Business Companii Stiri

Foodpanda s-a mutat pe Glovo

1 feb. 2022 2 min

Foodpanda s-a mutat pe Glovo

Reading Time: 2 minute

Începând de astăzi, Foodpanda s-a mutat pe Glovo în România, iar utilizatorii pot comanda în continuare produsele lor preferate.

În luna decembrie a anului trecut, Glovo a primit aprobare din partea Consiliului Concurenței pentru achiziționarea Foodpanda în România.

Utilizatorii Foodpanda care încearcă să comande produse prin intermediul aplicației sau prin intermediul site-ului sunt redirecționați către platforma Glovo, unde se vor putea înregistra cu ușurință, în câțiva pași.

Pentru a crea o experiență cât mai plăcută și pentru a fluidiza procesul de tranziție dintre cele două aplicații, tuturor clienților Foodpanda care nu s-au înregistrat încă pe Glovo le-au fost create conturi care se pot activa în trei click-uri de pe link-urile personalizate care vor fi transmise utilizatorilor prin email și prin notificări pe telefon.

Utilizatorii Foodpanda din România se pot bucura în continuare de toate restaurantele lor preferate, deoarece acestea se regăsesc acum pe Glovo.

În total, în acest moment, în platforma Glovo sunt prezente peste 10.000 de restaurante precum McDonald’s, KFC, Mesopotamia, Spartan, etc., dar și peste 2.000 de magazine cu livrare rapidă, precum Kaufland, Auchan, Penny, evoMAG, Diverta, English Home, Cărturești, Douglas și altele.

Victor Răcariu, Regional General Manager Glovo pentru Europa de Sud-Est, a spus:

„De astăzi, Foodpanda se mută pe Glovo și suntem foarte bucuroși că putem anunța începutul procesului de migrare a Foodpanda către Glovo. Este un proces amplu, parte a unei strategii bine puse la punct, care ne va permite să contribuim la maturizarea pieței de livrare la cerere și să oferim un serviciu foarte bun utilizatorilor noștri. Vom continua demersurile de creștere și sperăm să fim cât mai aproape de toți clienții Glovo cu produsele adecvate nevoilor acestora, dar cu și o experiență de consum la cele mai înalte standarde.”

În plus, utilizatorii Foodpanda vor putea accesa pe Glovo și alte categorii, precum “Orice”, prin care pot comanda orice tip de produs din orașul lor, “Curier rapid”, serviciul de livrare rapidă prin care pot trimite pachete sau documente, dar și o multitudine de produse de larg consum – alimente sau chiar electronice, haine, produse de casă sau decor, flori, cadouri, etc.

Glovo oferă servicii de livrare rapidă în peste 50 de orașe din țară, printre care se numără București, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Galați,  Constanța, Craiova, Iași, Sibiu, dar și multe altele.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: