Stiri Lifestyle

Despăgubiri de 12 mil. euro, din cauza anulării curselor aeriene

13 feb. 2018 2 min

Despăgubiri de 12 mil. euro, din cauza anulării curselor aeriene

Reading Time: 2 minute
zboruri anulate
© Adrian825 | Dreamstime.com

AirHelp, lider mondial în obţinerea de compensaţii pentru pasagerii companiilor aeriene, a identificat pe parcursul anului trecut peste 42.000 de pasageri români eligibili pentru compensaţii din partea companiilor aeriene, iar dacă aceştia ar aplica pentru compensaţii, aşa cum sunt îndreptăţiţi potrivit directivei europene 261/2004, suma despăgubită s-ar ridica la aproximativ 12 milioane de euro.

Din cauza numărului mare de întârzieri şi/sau anulări, Turcia a fost destinaţia cea mai problematică pentru pasagerii români în 2017. Cele mai multe zboruri întârziate, anulate sau suprarezervate sunt pe ruta Bucureşti-Istanbul (Ataturk Airport), astfel că anul trecut 621 de zboruri au înregistrat o întârziere cumulată de 14.134 de minute, adică echivalentul a aproximativ zece zile.

Între oraşele din România şi cele din străinătate sunt operate anual peste 152.000 de zboruri, dintre care mai mult de 36.000 au înregistrat întârzieri sau anulări.

”Cea mai aglomerată lună pentru România, în 2017, a fost noiembrie. După numărul mare de zboruri externe întârziate sau anulate, destinaţiile cele mai problematice au fost Istanbul (Turcia), Viena (Austria) si Munchen (Germania). Ruta internă cu cele mai mari întârzieri sau anulări a fost Timişoara-Bucureşti, cu 17%”, spun oficialii AirHelp.

”Le recomandăm pasagerilor care au fost afectaţi de întârzieri sau anulări de zboruri în 2017 să-şi citească drepturile şi să se asigure că nu renunţă la o compensaţie pe care sunt îndreptăţiţi să o primească. Misiunea AirHelp este să ajutăm pasagerii să-şi primească compensaţiile. Este dreptul lor”, spune Ştefan Radu, country manager AirHelp.

Spre comparaţie cu aeroporturi precum Singapore Changi, care are referinţele cele mai bune, sau London Gatwick, aflat la polul opus, aeroporturile din România nu se află nici la coada clasamentului celor mai problematice, nici în topul lor. Performanţele înregistrate le plasează la mijlocul clasamentului.

Topul AirHelp, care ia în calul punctualitatea, serviciile şi rata de procesare a cererilor pentru compensaţii, arată că operatorii aerieni Tarom şi Ryanair au printre cele mai slabe performanţe.

“Anul 2017 a fost foarte interesant pentru pasagerii companiilor aeriene. Să ne amintim de valul de curse anulate de TAP Portugal în lunile august şi septembrie, când pasagerii nu doar că nu au fost îmbarcaţi câteva zile la rând, dar nu au primit informaţii cu privire la statusul călătoriei lor. Imediat după au venit anulările curselor Ryanair care, de asemenea, au afectat pasagerii. Ceea ce uită mulţi dintre aceştia este că, în cazul întârzierilor zborurilor cu mai mult de trei ore sau anulării curselor, au dreptul la compensaţii de la companiile aeriene, compensaţii care pot ajunge până la 600 de euro”, spune Ştefan Radu, country manager AirHelp. El spune că, deşi este dreptul lor, mai puţin de 2% dintre pasageri aplică pentru compensaţii.

AirHelp este lider mondial în recuperarea de compensaţii pentru companiile aeriene. Din 2013, de când a fost lansat, AirHelp a ajutat mai mult de cinci milioane de pasageri din întreaga lume, compensaţiile recuperate pentru aceştia depăşind 300 de milioane de euro. AirHelp are reprezentanţe în Europa, Asia şi America de Nord, care deservesc 30 de ţări, oferind asistenţă în 16 limbi. Compania are peste 500 de angajaţi la nivel mondial.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: