Extindere bătută în cuie

Cu planuri de creștere a cifrei de afaceri de 30% în acest an, Cristian Găvan, fondatorul MAM Bricolaj, țintește pe termen mediu și lung creșterea numărului de magazine în București, extinderea în țară, dar și vânzarea de piese de mobilier ce pot fi asamblate de clienți acasă după o schemă amănunțită.

 Cristian Găvan a pornit pe drumul antreprenoriatului la începutul anilor ’90, când a pus bazele unui mic atelier în care repara mobilier. Cum pasiunea pentru tot ceea ce înseamnă lucru manual și satisfacția uriașă avută ori de câte ori repara sau construia ceva de la zero se reflectau în calitatea produselor care îi treceau prin mâini, mica afacere a crescut, permițându-i antreprenorului să angajeze alți oameni și să se dezvolte. A continuat pe acest drum până în anul 2000, când a decis că a sosit timpul pentru o schimbare, motiv pentru care a pariat pe producția de mobilier. A achiziționat primele utilaje, a închiriat un alt spațiu și a început procesul de producție cu cuiere sau pantofare, după care a făcut pasul și spre piese mai complexe, precum paturi și mobilier unicat. Încurajat de succesul cu care se vindeau acestea, datorat într-o oarecare măsură și creșterii economice exponențiale din acea perioadă, antreprenorul a apăsat pedala de accelerație și a mizat pe producția mobilierului la comandă, în paralel cu cel de serie.

Nu a trecut mult timp însă și a venit criza economică, care a înghețat piața imobiliară, iar numărul clienților din magazinele de mobilă s-a redus semnificativ. “Am pierdut mulți bani atunci, dar am avut timp să mă gândesc”, spune Cristian Găvan, fondator și director ge­neral al MAM Bricolaj (Materiale și Accesorii pentru Mobilier). S-a întors la școală, a învățat despre management și despre productivitate și și-a dat seama că ar trebui să facă o dispersie a riscului. Cu mobilierul la comandă și cel de serie avea în medie undeva la 30 de clienți pe lună, iar în luni foarte slabe, cum este primul trimestru al anului, când toată lumea termină banii după sărbători, nu reușea să acopere nici costurile operaționale. “Abia ne trăgeam răsuflarea, acumulam datorii pe care le plăteam în lunile când venea Paștele. Și mi-am dat seama că am nevoie să pun ouăle în mai multe coșuri, să mai deschid o afacere. Dar la ce ne pricepem? Păi ne pricepem la mobilă”, adaugă antreprenorul.

De aici și până la a face din companie și un furnizor de accesorii și materiale pentru mobilier nu a mai fost decât un pas. Iar acesta s-a dovedit, de asemenea, un pariu câștigător al antreprenorului. Astăzi, după șapte ani de la acea decizie, MAM Bricolaj are o medie de 13.000 de bonuri pe lună, valoarea medie a unui bon de cumpărături fiind de 250 de lei. Compania a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 21 de milioane de lei, în creștere cu 26% față de anul precedent, iar pentru finalul acestui an, Cristian Găvan are pe agendă o creștere a cifrei de afaceri cu alte 30 de procente. Dar planurile lui nu se opresc aici. Pe termen scurt, pe agenda antreprenorului se află deschiderea a două magazine în București, care să se adauge celor două deja existente, care vor fi amplasate în toate cele patru puncte cardinale. Investiția într-un astfel de magazin, amplasat pe un spațiu de 1.500 de metri pătrați, închiriat, se ridică la aproximativ 350.000 de euro și constă în utilaje, rafturi, software, mai puțin marfa.

Experiența extinderii

Dacă pe termen lung antreprenorul vizează extinderea la nivel național, în orașe precum Timișoara, Cluj și Iași, într-un orizont mediu de timp, compania fondată de Găvan plănuiește să atace o nouă nișă prin care va oferi clienților mobilier dezasamblat, pe care îl vor putea monta aceștia acasă cu ajutorul unei schițe explicite.“Pentru toți cei care își iau apartamente și nu vor neapărat un mobilier de serie, noi putem să îl facem mai accesibil”, spune Cristian Găvan, fondatorul MAM Bricolaj. “Va ieși puțin mai scump decât un mobilier de serie, dar este important că vom avea un preț sub cel realizat la comandă. Clientul va trebui să și-l monteze singur sau să angajeze o firmă care montează mobilier. Trebuie să trecem un hop și să facem investiția necesară într-un soft, aproximativ 60.000 de euro, în oamenii care să îl mânuiască și într-un utilaj care să dea găurile de mare precizie.

Dar sunt sigur că utilajul va veni cât de curând”, spune directorul general al MAM Bricolaj. Cei care vor achiziționa piesele de mobilier și nu vor reuși să le pună cap la cap nu au motive să se îngrijoreze, pentru că MAM Bricolaj organizează încă din 2013 și Școala de Mobilă, o serie de cursuri unde pasionații de bricolaj și nu numai pot învăța să proiecteze și să fabrice mobilier cu propriile lor mâini. Perioada de instruire este de trei luni și grupa este formată din cel mult 25 de cursanți, astfel încât informația să fie absorbită cât mai bine de fiecare participant în parte.

Cursul a fost creat și gândit de Cristian Găvan pentru meseriași care își doresc să învețe să monteze noile accesorii de mobilier de pe piață și pentru șomerii aflați în căutarea unei recalificări într-o meserie cerută și remunerată relativ bine. Spre surprinza antreprenorului, la prima ediție a cursului s-au înscris doar pasionați de bricolaj, care doreau să se relaxeze după programul agitat de la corporație. Și tendința s-a menținut până în ziua de astăzi, când o clasă este formată în marea majoritate din IT-iști, ingineri și tehnicieni, economiști, arhitecți și 1-2 designeri de interior.

“Este un prilej de bucurie pentru mine pentru că funcționează foarte bine sintagma de «învățare prin predare». Oamenii îmi pun întrebări care mă forțează să devin mai bun, pentru că eu personal nu am răspunsuri la toate întrebările. Cum provin din diverse zone și gândesc altfel, vin cu întrebări la care nu m-am gândit niciodată. Una dintre cele mai satisfăcătoare reușite este succesul pe care l-am înregistrat cu Școala de Mobilă, cursul pe care l-am gândit pentru specializarea meseriașilor din domeniu și a pasionaților”, spune Cristian Găvan, fondatorul MAM Bricolaj.