Good News

Haddaway gătește pentru câinii de la Adăpostul Speranța

25 feb. 2026 2 min

Haddaway gătește pentru câinii de la Adăpostul Speranța

Reading Time: 2 minute

Adăpostul Speranța marchează începutul primăverii printr-un eveniment special dedicat celor aproape 500 de câini aflați în grija sa, dar și comunității. Prima ediție din 2026 a seriei „Tocănița pentru toți Bobiță” aduce și o premieră: o vedetă internațională se alătură inițiativei.

Invitatul special este legenda anilor ’90, Haddaway (Nestor Alexander Haddaway), artistul care a cucerit topurile internaționale cu hitul „What Is Love”. De această dată, nu va urca pe scenă, ci va găti pentru căței alături de voluntari și echipa adăpostului.

Prezent în România în cadrul turneului de promovare a noului său album, „The Sun”, artistul are o legătură specială cu țara noastră, care a devenit, în timp, unul din locurile pe care le numește “acasă”.

Despre vizita sa la Adăpostul Speranța, Haddaway a declarat: „Pentru mine, The Sun este despre a căuta lumina atunci când lucrurile par grele. Cred că exact asta faceți aici, la adăpost – aduceți lumină în viețile acestor câini și ai celor care îi adoptă. Muzica mea vorbește despre a merge mai departe și despre puterea de a aduce oamenii împreună, iar faptul că pot fi aici, să gătesc și să ajut, este o formă reală de a transforma acest mesaj în faptă.”

Așa cum artistul vorbește despre puterea de a merge mai departe, și Adăpostul Speranța transformă, zi de zi, situații dificile în noi începuturi pentru câini.

Spațiu nou, inaugurat cu 100 de kilograme de tocăniță

În cadrul evenimentului va fi inaugurat un nou spațiu acoperit, destinat atât preparării hranei, cât și altor activități publice. De 1 martie, vor fi gătite aici peste 100 de kilograme de tocăniță, preparată din orez, legume și carne de pui, pentru toți cei aproape 500 de câini din adăpost.

„Suntem bucuroși să-l avem pe Haddaway alături de comunitatea noastră și să vedem cum mesajul său despre speranță prinde viață aici, în adăpost. Prin tot ceea ce facem, de la îngrijire și socializare până la astfel de evenimente, le arătăm câinilor salvați că lumea poate fi un loc mai bun. Ne dorim ca această zi să transmită un mesaj puternic: adopția responsabilă schimbă destine, iar prin implicare transformăm o societate. Nu în ultimul rând, începutul de primăvară este mai frumos alături de cei care ne susțin”, a declarat Anca Tomescu, director Adăpostul Speranța.

Dotat cu plite de gătit, spațiul inaugurat duminică dispune și de o zonă mare acoperită unde vor putea fi desfășurate diferite activități, indiferent de condițiile meteo.

Seria „Tocăniță pentru toți Bobiță” promovează adopțiile responsabile și dezvoltarea unei societăți prietenoase cu animalele de companie, în care câinii sunt tratați ca membri ai familiei.

Adăpostul Speranța, casa câinilor până când ajung acasă

Adăpostul Speranța este situat lângă București, în Popești-Leordeni (pe Splaiul Unirii, sensul de mers spre mare) și găzduiește aproape 500 de câini. Peste 200 sunt seniori, dar și paraplegici, cu nevoi și tratamente speciale. Câinii salvați sunt tratați, sterilizați și microcipați în clinica proprie a adăpostului. Ei au parte de un mediu prietenos, cu acces la locuri de joacă, la spa și la alte facilități din adăpost, până când este găsită o familie pentru fiecare.

În afară de o masă caldă, câinii din Adăpostul Speranța au nevoie de familii. Cine nu poate lua acasă un prieten pe viață, îl poate adopta de la distanță, astfel susținând un câine din adăpost printr-o contribuție lunară, pe care adoptatorul o stabilește singur. Adoptatorii de la distanță sunt încurajați să viziteze periodic câinii adoptați, să interacționeze cu ei și să petreacă timp împreună.

Mai multe detalii despre adopție, inclusiv de la distanță, voluntariat sau alte forme prin care poți susține câinii, găsiți pe www.adapostulsperanta.ro.

Articole pe aceeași temă: