afara ei 100 km/h este viteza de deplasare. Vrei mai mult? Poți scoate modul Eco. Am făcut asta, am atins 130+ km/h, dar s-a terminat drumul și a trebuit să opresc. Cu alte cuvinte până la Ploiești sau înapoi nu am avut unde să merg mai repede.

Mașina este stabilă. Poți lua o curbă de sens giratoriu cu 60 km/h, dar chiar vrei sa intri în intersecție cu viteza asta?
Spring frânează foarte bine. De fiecare dată când am avut pe cineva în dreapta am avertizat că mașina frânează foarte tare. Cu alte cuvinte, nu mai ai demaraj și nici senzația că ai omorât motorul când ai ajuns la o anumită viteză, deci nu știi când ajungi la 50 la oră. Iar dacă trebuie să frânezi brusc, atunci frânezi și asta se simte.

IMG 20211112 123219 scaled

Cum nu mai ai motor, nu ai nici cutie de viteze și schimbător de viteze pe Spring. Sună ciudat? Nu e deloc ciudat. Ai doar o rotiță, unde îi spui mașinii să meargă înainte sau înapoi, iar modul N este un fel de park.

Totuși din obiceiul pe care îl avem de la alte mașini, Spring te avertizează când ai lăsat mașina cu motorul pornit, iar aerul condiționat și luminile, de data asta consumă din bateria mașinii. Are totuși funcții de stingere automat a luminilor când ai ieșit din mașina sau funcția de follow home, atunci când ai parcat.

Probleme Dacia Spring

Personal pe perioada drive test-ului nu am găsit nicio problemă. Singura, dacă ar putea fi numită așa a fost dată de stațiile de încărcare, dar aceasta o voi trata într-un articol separat.
Sunt totuși persoane foarte vocale care se plâng de diferite probleme, cum ar fi pornirea mașinii. Mașina pornește la fel ca un Windows. Ai un sistem de operare care pornește când pui contactul, iar apoi mai dai odată de cheie ca sa te loghezi, dacă îmi permiți această analogie. Este oarecum viitorul, iar acest lucru cu siguranță se poate îmbunătăți software.

Cum este o mașină nouă, nemaivăzută până acum, oamenii se uită la ea mai ciudat până se obișnuiesc. De asta mie au încercat să-mi desfacă în parcare nasul mașinii, de unde se încarcă mașina.

Concluzii

Mi-aș cumpăra Dacia Spring? Răspunsul meu de acum câțiva ani este că mi-aș lua o mașină electrică în momentul în care aș avea unde să o încarc. Avem o infrastructură prea puțin dezvoltată pentru încărcarea mașinilor electrice și complet inexistentă pentru cei care locuiesc la bloc. Degeaba se laudă ministerul mediului că va pune 18.000 de stații de încărcare de mașini electrice în România, dacă deja avem zeci de mii de mașini electrice. Numai pentru Spring sunt 40.000 de comenzi în acest an.

Claudiu Butacu lucrează deja la un proiect de lege care să schimbe cumva sistemul de acces în rețeaua electrică al celor care au mașini electrice. Dar eu propun altceva. Avem atâția stâlpi de curent electric, de iluminat public. La aceștia se poate atașa un dispozitiv care să aibă prize pentru mașini electrice. Pe baza unei cartele, un cip, un ceva, utilizatorul se poate lega în parcare și încărca mașina electrică. Dar pentru asta trebuie să existe disponibilitatea companiei de electricitate pentru digitalizarea stâlpilor de iluminat public, inventarea unui dispozitiv de tarifare al consumului electric și facturarea acestuia către utilizator, pe abonamentul său electric de acasă. Iar omul și-ar putea încărca mașina oriunde. În parcarea de la bloc, în parcarea de la birou sau în oraș.

Mai este ceva netratat în acest articol? Sunt și alte întrebări despre Dacia Spring la care nu am răspuns? Scrie-mi în comentarii. Poți obține și tu o Dacia Spring în teste dacă te înscrii pe generatiaspring.ro

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: