Stiri

Generali, creștere de peste 30% a primelor brute subscrise

Reading Time: 3 minute

Generali România a înregistrat în 2016 o creștere cu 32,5% a primelor brute subscrise față de anul anterior, până la 642,8 milioane lei (143 milioane euro).

Segmentul asigurărilor generale a consemnat o dezvoltare considerabilă, subscrierile totalizând 573,7 milioane lei, în urcare cu 38,4% față de anul 2015, anunță compania, într-un comunicat de presă.

Majorarea volumului de afaceri non-life a fost susținută, în principal, de clasa asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto (RCA), unde, pe fondul creșterii de peste trei ori a numărului de contracte, primele brute subscrise au urcat la 205,5 milioane lei în 2016. Cota de piață deținută de Generali România pe linia RCA a atins 5,1%.

Linia Casco a înregistrat, de asemenea, o urcare de aproape 4% față de valoarea din 2015, până la 190,17 milioane lei.

Pe segmentul asigurărilor generale, excluzând liniile auto, a fost consemnată, de asemenea, o majorare a subscrierilor de 2,3% față de anul 2015. În interiorul acesteia, susținută de oferta personalizată a Generali ce a răspuns în mod eficient nevoilor clienților corporate și de retail, s-a remarcat o dezvoltare accelerată a liniei de asigurări de sănătate, unde volumul subscrierilor a urcat cu 119% în 2016.

“Ca urmare a dezvoltării portofoliului, urmărim cu prudență evoluția fiecarei linii de business și mai ales pe cea a segmentului RCA. În același timp, aplicând o politică mai riguroasă de subscriere și eficientizând procesele interne, linia Casco a generat rezultate îmbunătațite considerabil, având, în prezent, o contribuție importantă la rezultatul pozitiv înregistrat”, a explicat Adrian Marin, CEO, Generali România.

Drept consecință a sporirii subscrierilor pe liniile non-life, asigurările de viață au scăzut ca pondere în totalul afacerilor Generali România, până la 10,75% la finele lui 2016. În valoare absolută, subscrierile pe segmentul asigurărilor de viață s-au situat la un nivel apropiat de cel din 2015, fiind înregistrată o diminuare ușoară, de 1,8%, până la 69,1 milioane lei, în linie cu obiectivele stabilite de companie.

Consolidare a indicatorilor financiari și Net Promoter Score de 77%

În condițiile în care, la nivel agregat, rata combinată a înregistrat o îmbunătățire de 4 puncte procentuale față de intervalul anterior de referință, 2016 a reprezentat al patrulea an consecutiv în care Generali România și-a atins obiectivele stabilite și a raportat rezultate financiare pozitive. Profitul net aferent anului trecut a fost de aproape 68 milioane lei, similar celui din 2015, confirmând astfel eficacitatea strategiei de dezvoltare a afacerilor și de optimizare a proceselor operaționale.

“Conform strategiei asumate, de a crește sustenabil atât pe liniile auto, cât și pe cele non-auto, am încheiat anul 2016 cu un portofoliu echilibrat și cu indicatori financiari robuști care ne permit să maximizăm valoarea adaugată adusă clienților, partenerilor și acționarilor noștri”, a subliniat Adrian Marin.

Generali România a fost, în 2016, compania cu cel mai mic număr de petiții dintre primii 10 asigurători locali, conform volumului de prime brute subscrise și în top 3 brand-uri de încredere din industria asigurărilori.

În ceea ce privește indicele de satisfacție a clienților (NPS – Net Promoter Score), 77% dintre clienții cărora le-a fost soluționată o daună de către Generali România în 2016 și-au exprimat mulțumirea față de serviciile oferite și ar recomanda compania altor persoane.

“Rezultatele din 2016 demonstrează disciplina și rigurozitatea cu care am implementat politicile de subscriere și planurile de eficientizare a costurilor operaționale, păstrând, în același timp, clientul în centrul atenției. Robustețea financiară ne permite să ne continuăm creșterea sustenabilă și să investim în dezvoltarea produselor și serviciilor, punând un accent ridicat pe digitalizare si automatizare. Prioritatea noastră pe termen lung este să fim tot mai aproape de clienți prin soluții de protecție simple, istețe și rapide, cât și prin servicii de despăgubire foarte bune”, a declarat Adrian Marin.

Oana Voinea

Recent Posts

Mara Eliza Barza, SundayPR: „Succesul unui business înseamnă și bunăstarea echipei și a familiilor acestora”

La 22 de ani făcut primii pași în carieră, în domeniul PR pentru posturile de televiziune ProTV și Acasă TV.…

12 minute ago

Peste 800 de seniori beneficiază de acțiuni speciale și de sprijin dedicate Paștelui, prin proiectele Fundației Regale Margareta a României

În preajma Paștelui, prin generozitatea partenerilor și dedicarea voluntarilor, Fundația Regală Margareta a României luminează casele și inimile a sute…

16 minute ago

Cum susține Lidl economia locală

Despre dezvoltarea sortimentului de produse românești și extinderea parteneriatelor cu producătorii locali, dar și despre planurile Lidl România de a…

44 de minute ago

Nestlé lansează 40 de noi produse în cinci segmente de piață diferite

Primăvara aduce 40 de noi produse din cinci categorii în portofoliul Nestlé, cea mai mare companie de alimente și băuturi…

54 de minute ago

Inovație românească pe harta Europei: Un joc video educațional câștigă prestigiosul Premiu SALTO

Proiectul „The Spirit of Europe – Origins”, coordonat de Predict CSD Consulting din Arad, a fost distins cu Premiul SALTO…

o oră ago

Oamenii din Provident. Povestea lor de azi, dupa 18 ani de călătorie |  Cosmin Păloiu

2000 de oameni? Mai bine zis, 2000 de povești! Pe scurt, aceasta este ideea noului proiect editorial Biz prin care…

3 ore ago