BizRemote by certSIGN Stiri

#ACUM: Peste 12.000 de meniuri donate celor din prima linie

13 mai 2020 2 min

#ACUM: Peste 12.000 de meniuri donate celor din prima linie

Reading Time: 2 minute

Proiectul inițiat de restaurantul Kané – New Romanian Cuisine în luna martie cu scopul de a prepara și dona mâncare celor din linia întâi, va continua până la finalul lunii mai.

#ACUM, după aproape 2 luni de la debut, alături de partenerii noștri am reușit să donăm 12.100 de meniuri, respectiv 36.300 porții de mâncare.  Mesele calde au fost donate medicilor din prima linie de la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta,  Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș, Institutul Oncologic Alexandru Trestioreanu și Spitalul de Urgență Floreasca. De asemenea, ne-am focalizat și pe categoria de persoane vulnerabile, către care am donat cu sprijinul Asociației Act for Tomorrow, Asociația Studenților la Construcții din București, Geeks For Democracy /  Cumpărături La Ușa Ta.

Datorită impactului major pe care l-a avut aceasta inițiativă, Kané – New Romanian Cuisine va continua și va extinde proiectul de donații până la finalul lunii mai.

“Prin inițiativa noastră am reușit să demonstrăm că restaurantele sunt un actor important și relevant în găsirea de soluții la pandemia de Covid-19. Din păcate, s-a vorbit mult despre HoReCa in sensul că este o industrie nu foarte importantă și care nu contribuie dar, și noi, și alți colegi din industrie, am reușit să demonstrăm că lucrurile stau foarte diferit. Am reușit, cu ajutorul partenerilor noștri comerciali, să ajutăm în mod real o serie de oameni din spitale care au luptat foarte mult în această perioadă, dar și persoane vulnerabile profund afectate de extinderea virusului”, spune Răzvan Crișan – Co-fondator Kane Group.

#ACUM a însemnat până în acest moment 12.100 de meniuri / 36.300 porții de mâncare donate către 4 spitale (9.430 meniuri / 28.290 porții) și persoane vulnerabile (2.670 meniuri / 8.010 porții) în decursul a 50 de zile de campanie. O echipă de 11 bucătari a lucrat, de luni până duminică, 2.750 ore ca să pregătească aceste meniuri, folosind peste 60 de tone de alimente; cu ajutorul a 46 de voluntari acestea au ajuns la oamenii care au nevoie de cea mai mare susținere in această perioadă.

infografic Kane Acum 12 mai

#ACUM este un proiect realizat cu susținerea Mastercard, Kaufland, Genesis Property (Novo Park și WestGate), BCR, Lateral, Secom, Autonom, Biodeck, Urban Spaces și Act for Tomorrow. Împreună am reușit să implementăm proceduri de igienă maximale, să susținem financiar alți colegi din industrie și, mai ales, să facem o faptă bună, depășind cu mult obiectivul nostru inițial de a dona cel puțin 5.000 de mese calde.

Siguranța alimentară și a oamenilor au fost extrem de importante pentru noi încă din prima zi așadar, în cadrul noului nostru proiect, am intensificat și mai mult atenția la igienă și siguranță, punând la punct un program drastic de igienă și verificare a produselor, a colegilor implicați și a spațiului în care se gătește. Proiectul #ACUM are la bază o echipă care participa doar dacă nu prezintă simptome specifice sau alte probleme de sănătate și doar dacă doresc să se implice.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: