Învățați, schimbați, digitalizați!

Învățați, schimbați, digitalizați!

A început un business într-unul dintre cele mai birocratice și înțepenite domenii din România, decis să nu se oprească, orice ar fi. După 10 ani de antreprenoriat, visul de a deveni un Steve Jobs de România s-a mai domolit, dar Alexandru Holicov, fondator și CEO al Adservio, crede că poate să digitalizeze învățământul de la noi. Cum v-a venit ideea

Învățământul, la ora de digitalizare

Învățământul, la ora de digitalizare

Adservio, prima platformă de management educațional din România, anunță o creștere de 71% a unităților de învățământ înscrise. Astfel, în anul școlar 2017-2018, 50 de noi școli din România au ales digitalizarea completă cu platforma de management educațional oferită de Adservio în parteneriat cu Telekom România. Portofoliul companiei a ajuns astfel la 120 de unități de învățământ, arată Adservio, într-un

Revoluție în educație

Revoluție în educație

Adservio, o companie românească ce își propune să revoluționeze educația, câștigă tot mai mult teren în România și vizează extinderea pe piețe externe.  Părea că timpul a stat în loc. De cum am făcut primii pași pe holul liceului „Vasile Alecsandri“ din Iași am avut brusc sentimentul că m-am întors în timp. Clopoțelul care anunță pauza, explozia de bucurie din

Revoluție în educație

Revoluție în educație

Adservio, o platforma românească ce își propune să revoluționeze învățământul local prin digitalizarea și transparentizarea procesului de învățare a înregistrat anul trecut afaceri în creștere cu 61% față de 2015.  Alexandru Holicov, fondatorul Adservio ne-a povestit despre rolul platformei în îmbunătățirea rezultatelor școlare, în eficientizarea comunicării dintre elevi, profesori și părinți, dar și în reducerea absenteismului.   Când și cum a