Companii Stiri

Ferma Moșia Chindia începe livrările de carne la nivel național și estimează o creștere de 30%

25 feb. 2022 2 min

Ferma Moșia Chindia începe livrările de carne la nivel național și estimează o creștere de 30%

Reading Time: 2 minute

Moșia Chindia, prima fermă de animale crescute prin pășunare din România, anunță că toată gama de produse este acum disponibilă în magazinul online cu livrare în toată țara. Fondatorii estimează o creștere a vânzărilor cu 30% în următoarea jumătate de an.

„Am avut foarte multe comenzi din Moldova, Transilvania, Cluj, Timișoara. Deși inițial plănuisem să livrăm doar în București, Ilfov și Dâmbovița (unde se află ferma), interesul foarte mare din țară ne-a determinat să căutăm variante prin care să livrăm produsele Moșia Chindia și familiilor din restul României. Am făcut teste, totul a mers conform planului, așa că am luat decizia de a lansa și oficial această opțiune.”

Vlad Miriță, fondator ferma Moșia Chindia

Dacă în București, Ilfov și Dâmbovița livrarea durează 2-3 zile, în restul regiunilor aceasta se realizează în 3-5 zile lucrătoare. Pentru un coș care costă până în 250 de lei, livrarea costă 29 de lei în București, Ilfov și Dâmbovița. Peste suma de 250 de lei, transportul este gratuit. În cazul livrării naționale, la o comandă de peste 500 de lei, livrarea este gratuită, în timp ce, până în această sumă, costă 35 de lei.

Parteneriat cu Frigonet Logistics

Frigonet Logistics

„Pentru a da șansa cât mai multor familii de a-și hrăni copiii cu cea mai curată și sănătoasă carne , am subvenționat semnificativ prețul livrării. Este o acțiune pe care ne-o asumăm, păstrând în minte misiunea cu care am pornit la drum – 1 milion de familii cu copii care să beneficieze de hrană curată. Când am observat creșterea cererii în țară, am căutat un partener potrivit care să permită produselor noastre să ajungă la destinație la exact aceeași calitate la care pleacă din fermă. Soluția a fost să alegem un curier care livrează cu mașini frigorifice.” 

Dan Cîrstea, fondator ferma Moșia Chindia

Partenerul ales este Frigonet Logistics, singura firmă de curierat cu mașini frigorifice care face livrări la nivel național către consumatorii finali (livrare door-to-door) pentru magazinele online. Cu o flotă de peste 30 de autocamioane, aceasta oferă șansa transportării produselor exact așa cum pleacă din fermă – congelate.

„Ultimii doi ani mi-au arătat că cererea este din ce în ce mai mare pe segmentul de livrare de alimente către beneficiarul final, ca urmare a creșterii vânzărilor online de produse alimentare. Moșia Chindia, clientul nostru, este o fermă cu produse naturale, care folosește congelarea ca singura metodă de conservare, astfel că mașinile frigorifice erau unica soluție pentru păstrarea calității de la fermă până în farfurie.”

Mihai Cristian Dărmănescu, Director General Frigonet Logistics

Ferma a fost fondată în 2010, ca o ferma de hobby  care să acopere necesitățile familiei tenorului Vlad Miriță. În 2021, Moșia Chindia a devenit o fermă de animale multispecie, cu misiunea de a furniza familiilor din România carne curată și sănătoasă. Produsele sunt obținute exclusiv din animale crescute prin pășunare, în condiții de viață în care să-și manifeste liber comportamentele instinctive caracteristice fiecărei specii și care are impact regenerativ asupra mediului.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: