Deficitul de cont curent aproape s-a dublat în primul trimestru. Investițiile străine s-au înjumătățit
Reading Time: 2 minuteÎn perioada ianuarie-martie 2025, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 7,656 miliarde de euro, comparativ cu 4,201 miliarde de euro în perioada ianuarie-martie 2024, potrivit datelor anunțate de Banca Națională a României (BNR).
Balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,997 miliarde de euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 503 milioane de euro, balanța veniturilor primare a consemnat un deficit mai mic cu 140 de milioane de euro, iar balanța veniturilor secundare a adus o contribuție negativă de 1,095 miliarde de euro.
Investițiile au scăzut mult sub 2 mld. euro
Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat în primul trimestru din acest an doar 1,672 miliarde de euro, față de 2,481 miliarde de euro în aceeași perioadă a anului trecut. Din acestea, participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit estimat) au însumat valoarea netă de 2,979 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de -1,307 miliarde de euro.
Datoria externă a crescut cu peste jumătate de miliard de euro
În primul trimestru al anului, datoria externă totală a crescut cu 514 milioane euro, până la 205,407 miliarde de euro.
Datoria externă pe termen lung a însumat 156,881 miliarde de euro la 31 martie 2025 (76,4% din totalul datoriei externe), în creștere cu 1,2% față de 31 decembrie 2024. Datoria externă pe termen scurt era la 31 martie 2025 la nivelul de 48,526 miliarde de euro (23,6% din totalul datoriei externe), în scădere cu 2,7% față de 31 decembrie 2024.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 11,5% în perioada ianuarie – martie 2025, comparativ cu 19,6% în anul 2024. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 martie 2025 a fost de 5,7 luni, nivel similar cu cel de la 31 decembrie 2024.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 martie 2025 a fost de 101,4 la sută, comparativ cu 99,1 la sută la 31 decembrie 2024.
Foto: © Natanael Alfredo Nemanita Ginting | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz