FEPRA inaugurează la Brad noile capacități de reciclare PET și sticlă
Reading Time: 2 minuteFEPRA marchează un pas important pentru municipiul Brad și pentru infrastructura de reciclare a României, odată cu inaugurarea noilor unități de reciclare PET și sticlă dezvoltate aici. Noile fabrici reprezintă o investiție strategică pentru dezvoltarea economică a regiunii Brad–Hunedoara, ce a fost puternic afectată în ultimele decenii de restructurări industriale și migrația forței de muncă.
Deschiderea oficială, organizată pe 1 Decembrie în prezența reprezentanților autorităților locale, a subliniat simbolic legătura dintre viitorul sustenabil al țării și prioritizarea investițiilor în industrii verzi.
„Ne-am dorit ca noul parc industrial de la Brad să fie mai mult decât o infrastructură de reciclare și să devină un model de dezvoltare bazat pe economie circulară, capabil să creeze lanțuri locale cu impact pozitiv real în comunități. Alegerea zonei nu este întâmplătoare: are tradiție industrială, dar și un istoric cu multe provocări economice și sociale. Prin cele două fabrici de reciclare PET și sticlă și prin viitoarea linie textilă, ne propunem să demonstrăm că economia circulară poate crea locuri de muncă, poate aduce stabilitate și poate genera valoare adăugată”, a declarat Ionuț Georgescu, CEO și fondator FEPRA.
Parcul industrial de economie circulară FEPRA – Brad include
• o fabrică de reciclare PET, cu o capacitate de producție de până la 3.000 tone/lună, echipată cu tehnologii europene de ultimă generație pentru producția de fulgi de PET la cele mai înalte standarde;
• o fabrică de reciclare a sticlei de ambalaj, cu o capacitate de până la 2.300 tone/lună, dotată cu echipamente performante ce permit obținerea unei culete de cea mai bună calitate.
Cele două unități vor genera 56 de noi locuri de muncă în zona Brad – Hunedoara (48 în fabrica de PET și 8 în fabrica de sticlă), contribuind la revitalizarea economică a unei regiuni care are nevoie de investiții stabile, pe termen lung.
Proiectul confirmă potențialul zonei de a deveni un pol regional important a industriei reciclării și demonstrează că economia circulară poate aduce beneficii concrete: investiții, noi locuri de muncă și reducerea presiunii asupra mediului.
Noile linii de reciclare vor contribui semnificativ la
• creșterea capacității naționale de reciclare a PET-ului și sticlei;
• dezvoltarea lanțurilor circulare locale și europene;
• reducerea cantităților de deșeuri depozitate și a presiunii asupra resurselor naturale;
• formarea unei noi generații de specialiști în domeniul reciclării prin dezvoltarea competențelor tehnice.
În completarea acestor investiții, FEPRA pregătește pentru viitor dezvoltarea unei linii dedicate reciclării textilelor în circuitul economiei circulare, care va fi integrată în același parc industrial. Această extindere răspunde unei nevoi urgente la nivel european privind gestionarea sustenabilă a deșeurilor textile și va crea noi oportunități economice pentru comunitatea locală.
Prin investițiile de la Brad, FEPRA își consolidează poziția de one-stop shop pentru economie circulară, acoperind întreg lanțul: consultanță, servicii pentru îndeplinirea obligațiilor de mediu, colectare, trasabilitate digitală și reciclare, până la generarea de materii prime secundare.
Cu o experiență de 12 ani pe piața din România, ecosistemul FEPRA oferă soluții integrate pentru îndeplinirea obiectivelor de sustenabilitate, minimizarea impactului negativ asupra mediului și tranziția către economia circulară a companiilor care activează în țara noastră.
Grupul FEPRA reunește peste 110 angajați și integrează: FEPRA EPR – implementarea responsabilității extinse a producătorului; FEPRA Waste Management – colectarea deșeurilor de ambalaje și a deșeurilor electrice și electronice și reciclarea sticlei; FEPRA PET Recycling – reciclarea PET-ului; FEPRA Traceability – servicii de trasabilitate și gestiunea informațiilor; Global Innovation Solution – consultanță de mediu și sustenabilitate.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


