Business Companii Stiri

Glovo a deschis primul Micro Fulfillment Center din România

27 iul. 2021 2 min

Glovo a deschis primul Micro Fulfillment Center din România

Reading Time: 2 minute

Glovo, unul dintre cei mai importanți jucători din lume pe zona de livrare din mai multe categorii, lansează Glovo Express și deschide, astfel, primul Micro Fulfillment Center (MFC) din România, la București. Până la finalul lui 2021, Glovo plănuiește să deschidă 15 unități care vor asigura livrarea rapidă pentru mai multe categorii de produse, în peste șase orașe din țară, printre care se numără București, Brașov, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca și Constanța.

Un Micro Fulfillment Center este un spațiu comercial special gândit pentru a oferi produse de larg consum și nu numai exclusiv prin servicii de livrare rapidă, zilnic, tot timpul anului. Primul MFC anunțat de Glovo se află în București și face parte din planul companiei de extindere a diviziei de Q-Commerce, prin care va asigura livrare rapidă pentru mai multe categorii de produse.

Cu ajutorul Glovo Express, utilizatorii vor avea posibilitatea de a comanda direct din aplicație, cu un timp de livrare rapid, până la 2.500 de produse, precum: legume, fructe, produse congelate, de băcănie, de brutărie, băuturi alcoolice și non-alcoolice, dulciuri, lactate, dar și produse dedicate îngrijirii bebelușilor și pentru animalele de companie.

Glovo web 32

„Lansarea Glovo Express și trecerea în această nouă etapă de livrare la cerere pe piața din România reprezintă un moment cheie pentru noi și credem că impactul acestui nou serviciu este unul pozitiv, de un real interes pentru clienții noștri. Ne bucurăm că putem extinde oferta de servicii Glovo, astfel încât tot mai multe produse din diverse categorii să poată ajunge într-un timp scurt la cât mai mulți clienți. Astfel, utilizatorii aplicației Glovo au șansa de a petrece într-o manieră mai plăcută timpul petrecut în mod normal la cumpărături”, a declarat Victor Răcariu, General Manager Regional Glovo pentru Europa de Sud-Est.

Programul de funcționare al Glovo Express va fi de luni până duminică, în intervalul orar 09:00 – 02:00. Până la finalul acestui an, Glovo plănuiește să deschidă Micro Fulfillment Centers în alte cinci orașe din România, în afară de București, printre care se numără Brașov, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca și Constanța.

Divizia Q-Commerce, răspuns la schimbarea comportamentului consumatorilor

La începutul acestui an, Glovo a semnat un acord strategic cu Stoneweg, firma imobiliară elvețiană, pentru a investi 100 de milioane de euro în construcția și renovarea bunurilor imobiliare din orașele principale ale piețelor cheie Glovo. Acest lucru va ajuta la accelerarea extinderii infrastructurii brandului și a spațiilor de stocare și livrare, pe măsură ce mai mulți parteneri de retail se vor alătura diviziei Q-Commerce.

“Angajamentul Glovo de a-și consolida divizia Q-Commerce vine ca un răspuns direct la schimbarea comportamentului consumatorilor și a cererii de livrare rapidă sau chiar imediat, în aceeași oră. Glovo consideră că magazinele de tip MFC reprezintă viitorul comerțului și că vom asista la o schimbare permanentă a obiceiurilor consumatorilor către livrarea în aceeași zi sau imediată”, a declarat Ramona Tulbure, Head of Q-Commerce România.

Peste 100 de centre Glovo Express vor fi funcționale până la finalul acestui an, în mai mult de 50 de orașe din 16 țări în care Glovo este prezent. Dintre țările în care vor fi deschise MFC-uri, menționăm Spania, Italia, România, Portugalia, Ucraina, Polonia, Georgia, Kenya, Maroc, Serbia, Croația, Coasta de Fildeș, Slovenia, Kazahstan, Moldova și Bulgaria.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: