Stiri MarComm Publicitate

Un pic mai erou în fiecare zi: DDB semnează cea mai nouă campanie a unei companii din grupul PPC în România

4 iul. 2025 4 min

Un pic mai erou în fiecare zi: DDB semnează cea mai nouă campanie a unei companii din grupul PPC în România

Reading Time: 4 minute

DDB România semnează „(mai) erou fără să știi”, o campanie care poziționează PPC Renewables ca lider de energie și tehnologie pentru o viață mai bună, printr-o abordare empatică și cultural adaptată în comunicarea energiei regenerabile.

În locul apelurilor vagi la responsabilitate pentru „viitorul verde”, campania aduce energia regenerabilă în prezent – acolo unde deja se regăsește în infrastructura energetică și alimentează cu energie viețile consumatorilor, în fiecare zi.

Strategia de comunicare pornește de la o realitate simplă: mulți români încă nu-și dau seama cât de prezentă este energia regenerabilă în viața lor de zi cu zi. Lipsa de informații clare face ca soluțiile verzi să pară îndepărtate sau complicate, deși sunt deja accesibile. De aceea, campania pune accent pe limbaj direct și pe exemple concrete din cotidian, evitând promisiunile vagi proiectate în viitor. Mesajele clare și ancorate în prezent sunt esențiale pentru a accelera adopția tehnologiilor sustenabile.

DDB România și PPC Renewables

Energie regenerabilă ca parte din viața cotidiană

Campania “(mai) erou fără să știi” îl scoate pe consumator din postura clasică de „erou moral” și îl așează într-un loc mult mai realist: cel al omului obișnuit, care face bine fără să-și conștientizeze gestul. Strategia creativă urmărește „banalizarea pozitivă” a energiei verzi, pentru o integrare naturală, fără dramatizări.

Personajele nu sunt eroi clasici, ci oameni care își trăiesc viața în felul lor. Fără să-și propună, ajung să facă bine și, astfel, să fie un pic mai eroi. Pentru că, de cele mai multe ori, nu trebuie să schimbi lumea ca să o influențezi. Trebuie doar să pui în priză ceea ce contează pentru tine,” explică Maria Matei, Group Creative Director, DDB România.

Ne-am folosit de toate convențiile care, de obicei, transformă personaje în eroi – slow-motion, power poses – dar le-am dat un twist: le-am aplicat unor gesturi personale, neașteptate, dar profund umane. Pentru că eroii noștri n-au superputeri. Au un câine perfect coafat, un peștișor cu personal branding, un robot de jucărie resuscitat și niște patch-uri care transformă haine normale în piese statement.,” adaugă Traian Munteanu, Senior Art Director, DDB România.

Responsabilitate și incluziune: o conversație extinsă

Campania recunoaște că povestea sustenabilității și a adoptării energiei verzi trebuie spusă din mai multe perspective. Fără a ignora dimensiunea sistemică (infrastructură, politici publice, investiții), mesajul propus oferă o punte între realitatea tehnologică și viața de zi cu zi, într-un limbaj accesibil și relevant cultural.

Contextul de piață și investiții strategice

În 2024, în urma unei tranzacții de aproximativ 700 de milioane de euro, PPC Renewables a devenit cel mai mare producător privat de energie regenerabilă din România, ajungând la peste 1,3 GW capacitate instalată și continuă planul de a atinge un nivel de 2 GW până la finele anului 2026. În portofoliul PPC Renewables se află acum cel mai mare parc eolian din România, Fântânele Cogealac – de 600 MW, județul Constanța, iar în județul Vaslui compania construiește cel mai mare parc eolian din regiunea Moldovei care va avea 140 MW.

Când un brand ca PPC Renewables investește masiv în acest sector, comunicarea nu poate rămâne generică. Am construit o campanie care activează, care nu educă de sus, ci creează recunoaștere în prezent. Energia regenerabilă merită un discurs pe măsură: clar, curajos și ancorat în realitatea celor care o folosesc deja, poate fără să știe,” spune Ioana Stirbulescu-Burlacu, Brand & Advertising Coordinator, PPC România.

Suntem lideri în energie regenerabilă prin capacitățile instalate, dar, dincolo de cifre, de investiții, tehnologie, concepte și strategii, oamenii au nevoie să înțeleagă cum energia le influențează viețile, ce se întâmplă dincolo de butonul de on-off sau de ștecher. Au nevoie să știe că (își) pot face bine în moduri la care poate nu s-au gândit înainte.

Este prima campanie de anvergură după cea de rebranding la nivelul companiilor PPC, iar personajele din această campanie reflectă misiunea și valorile noastre. Vorbim de oameni ca noi toți, în instanțe de viață banale, dar care, cu încredere, creativitate și grijă, creează ceva nou și personal de care să se bucure cei din jur, iar aceștia sunt doar o parte din universul format de toți cei care consumă energie verde. Misiunea noastră este să oferim energie pentru o viață mai bună și ne propunem să evoluăm alături de oameni și comunități,” conchide Raluca Teodorescu, Digital, Brand & Advertising Director, PPC România

Campania își propune să contribuie la creșterea gradului de informare despre energia regenerabilă și să apropie conversația despre sustenabilitate de contextul concret, prezent și local. Cele patru povești din execuțiile video prezintă utilizări diverse ale energiei în contexte domestice, păstrând un ton autentic și empatic.

Echipa PPC România:

Oana Gherasim – Chief of Communications

Raluca Teodorescu  – Digital, Brand & Advertising Director

Ioana Stirbulescu-Burlacu  – Brand & Advertising Coordinator

Alexandru Murarescu – Brand & Advertising Specialist

Echipa DDB România:

Roxana Memetea – Managing Partner

Roxana Ţâmpău – Managing Director

Roxana Niţă – Executive Creative Director

Maria Matei – Group Creative Director

Traian Munteanu – Senior Art Director

Tiberiu Ivan – Copywriter

Alexandru Tololoi – Art Director

Luciana Cucoaneş – Head of Strategy

Mihaela Mănăilă – Strategic Planner

Raluca Lupu – Group Account Director

Martha Ionescu – Account Manager

Marian Mihăilescu – Senior DTP

Articole pe aceeași temă: