Educație și orientare în carieră pentru 1000 de elevi din mediul rural și urban
Reading Time: 3 minuteJunior Achievement România, o asociație dedicată educației și dezvoltării tinerilor, intervine pentru rezolvarea problemei de mobilitate în calea dezvoltării prin proiectul „Mobilitate pentru viitor: educație și orientare în carieră pentru elevi din mediul rural și urban”, care abordează lipsa accesului la ghidare profesională timpurie, afectând șansele de progres socio-economic ale tinerilor.
Intervenția se desfășoară în județele Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău, implicând 1000 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, pe o durată de 12 luni.
Prin sesiuni interactive de orientare în carieră, workshop-uri practice și consiliere personalizată, adaptate contextului local, inițiativa vizează dezvoltarea competențelor esențiale pentru alegeri informate, așteptându-se un impact semnificativ asupra mobilității sociale și integrării pe piața muncii, totul în cadrul finanțării oferite de Fundația Dacia pentru România și ca aderare la „România se mișcă”, mișcarea națională care promovează dezvoltarea activă a comunităților vulnerabile.
Junior Achievement Romania se alătură astfel mișcării naționale pentru eliminarea barierelor de mobilitate în calea dezvoltării, după ce a fost selectat alături de alte 34 de organizații non-guvernamentale din toată țara, în cadrul programului de granturi „Mobilitatea contează”, derulat de Fundația Dacia pentru România, sponsorizată de Automobile Dacia.
Fundația Dacia pentru România, organizație non-profit având ca scop să contribuie la o Românie care își recunoaște și valorifică potențialul, lansată în aprilie 2025, susține prin finanțări în valoare totală de 1 milion de euro proiecte inovatoare care vizează eliminarea barierelor de mobilitate ce blochează accesul la educație, piața muncii și cultură. Scopul este de a aduce o schimbare reală în acea Românie care până acum a stat pe loc, din lipsa unor resurse sau a oportunităților.
Programul „Mobilitatea contează” este parte din campania națională „România se mișcă” care își propune să aducă un plus de conștientizare publică asupra mobilității fizice și sociale ca o necesitate pentru a construi un viitor, nu ca un privilegiu.
„Un copil care merge la școală își câștigă șansa la un viitor. Mai mulți copii care merg la școală construiesc viitor pentru o țară întreagă. Din păcate, România se confruntă azi cu multă inechitate educațională. Lipsa resurselor, a profesorilor, a oportunităților reale sunt bariere binecunoscute în calea dezvoltării și atingerii potențialului. Alegem să fim parte din soluție! Mobilitatea contează este angajamentul nostru de a transforma lipsa de mobilitate fizică și socială într-o cheie a dezvoltării, care deschide drumuri către oportunități și independență. Pentru ca niciun elev să nu mai rămână în urmă, iar educația să devină un fapt, nu o promisiune. Parteneriatul cu Junior Achievement România și toți ceilalți parteneri din program ne dă încredere să afirmăm cu tărie că România se mișcă și că tinerele generații au șansa să își atingă potențialul maxim”, declară Cătălina Murariu, Director Executiv al Fundației Dacia pentru România.
Fundația Dacia pentru România (FDpR) este o organizație non-profit autonomă, sponsorizată de Automobile Dacia, lansată în aprilie 2025. FDpR inspiră și susține o societate incluzivă, facilitând mobilitatea fizică și socială pentru persoanele care au nevoie de resurse și soluții de mobilitate pentru a-și valorifica potențialul și pentru o mai bună calitate a vieții.
Viziunea Fundației este o Românie care își recunoaște și valorifică potențialul. Pentru a-și onora viziunea, acționează de-a lungul a trei axe prioritare: accesul la educație, la piața muncii și la cultură.
FDpR face mobilitatea posibilă sprijinind organizații și proiecte care au acoperire locală, regională sau națională, care abordează mobilitatea fizică și socială dintr-o perspectivă inovatoare și care au un impact și o relevanță dovedite în comunitățile pe care le deservesc.
Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională și dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 42 de țări din Europa și peste 100 din lume.
În România, programele JA de tip „learning by doing“ și „project based” sunt urmate anual de peste 300.000 de elevi și studenți din 1.949 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2025, organizația a urcat pentru a șaptea oară în Top 10 ONG-uri din lume și a primit a patra nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz