Opinii Interviuri & Opinii MarComm Marketing Publicitate

Gina Ion: Cum organizezi o conferință de succes?

3 iul. 2025 4 min

Gina Ion: Cum organizezi o conferință de succes?

Reading Time: 4 minute

O perspectivă din culisele industriei de publicitate, de Gina Ion, Senior Account Manager, Highlight Agency

Piața globală de evenimente B2B este în plină expansiune și se estimează că va atinge aproximativ 929,29 miliarde USD până în 2032. Europa deține deja cea mai semnificativă cotă din această piață – iar companiile continuă să investească în conferințe, ca instrument esențial de comunicare, motivare și consolidare a relațiilor.

Potrivit studiului „Top Tips for B2B Event Management” realizat de GoodFirms, aproape 69% dintre companii organizează întâlniri sau conferințe anuale. Acestea nu sunt doar ocazii de networking sau celebrare – sunt momente-cheie în care se aliniază echipe, se setează direcții de business și se construiește cultura organizațională. Iar presiunea de a livra conferințe tot mai relevante și cu impact real este mai mare ca niciodată.

Un eveniment B2B reușit va duce la consolidarea relațiilor cu clienții și/sau a angajaților și reprezentanților companiei în afara ei (lideri de sales, marketing, PR, etc), precum și în promovarea obiectivelor corporative. În 2025 presiunea de a aduce rezultate, de a îmbunătăți rezultatele anilor precedenți, de a ieși în evidență, este din ce în ce mai mare.

În acest context, organizarea unei conferințe nu mai este despre bifarea unor elemente logistice. În realitate, o conferință de succes este o construcție complexă, în care toate elementele – de la concept și regie, până la energie, timing și emoție – trebuie să funcționeze în sincron.

De la brief la spectacol, fără să pierdem esența

La Highlight Agency, organizăm de peste 7 ani conferințe B2B la nivel național, pentru companii din industrii precum FMCG, banking, beauty & cosmetics, IT și pharma. De la conferințe de vânzări cu peste 500 de participanți, la evenimente tip caravană sau conferințe dedicate partenerilor de business, am învățat că un eveniment reușit nu se măsoară în aplauze, ci în energie, în claritate și în transformarea pe care o produce.

Totul pornește de la brief și de la înțelegerea reală a contextului clientului. Care e obiectivul? Cine e audiența? Ce trebuie să rămână cu ei, după? Brainstormingul intern pornește de la aceste întrebări și se transformă rapid într-un concept creativ, o regie coerentă și o construcție detaliată până la ultimul minut.

Când organizăm o conferință internă pentru echipele de vânzări PepsiCo sau Ursus Breweries, știm că nu e vorba doar de prezentarea planurilor pe anul urmator. E despre cum transformi acele planuri în emoție, în mândrie, în energie care se simte în sală.

Fiecare conferință de acest tip are în structură discursuri inspiraționale, obiective de business, dar și momente de engagement memorabile – de la performance-uri artistice (balet contemporan, dansuri tematice, momente de stand-up), la intervenții cu personalități din business sau cultură sau chiar elemente AI-driven care fac ca mesajul să devină experiență și care susțin obiectivele companiei și nu le eclipsează. Pentru că, dincolo de efectul „wow”, vrem ca oamenii să plece inspirați, nu doar impresionați.

Ce aducem diferit: regie de eveniment + know-how de brand + creativitate = implementare impecabilă

Highlight Agency este mai mult decât un organizator de conferințe. Suntem un partener strategic care înțelege nu doar cum să pui în scenă un eveniment, ci și ce înseamnă să spui o poveste de brand, coerentă și relevantă pentru audiență.

Gândim cap-coadă fiecare detaliu: de la conceptul creativ și scenografia evenimentului, până la montajul video post-eveniment. Lucrăm integrat: creația, producția, implementarea și client service-ul sunt în aceeași echipă, ceea ce face ca evenimentele noastre să fie nu doar eficiente, ci și armonizate până în cele mai mici detalii.

Fie că vorbim de conferințele spectaculoase organizate în locații precum Circul Metropolitan Bucuresti, Ateneul Român sau Opera Nationala Bucuresti, fie că ducem echipe întregi în mijlocul naturii, în locații de relaxare și reconectare, fiecare eveniment Highlight înseamnă o echipă completă.

Caravana de idei – când brandul merge către oameni

Un format pe care l-am explorat și rafinat în ultimii ani este cel al conferințelor itinerante – „caravanele”. Unele companii aleg să organizeze mai multe evenimente mai mici, pe parcursul anului, în diverse regiuni ale țării. Astfel, brandul se apropie de echipele locale, iar accentul cade pe conexiune reală, nu pe spectaculozitate.

Am implementat acest format pentru clienți din banking, pharma și beauty & cosmetics, cu focus pe interacțiune, feedback, dialog și sentimentul de „contezi”. Pentru că uneori, un eveniment de 80 de oameni poate avea mai mult impact decât o sală plină, dacă reușește să creeze adevărate momente de apropiere și încredere.

E o abordare care funcționează excelent atunci când scopul e implicarea angajaților, nu doar informarea lor.

Conferințele B2B pentru parteneri – între business și experiență

O altă categorie importantă în portofoliul nostru este cea a conferințelor dedicate partenerilor: retaileri, distribuitori, medici sau traineri. Deși au un caracter mai business-oriented, ne asigurăm că nu lipsesc elementele de interactivitate și entertainment: sesiuni demonstrative cu produse, activări experiențiale, sesiuni de networking cu sens, petreceri cu artiști invitați sau conținut customizat pentru publicul respectiv. Business-ul poate fi serios, dar nu trebuie să fie rigid.

Înțelegerea publicului – cheia oricărei conferințe reușite

Înainte de orice decizie creativă, trebuie să știm pentru cine construim evenimentul. Cine sunt participanții? Ce îi motivează? Ce i-a impresionat în trecut – și ce a lipsit? În cazul colaborărilor de lungă durată, cum avem cu majoritatea clienților noștri, această cunoaștere profundă face diferența. Dar folosim și mecanisme actuale: sondaje pre-eveniment, crearea de persona-uri, analiză de date și feedback în timp real.

Și pentru că audiențele se schimbă, la fel trebuie să facă și conferințele. Sesiuni interactive, gamificare, conținut la cerere, mentori sau artiști relevanți pentru public, sesiuni exclusive sau downloadabile – toate fac parte din arsenalul nostru pentru a menține engagementul ridicat.

Datele fac diferența. Și noi le folosim inteligent.

Orice decizie creativă e susținută de date. Analizăm participarea, nivelul de interacțiune, feedback-ul calitativ și cantitativ. Aceste insight-uri ajută companiile să înțeleagă ce funcționează, să prioritizeze viitoarele investiții și să alinieze conferințele la strategia lor de business.

Dar dincolo de rapoarte, ne uităm la ceva la fel de important: starea oamenilor din sală. Felul în care reacționează, se implică, zâmbesc, aplaudă. Un eveniment care lasă urme – nu doar poze – e cel care aduce energie nouă în organizație.

De aceea, în fiecare proiect aducem acea combinație de know-how strategic, creativitate aplicată și rigoare operațională. Știm să livrăm show, dar știm și de ce îl facem.

Privind spre 2025–2026: mai mult sens, mai puțin zgomot

Viitorul conferințelor B2B nu înseamnă doar mai mult tech sau mai mult entertainment. Înseamnă conferințe care au claritate, impact și umanitate.

La Highlight Agency, ne propunem ca în următorii ani să ducem conferințele pe un teritoriu și mai relevant: cu conținut care contează, cu experiențe construite pentru oameni reali și cu o strategie clară în spate, aliniată obiectivelor de business. Fiecare eveniment organizat de noi va continua să fie un echilibru între strategie și spectacol, între business și umanitate.

Pentru că, la finalul zilei, o conferință reușită nu e cea cu cele mai multe aplauze. Ci cea care face ca, a doua zi, oamenii să-și dorească să meargă mai departe. Împreună.

Articole pe aceeași temă: