Bianca Sîrbu: „Comunicarea are puterea de a influența percepții și comportamente, iar eu aleg să mă implic în proiecte în care această influență este folosită responsabil”

Bianca Sîrbu: „Comunicarea are puterea de a influența percepții și comportamente, iar eu aleg să mă implic în proiecte în care această influență este folosită responsabil”

Reading Time: 6 minute

Bianca Sîrbu este specialistă în comunicare și PR, cu o practică orientată spre sănătatea mintală, educație și proiecte cu impact social. Formarea ei profesională s-a conturat la intersecția dintre comunicarea strategică și implicarea în inițiative dedicate comunităților vulnerabile, schimbării de comportament și accesului la informații corecte. În același timp, la Pagina de Psihologie ea pune accent pe colaborarea cu psihologi, psihiatri, organizații și persoane cu experiență directă, considerând validarea expertă și responsabilitatea etică esențiale înainte ca un mesaj să ajungă în spațiul public. Bianca Sîrbu explică, în interviul acordat Biz, care sunt particularitățile comunicării strategice în domeniul sănătății mintale.

Cum ai ajuns să te specializezi în PR dedicat activităților de mental health și care sunt experiențele care te-au ajutat să te formezi profesional?

Specializarea a venit firesc, din intersectarea dintre comunicare și interesul pentru impactul social real. De-a lungul timpului, am lucrat în proiecte care implicau comunități vulnerabile, educație și schimbare de comportament, iar sănătatea mintală s-a conturat ca un domeniu în care comunicarea poate face o diferență concretă, palpabilă și extrem de necesară. Ea ne guvernează deciziile, alegerile personale, relațiile și reacțiile pe care le avem. 

Astfel, nu vorbim doar despre promovarea unei inițiative, ci despre felul în care construim înțelegere, reducerea stigmei și accesul la informații corecte. La Pagina de Psihologie ne dorim foarte mult să aducem specialiști (atât prin intermediul articolelor/cărților, al evenimentelor etc), să facem mult mai accesibil jargonul medical/psihologic, fără a pune etichete, sau a stabili diagnostice, cu atât mai puțin atunci când nu suntem specialiști acreditați.

Profesional, m-au format atât proiectele de comunicare strategică, cât și colaborarea cu psihologi, psihiatri, organizații neguvernamentale și persoane cu experiență directă în zona sănătății mintale. Am învățat că, în acest domeniu, expertiza în comunicare trebuie completată permanent de responsabilitate.

Ce diferență practică vezi între un plan de comunicare PR clasic și unul pentru o organizație de sănătate mintală?

Principiile de bază ale comunicării strategice rămân aceleași, însă modul de execuție este diferit. În sănătatea mintală, tonul trebuie să fie echilibrat. Obiectivul nu este să atragi atenția într-un stil șocant, ci, mai degrabă, să construiești încredere și mesaje simplificate, pentru a fi ușor de integrat de fiecare dintre noi, fără a necesita a avea aprioric studii medicale.

Mesajele sunt formulate cu mult mai multă grijă, pentru a evita generalizările și etichetările. În plus, procesul de validare este mult mai riguros. Multe informații necesită verificare din partea specialiștilor, înainte de a fi comunicate public, iar acesta este unul dintre elementele la care sunt foarte atentă.  În ceea ce privește canalele, accentul cade adesea pe cele care permit dialog, educație și contextualizare, fie că vorbim despre presă de calitate, podcasturi, evenimentele tematice, platformele sociale și parteneriatele cu specialiști din domeniu cu o vastă experiență/background.

Cum decizi dacă un subiect, o poveste sau o campanie poate fi comunicată public fără a risca stigmatizarea, re-traumatizarea sau expunerea neetică a persoanelor implicate?

Îmi pun întotdeauna câteva întrebări esențiale: cine beneficiază de pe urma acestei expuneri, cine ar putea fi afectat și dacă aceeași poveste poate fi spusă fără a expune detalii sensibile.

Faptul că o informație este adevărată nu înseamnă automat că trebuie făcută publică. Evaluez gradul de consimțământ informat, relevanța informației și potențialele consecințe pentru persoanele implicate. Dacă există riscul ca povestea să provoace suferință suplimentară, să perpetueze stereotipuri sau să transforme experiența unei persoane într-un instrument de marketing, prefer să regândim abordarea.

Ce reguli ai pentru limbaj în materialele de presă și social media: cum eviți etichetarea persoanelor după diagnostic, termenii devalorizanți și asocierile nejustificate între boală mentală și periculozitate?

Principiul de bază este simplu: punem omul înaintea diagnosticului. Vorbim despre persoane care trăiesc cu o anumită afecțiune, nu despre persoane definite de aceasta și aș vrea să fie cât mai mult silabisit acest enunț. Un diagnostic nu ne definește, ca entitate.

Totodată, evit termenii stigmatizanți, formulările care reduc identitatea unei persoane la o diagnoză și expresiile folosite în mod colocvial,pentru a descrie condiții clinice. De asemenea, sunt foarte atentă la asocierea automată dintre tulburările psihice și ideea de pericol ori violență. O comunicare responsabilă trebuie să fie bazată pe date, context, dar mai ales pe respect.

Cum gestionezi o situație în care un client, un manager sau un influencer propune o campanie cu potențial viral, dar bazată pe simplificări clinice, senzaționalism sau „mental health-washing”?

Întotdeauna încep prin a explica riscurile pe termen lung. O campanie poate genera vizibilitate rapidă, dar își poate pierde complet credibilitatea dacă exploatează subiecte sensibile sau transmite informații eronate.

Cred că rolul unui om de comunicare nu este doar să execute, ci și să ofere o perspectivă strategică dar, mai ales, etică. Pregătesc alternative care păstrează obiectivele de notorietate sau engagement, fără a compromite acuratețea sau respectul față de public. În cele mai multe cazuri, campaniile construite pe autenticitate au un impact mai sustenabil decât cele construite pe tipul bombastic.

Aș vrea să mai adaug aici și, poate, chiar să trag un semnal de alarmă asupra ceea ce vedem (din ce în ce mai des, în social media), și anume expunerea total ieșită din context a unor specialiști din domeniul medical care, în goana după vizibilitate/lead-uri, ajung să replice diverse trenduri prin care își pierd credibilitatea, în loc să o câștige sau să o mențină. Înțeleg necesitatea, așa cum înțeleg și nevoia de autoritate, în care ne punem speranța în cele mai vulnerabile momente în care ajungem la medic/psiholog.

Cum colaborezi cu psihiatri, psihologi, reprezentanți ai serviciilor sociale și organizații de advocacy pentru validarea mesajelor înainte de publicare?

Îi consider parteneri esențiali în procesul de comunicare. Specialiștii nu sunt consultați doar la finalul strategiei pentru o aprobare formală, ci implicați încă din faza de concept și dezvoltare a mesajelor. Comunicarea responsabilă în sănătatea mintală presupune o colaborare interdisciplinară reală. Apreciez că experții aduc rigoarea profesională, iar comunicatorii transformă informația într-un conținut accesibil și relevant pentru public. Felul în care o fac este cheia, dar nu se poate fără o colaborare strânsă și prin care să ne asigurăm că, deși folosim aceleași cuvinte, putem transmite același mesaj coerent.

Ce criterii folosești pentru a alege proiectele în care te implici?

În primul rând, mă interesează integritatea proiectului și intenția din spatele lui. Analizez dacă inițiativa aduce valoare reală, aplicabilă, dacă mesajele sunt susținute de expertiză/studii de specialitate și dacă există un angajament autentic față de impact, nu doar față de vizibilitate. Contează foarte mult și compatibilitatea valorilor. Comunicarea are puterea de a influența percepții și comportamente, iar eu aleg să mă implic în proiecte în care această influență este folosită responsabil.

Cum evaluezi dacă o campanie a avut impact?

Indicatorii cantitativi sunt importanți: reach, engagement, apariții media, trafic sau participare etc. Dar în sănătatea mintală nu sunt suficienți. Mă interesează și indicatorii de profunzime: schimbarea percepțiilor, creșterea nivelului de informare, solicitările de sprijin (oferim și servicii pro bono în diverse campanii), feedback-ul comunităților implicate sau crearea unor conversații relevante în spațiul public, menite să schimbe mentalități și, de ce nu, destine. Uneori, impactul real nu este dat de numărul de vizualizări, ci de faptul că oamenii încep să vorbească mai deschis și mai informat despre aceste subiecte, sau chiar își reconfigurează traseul vieții, iar realitatea din “teren”, (în cadrul evenimentelor pe care le organizăm) ne-o confirmă. Aceștia sunt adevărații KPis.

Ce limite etice ai în relația cu mass-media: cum răspunzi când un jurnalist solicită detalii clinice, imagini sensibile, speculații despre diagnostic sau o legătură nejustificată între sănătatea mintală și violență?

Există limite pe care nu le negociez. Confidențialitatea, demnitatea persoanei și acuratețea informației sunt prioritare și non negociabile. Dacă mi se solicită detalii clinice care nu sunt relevante sau autorizate, răspunsul este clar. Dacă apar speculații privind diagnostice sau conexiuni nefundamentate între sănătatea mintală și comportamente violente, conversația revine la fapte verificate și la perspectiva specialiștilor, pe nișa lor. Responsabilitatea față de persoanele implicate este mai importantă decât obținerea unei mențiuni în presă (fie că este scrisă, online, radio).

Cum te pregătești personal pentru munca emoțional intensă din acest domeniu?

Cred că este esențial să existe limite sănătoase și practici constante de igienă emoțională. Lucrul cu poveștile dificile și cu subiectele atât sensibile chiar poate avea un impact semnificativ asupra oricărui om.

Încerc să mențin un echilibru între implicare și detașare profesională, să cer sprijin atunci când este nevoie și să îmi creez spații reale de recuperare și, de asemenea, terapie. Pentru a putea susține proiecte care îi ajută pe alții, este important să ai grijă și de propria sănătate mintală, care nu mai reprezintă, în 2026, un lux, ci o necesitate.

Care sunt lecțiile pe care le-ai învățat din practică și care crezi că ar fi utile unui profesionist la început de drum în această nișă?

Cea mai importantă lecție este că nu toate poveștile trebuie spuse și nu toate campaniile merită lansate. Cred că de aici plecăm discuția. Uneori, responsabilitatea înseamnă să alegi să comunici mai puțin, dar mai bine. În calitate de unic comunicator de sănătate mintală, susțin ideea de a fi cât mai echilibrat în promovarea specialiștilor, precum și a subiectelor, întrucât relevanța lor este direct proporțională cu efectul pe care le poate avea. Le-aș recomanda celor aflați la început de drum să investească în înțelegerea profundă a domeniului, să asculte experții și persoanele cu experiență directă, susținută și care realizează formări și învățare continuă, și să nu trateze sănătatea mintală ca pe o temă de trend. Este un domeniu în care credibilitatea se construiește greu și se poate pierde foarte ușor.

Cred că profesionist de PR nu urmărește doar vizibilitatea. Urmărește să lase în urmă instrumente pe care oamenii le pot utiliza în orice situație s-ar afla, cât să se poată proteja și susține, indiferent de interperiile pe care viața i le rezervă, fără a exclude posibilitatea de a apela la o persoană de încredere, atunci când simte că situația o impune.