Stiri

De ce încetinește vaccinarea. Am ajuns la populația ezitantă

24 mai 2021 2 min

De ce încetinește vaccinarea. Am ajuns la populația ezitantă

Reading Time: 2 minute

Cifra persoanelor care se vaccinează a început să scadă, iar în România s-au vaccinat în total puțin peste 4 milioane de persoane.
Duminică de exemplu s-au vaccinat doar 23.209 de persoane cu prima doză. Despre acest fapt a vorbit Valeriu Gheorghiță la Digi24. Potrivit acestuia am ajuns la persoanele care ezită să se vaccineze.

„Nu cred că este o inhibare a apetitului, din câte știm se estima de la început cam o treime din oameni erau hotărâți să se vaccineze, o treime sunt ezitanți și o treime nu doresc, cred că acum ajungem în segmentul de populație ezitant.

Experiența din ultimele zile cu centrele mobile arată că sunt oameni mulți care doresc să se vaccineze, pentru unii vaccinul este la distanță, nu a ajuns vaccinul pe strada lor.

De aceea este importantă o abordare complementară a campaniei de vaccinare prin care să diversificăm activitatea mai ales în mediul rural și anume fie să mergem cu echipe mobile sau să organizăm maraton în localitatea respectivă, și implicarea medicilor de familie. Sunt cel puțin trei mijloace”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Nou concept pentru campania de vaccinare. Personalul să meargă la sate

Coordonatorul campaniei de vaccinare din România a precizat că un concept care este avut în vedere este cel în care personalul vaccinator din centrele urbane să meargă o dată sau de două ori pe săptămână în mediul rural pentru vaccinarea anti-Covid.

„Mai avem un concept pe care ne gândim să îl operaționalizam. Este Oamenii din rural au încredere în medicii de la oraș, acesta este conceptul.

Îmbinând conceptul de solidaritate și încrederea putem să asigurăm, de aici înainte va fi o evoluție ondulantă a numărului de persoane care se vor vaccina în fiecare zi.

Oamenii trebuie să înțeleagă că se pot prezenta în continuare la centrele de vaccinare fără programare, sunt unii care nu cunosc că este posibil acest lucru, putem să aprovizionăm centrele și să nu mai fie oameni refuzați”, a adăugat medicul.

Care este imunitatea de grup în România

Gheorghiță a spus că ultimele date arată că peste 55% persoane de peste 50 de ani sunt vaccinate cu cel puțin o doză: „Practic se suprapune cu procentul persoanelor vulnerabile”.

Nu trebuie să uităm conceptul de imunitate de grup, colectivă care se obține prin vaccinare dar se adaugă și prin boală naturală.

Avem peste un milion de persoane care au fost infectate și vindecate. Probabil că sunt de cel puțin două ori până la 5 ori mai multe cazuri în mod real care au trecut prin această infecție, fără simptome, probabil că imunitatea de grup în Romania este începând de la 30% până la pe la 45% și asta explică evoluția epidemiologică, a declarat Gheorghiță.

El a atras atenția că virusul este în continuare circulant și că dacă oamenii nu se vaccinează, „riscăm un val 4 care ar putea să fie destul de important”.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: