Good News

Fundația Progress deschide 12 Cluburi de fete neînfricate în România

3 oct. 2023 2 min

Fundația Progress deschide 12 Cluburi de fete neînfricate în România

Reading Time: 2 minute

Peste 100 de fete din 12 orașe din România cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani participă la cluburi de ”empowerment” în cadrul bibliotecilor, cu scopul de a completa parcursul lor educațional cu informații cheie care nu sunt abordate la școală: educație pentru sănătate, căutarea identității, anxietate, comunicare asertivă, bullying, discriminare, cetățenie activă, independență financiară,  meseriile viitorului, fake news și fact checking, încălzire globală, trafic de persoane și abuzuri sexuale asupra minorilor.

Temele de discuție sunt prezentate de către specialiști în domeniu, sub formă de podcasturi, iar noțiunile sunt fixate prin activități creative și jocuri. Deschiderea celor 12 Cluburi de fete neînfricate este susținută financiar de compania OTP Leasing, partener al Fundației Progress în extinderea proiectului în mediul urban mic.

Pe parcursul lunilor de proiect, adolescentele descoperă lumea din jur și pe ele însele într-un cadru prietenos și o atmosferă de sprijin reciproc, facilitată de prezența doamnelor bibliotecare. Această metodologie a cercurilor de învățare le permite să dezvolte relații importante cu celelalte adolescente din club, să se deschidă și să discute aspecte importante pentru dezvoltarea lor. La finalul experienței, fiecare club organizează un eveniment comunitar care abordează una dintre temele pe care le-au studiat, iar în cadrul acestui demers, toate adolescentele din proiect trebuie să aibă un dialog cu autoritățile locale.  Ele merg în audiență la primar pentru a-și prezenta ideile (amenajarea de spații de joacă, colectarea selectivă, etc.) și apoi contribuie la implementarea lor, strâng bani pentru cauze sociale, sau dau mai departe către fetele și femeile din comunitate informațiile pe care le-au aflat în proiect.

Cluburile de fete neînfricate se află în bibliotecile din 11 orașe mici – Novaci și Țicleni în județul Gorj, Mărășești în județul Vrancea, Onești în județul Bacău, Tăuții-Măgherăuș în județul Maramureș, Amara în județul Ialomița, Calafat în județul Dolj, Petrila în județul Hunedoara, Târgu Frumos în județul Iași, Topoloveni în județul Argeș, Balș în județul Olt, precum și în Biblioteca Județeană din Constanța.

Rezultatele și schimbările semnalate (atât prin autoevaluarea fetelor, cât și prin feedback de la părinți, bibliotecare și profesori) arată progresul adolescentelor, aceasta având mai multă încredere, deprinderi noi și mai multe opțiuni pentru un viitor mai bun. Acum ele fac parte dintr-un grup real de sprijin, împreună cu fetele neînfricate din comunitatea lor și din întreaga rețea națională.

„Echipa noastră se implică constant în proiecte care unesc valorile și activitatea noastră de business cu acțiuni care aduc beneficii pe termen lung în comunitate. Diversitatea, în general, și susținerea femeilor și fetelor, în particular, este un pilon pe care ne-am construit viziunea socială. Am recunoscut imediat potențialul de extindere al proiectului Fetelor Neînfricate, mai ales ca datele statistice ne-au arătat o realitate diferită la firul ierbii pentru adolescentele din mediile rurale sau urban mic.

Investim în viitorul generației următoare de femei pentru că ne dorim să devină cetățeni activi, lideri, care pot înțelege,  identifica și  găsi o soluție la problemele cu care se confruntă, de a diferenția între ficțiunea virtuală și adevăr, prin implicare civică sau prin apartenența la o comunitate cu aceeași valori. Astfel, ele  pot deveni la rândul lor modele pentru următoarele generații.”, declară Steliana Moraru, COO OTP Leasing.

Array

Articole pe aceeași temă: