Stiri Business Companii Tech

Daniela Constantinescu preia conducerea operațiunilor UPS din România, Ungaria, Grecia și Slovenia

15 sept. 2022 2 min

Daniela Constantinescu preia conducerea operațiunilor UPS din România, Ungaria, Grecia și Slovenia

Reading Time: 2 minute

UPS o numește pe Daniela Constantinescu în funcția de Country Manager pentru Ungaria, Grecia, România și Slovenia (HUGRROSI). Constantinescu va avea biroul la Budapesta și îi va raporta lui Kim Ruymbeke, președinte pentru Europa de Est.

Potențialul comerțului global

În noul rol, Daniela Constantinescu va fi responsabilă de operațiunile din patru țări care se numără printre piețele de logistică cu cea mai rapidă creștere din Europa. Ei îi revine importanta misiune de a se asigura că cerințele tot mai mari din comerțul electronic sunt îndeplinite, iar țările aflate în responsabilitatea sa sunt mai bine conectate la piețele cheie de export atât din Europa, cât și din întreaga lume.

De-a lungul carierei mele profesionale am acceptat multe provocări și roluri, atât în interiorul, cât și în afara UPS. Am muncit din greu, ghidându-mă mereu după principiul «nemulțumirii constructive» și consider că nu am atins perfecțiunea în activitatea mea„, a declarat Daniela Constantinescu, odată cu numirea în noua poziție. „Mă bucur că voi avea oportunitatea de a ajuta numeroase afaceri din aceste țări să valorifice potențialul comerțului global. Companiile mici și mijlocii, în special, vor avea acces la rețeaua noastră de logistică globală inteligentă, ceea ce le va ajuta să ajungă pe piețele internaționale și să-și dezvolte afacerile în mod sustenabil.”

Experiență în finanțe și contabilitate

O profesionistă cu peste 20 de ani de experiență în finanțe și contabilitate, s-a alăturat echipei UPS în anul 2007 în poziția de Director Financiar al sucursalei din România, iar ulterior a ocupat alte funcții de conducere. De asemenea, a fost responsabilă anterior și de operațiunile financiare ale companiei în Ungaria timp de un an și jumătate.

UPS a intrat pe piața din România în 1990, iar în prezent oferă servicii și conexiuni la rețeaua globală UPS din aeroporturile din Cluj-Napoca, București-Otopeni și Timișoara. În același timp, România este conectată cu hub-urile europene prin rețeaua rutieră, oferind clienților o mare varietate de servicii, care se diferențiază prin timpul de tranzit, vizibilitate, livrare door to door, dar și prin livrarea la locații alternative, la îndemâna clienților.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: