Business Tech

evomag: aparatele de aer condiționat se ieftinesc cu până la 15%, iar funcțiile smart urcă în topul criteriilor de alegere

24 iun. 2026 3 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

evomag: aparatele de aer condiționat se ieftinesc cu până la 15%, iar funcțiile smart urcă în topul criteriilor de alegere

Reading Time: 3 minute

Prețurile aparatelor de aer condiționat sunt cu aproximativ 10–15% mai mici față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul unei cereri mai temperate și al stocurilor mai mari existente în piață, arată datele evomag. Scăderea le oferă consumatorilor mai mult spațiu pentru compararea ofertelor și pentru alegerea unor modele care includ deja funcții de conectivitate, control de la distanță și filtrare a aerului.

Categoria aparatelor de aer condiționat se află într-un moment diferit față de anii în care valurile de căldură grăbeau decizia de cumpărare și limitau rapid opțiunile disponibile. Clienții analizează mai atent ofertele, iar momentul achiziției este influențat de evoluția temperaturilor. Cererea crește accelerat în perioadele de caniculă, însă cumpărătorii acordă o atenție mai mare diferențelor de preț, funcțiilor incluse și disponibilității montajului.

Cele mai căutate aparate sunt cele din intervalul de preț  1.199 – 1.999 de lei, iar modelele de 12.000 BTU concentrează cea mai mare parte a cererii. Această capacitate rămâne una dintre cele mai potrivite opțiuni pentru apartamente și camere de dimensiuni medii, fiind asociată de cumpărători cu un echilibru între costul de achiziție și utilitatea aparatului în utilizarea curentă.

AC-ul smart, în topul achizițiilor

Funcțiile smart au devenit un criteriu important de alegere în această categorie. Aparatele ce pot fi conectate la internet prin Wi-Fi reprezintă în prezent 90% din totalul vânzărilor evomag de aparate de aer condiționat, iar controlul de la distanță, prin aplicație, este tot mai frecvent accesat de cumpărători inclusiv în segmentul de preț mediu.

Pe lângă conectivitate, clienții urmăresc funcții care cresc confortul din locuință și permit o utilizare mai adaptată la ritmul zilnic: purificarea aerului, senzorii de prezență și setările automate asociate localizării utilizatorului. Astfel, aparatul de aer condiționat este ales tot mai des ca parte a unui ecosistem de locuință conectată, alături de alte produse care pot fi controlate din telefon.

Alegerea unui aparat de aer condiționat se face astăzi prin raportare la pachetul complet: preț, capacitate, funcții disponibile și timpul necesar pentru instalare. Datele noastre arată că Wi-Fi-ul a devenit o funcție de bază pentru cumpărători, nu un element rezervat modelelor din segmentul premium. Ponderea de 90% a aparatelor conectate la internet din vânzările evomag arată cât de repede s-a schimbat profilul produsului căutat. În același timp, nivelul actual al prețurilor și termenele mai scurte pentru montaj le permit clienților să ia o decizie mai bine documentată, înainte de perioadele cu temperaturi foarte ridicate”, spune Mihai Pătrașcu, CEO evomag.

Montaj mai rapid și interes mai mare pentru pachetele complete

Și timpul mediu de așteptare pentru serviciile de montaj s-a redus semnificativ față de anul trecut. Dacă în aceeași perioadă din 2025 instalarea putea dura 5 – 7 zile, în prezent montajul poate fi programat în 1 – 3 zile. Cererea pentru aceste servicii este cu aproximativ 20% mai mică față de anul trecut, iar evomag estimează că tarifele de montaj vor rămâne stabile în sezonul actual.

În același timp, comenzile care includ atât aparatul de aer condiționat, cât și serviciul de montaj au crescut cu circa 20% față de anul trecut și reprezintă în prezent aproximativ 5% din totalul comenzilor din categorie. Interesul pentru acest tip de pachet arată că o parte dintre clienți urmăresc să stabilească de la început costul complet al achiziției și să evite căutarea separată a unei echipe de instalare într-o perioadă în care temperaturile ridicate pot crește rapid presiunea asupra serviciilor disponibile.

Mai multe informații despre serviciile de montaj pot fi accesate aici.

evomag este una dintre cele mai importante companii din industria de comerț electronic din România. Magazinul online comercializează zeci de mii de produse din domeniile IT&C, electrocasnice, sport & fitness (printre care și trotinete și accesorii pentru trotinete) și pentru casă și grădină. evomag.ro este vizitat zilnic de peste 60.000 de persoane, iar peste 80% dintre clienți ar recomanda magazinul pentru calitatea serviciilor oferite. evomag a fost fondată de Mihai Pătrașcu, care ocupă, în continuare, poziția de director general. Compania a atras, în 2022, o investiție de 2 milioane de euro de la Catalyst România, una dintre cele mai importante firme de capital de risc axate pe tehnologie din România, în demersul de a susține dezvoltarea accelerată a companiei.

Investiția atrasă este prima de anvergură pentru evomag și confirmă parcursul bun al companiei în cei peste 20 de ani de existență în piața de eCommerce din România, validează și sprijină strategia de dezvoltare pe termen lung a magazinului online.

Articole pe aceeași temă: