Antreprenori

Va fi mai ușor să înființezi o firmă. Ce schimbări au apărut în lege

Reading Time: 2 minute

O serie de modificări aduse Legii societăților comerciale din România simplifică procedurile pentru înființarea unei firme. Modificările intră în vigoare din 5 iulie. Vlad Săndulescu, avocat Schoenherr și Asociații SCA trece în revistă aceste modificări.

În primul rând, a fost înlăturată interdicția de a fi asociat unic în mai multe societăți cu răspundere limitată.

„Totodată, se reduce numărul de documente cerute în legătură cu sediul social. Au fost eliminate atât declarația privind conformitatea spațiului pentru a fi folosit de mai multe societăți, cât și interdicția privind numărul de societăți care pot funcționa într-o clădire sau într-un spațiu. Astfel, un spațiu ar putea găzdui un număr nelimitat de sedii sociale ale unor societăți, fără a fi nevoie de lucrări suplimentare pentru repartizarea spațiului”, spune Vlad Săndulescu.

Avocatul mai spune că o modificare importantă se referă la eliminarea nevoii de a obține acordul asociației de proprietari. Până acum, dacă o persoană dorea să stabilească sediul social într-un imobil colectiv cu regim de locuință, trebuia să obțină aprobarea din partea asociației de proprietari și a vecinilor afectați care locuiesc direct lângă unitatea locativă respectivă. O astfel de aprobare nu mai este necesară dacă administratorul firmei declară pe proprie răspundere că nu se va desfășura nicio activitate la sediu social.

Aceste modificări sunt prevăzute de Legea nr. 102/2020 pentru modificarea și completarea Legii societăților nr. 31/1990, publicată în Monitorul Oficial din 2 iulie 2020.

Simplificarea formalităților de înființare a unei firme pare a avea șanse să continue, conform anunțului făcut recent de Ministerul Justiției și Oficiul Național al Registrului Comerțului referitor la măsuri suplimentare pentru debirocratizarea formalităților aferente înființării societăților și înregistrărilor la ONRC.

Noile modificări vin cu eliminarea unor obligații și formalități la înființarea de societăți cu răspundere limitată („SRL”), care continuă să fie forma de societate preferată în România, reprezentând peste 70%  (94.870 de firme) din înmatriculările de persoane fizice și juridice realizate în 2019 (total societăți comerciale înregistrate în 2019 – 134.220), conform datelor statistice de la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Printre criticile aduse frecvent de către investitori legislației din România se numără caracterul birocratic al procesului de înființare a unei societăți.

În chiar expunerea de motive a legii nou adoptate este indicat locul codaș al țării în clasamentul Doing Business realizat de Banca Mondială. Ediția curentă a acestui raport plasează România pe locul 91 din 190 de țări incluse în cercetare, după ușurința cu care se înființează o societate, din perspectiva procedurilor necesare și a duratei.

Credit foto: ID 140530179 © Mykola Nisolovskyi | Dreamstime.com

Team

Recent Posts

Un taxi aerian electric va face legătura între atracțiile din emiratul Ras Al Khaimah din 2027

Autoritatea de Transport Ras Al Khaimah (RAKTA) și Autoritatea de Dezvoltare Turistică a Ras Al Khaimah (RAKTDA) au făcut un…

4 ore ago

Zece orașe din România vor fi iluminate pentru a marca Ziua Europei, pe 9 mai

Peste 60 de orașe din Europa, printre care și zece orașe din România, vor proiecta mesaje prin care încurajează cetățenii…

4 ore ago

Fundația Pentru Comunitate organizează prima expoziție cu lucrările artiștilor susținuți prin programul MOL de promovare a talentelor

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au deschis la Centrul de Cultură Urbană Casino din Cluj prima expoziție colectivă de…

5 ore ago

Primești 10.000 de euro pentru a călători peste tot în lume. Ce trebuie să faci pentru a avea cel mai râvnit job de vară

Pentru toți cei care doresc să devină travel influencers, Kiwi.com, una dintre cele mai importante companii de travel-tech, revine cu…

7 ore ago

Prețul chiriilor a crescut cu 15% față de anul trecut. Ce preț au chiriile în București și în țară

În luna aprilie a acestui an s-au înregistrat cu 10% mai puține interacțiuni între chiriași și cei care publică anunțuri…

7 ore ago

Întâlnire cu Antreprenorii Viitorului, pe 14 mai, la București

Toți cei care doresc să facă pasul spre antreprenoriat, antreprenorii la început de drum, dar și cei cu experiență care…

7 ore ago