Tech

HUAWEI lansează ceasul inteligent HUAWEI WATCH GT 4

15 sept. 2023 4 min

HUAWEI lansează ceasul inteligent HUAWEI WATCH GT 4

Reading Time: 4 minute

HUAWEI Consumer Business Group a lansat smartwatch-ul HUAWEI WATCH GT 4, cea mai nouă generație a seriei flagship WATCH GT, cu design elevat și funcții avansate de health și fitness.

Noua serie WATCH GT 4 se aliniază poziționării HUAWEI “Fashion Forward” pentru produsele din categoria wearables, ducând la următorul nivel integrarea tehnologiei cu stilul personal, oferindu-le utilizatorilor opțiunea de a-și personaliza drumul spre un stil de viață sănătos și activ, dar și în tendințe.

Odată cu noul ceas s-au lansat și o serie de noi produse de ultimă generație: căștile HUAWEI FreeBuds Pro 3, ochelarii inteligenți HUAWEI Eyewear II, eleganți și confortabili, ediția de ultimă oră HUAWEI WATCH Ultimate Gold și noile tablete HUAWEI MatePad cu upgrade PaperMatte.

Utilizatorii se pot bucura de toate funcțiile pe care noile ceasuri din seria GT le oferă, la pachet cu estetica elevată, alegând din opțiunile variate de design disponible – bezelul octogonal care iese în evidență sau cel elegant cu cadran rotund.

Huawei Watch GT4 lansare

Încă de la început, seria HUAWEI WATCH GT a rămas fidelă spiritului pseudonimului său (Grand Tourer), oferind ceasuri inteligente de înaltă acuratețe, cu funcții remarcabil de puternice. Noul HUAWEI WATCH GT 4 continuă tradiție, oferind, pe lângă funcții actualizate ce țin de sport și sănătate, și un design inovator pentru utilizatorii care doresc o experiență nouă și îmbunătățită în utilizarea unui smartwatch.

Ceasul este disponibil în două variante: HUAWEI WATCH GT 4 46 mm, cu design octogonal caracterizat de un aspect puternic și robust, și HUAWEI WATCH GT 4 41 mm, cu un design elegant, impecabil, creat dupa modelul bijuteriilor statement rafinate.

HUAWEI WATCH GT 4 este îndeajuns de versatil pentru a se potrivi cu diferite stiluri, personalități și ocazii, fiind disponibil în 7 variante de culoare. Pasionații de tehnologie pot alege pentru modelul de 46 mm varianta cu brățară din oțel, cu cadranul integrat, cel accesorizat cu o curea din piele maro sau modelele dinamice Rainforest Green cu bezel GMT, alături de cel cu brățară din fluoroelastomer Black.

Pentru varianta de 41 mm este disponibilă brățara metalică în două tonuri tip Piano Key, brățara Milanese inspirată din rafinamentul bijuteriilor contemporane și cureaua din piele albă.

Huawei Watch GT4 versiuni

Utilizatorii pot să își personalizeze interfața ceasului în funcție de preferințe, având la dispoziție peste 25.000 de watchfaceuri în galerie, experimentând astfel diferite designuri personalizate.

Noi funcții de health pentru HUAWEI WATCH GT 4

HUAWEI WATCH GT 4 integrează tehnologia inteligentă într-un stil de viață sănătos odată cu adăugarea unor noi functionalități, precum Menstrual Cycle Management 3.0 și Sleep Breathing Awareness.

Ca urmare a peste 8 ani de cercetare și dezvoltare continue, HUAWEI WATCH GT 4 dispune de o variantă îmbunătățită a tehnologiei TruSeen™ 5.5+ de monitorizare a sănătății. Drept rezultat, utilizatorii beneficiază de o monitorizare cu 30% mai precisă a sănătății inimii, chiar și în timpul unor activități mai intense, precum alergarea sau cele care se desfășoară în medii cu temperaturi mai scăzute.

De asemenea, noul ceas este echipat cu tehnologia TruSleepTM 3.0 îmbunătățită, pentru a oferi utilizatorilor o mai bună conștientizare a ciclurilor de somn. Noua versiune 3.0 de monitorizare a somnului a HUAWEI GT 4 oferă o înțelegere completă a ciclurilor de somn și îi ajută pe utilizatori să își ajusteze conduita. Caracteristica include o funcție de conștientizare a respirației, care scanează nereguli[ii] de respirație în timpul somnului, oferind o perspectivă cuprinzătoare asupra sănătății respiratorii din timpul unui ciclu de somn.

Ceasul include un sistem de monitorizare actualizat al ciclului menstrual 3.0, care analizează și reține în mod inteligent indicatorii fiziologici ai utilizatorului, cum ar fi ritmul cardiac în timpul somnului, temperatura corpului, ritmul respirator și multe altele, pentru a prezice perioadele ciclului menstrual. Acest lucru le poate aduce beneficii multora dintre utilizatorii care se confruntă cu cicluri mai puțin regulate, acum existând opțiunea de a anticipa anumite aspecte, pentru a face schimbări ale stilului de viață în punctele cruciale ale ciclului menstrual.

Aplicații noi de fitness

HUAWEI WATCH GT 4 introduce o variantă actualizată a Activity Rings, noua aplicație Stay Fit și urmărirea GNSS optimizată – toate îmbunătățite cu noua tehnologie TruSeen™ 5.5+.

Odată cu actualizarea funcției Activity Rings, care afișează zilnic statistici legate de activitățile sportive (calorii consumate, durata antrenamentului și a activităților desfășurate în picioare), utilizatorii pot fi motivați suplimentar să își îndeplinească obiectivele de fitness pentru a închide inelele.

Pentru a încuraja utilizatorii să închidă toate cele trei inele într-o zi, funcția vine cu un sistem de medalii pentru atingerea unor noi obiective de fitness și pentru stabilirea recordurilor. În plus, utilizatorii au acces la peste 100 de moduri Sport, inclusiv Padel sau esports.

HUAWEI WATCH GT 4 este primul ceas inteligent HUAWEI care rulează Stay Fit, o aplicație de gestionare a caloriilor. Stay Fit utilizează parametri de sănătate în timp real pentru a ajuta utilizatorii să își gestioneze aportul caloric, oferindu-le recomandări mai exacte, adaptate nevoilor corpului, pentru o mai bună gestionare a greutății.

De asemenea, ceasul permite utilizatorilor să ducă drumețiile și antrenamentele de alergare la următorul nivel cu un sistem GNSS de înaltă precizie care îmbunătățește localizarea cu 30% comparativ cu seriile anterioare.

Baterie care ține până la 2 săptămâni

Noul HUAWEI WATCH GT 4 oferă utilizatorilor o baterie durabilă, cu autonomie de până la 2 săptămâni, mult peste capacitătile altor ceasuri din aceeași categorie.

În plus, noul smartwatch optimizează confortul și stilul de viață al utilizatorului prin funcții suplimentare, cum ar fi noul launcher, controlul rapid al mesageriei și al răspunsurilor, precum și compatibilitatea cu aplicațiile terțe.

HUAWEI WATCH GT 4 poate fi asociat cu ușurință cu dispozitive iOS și Android, prin aplicația HUAWEI Health, care poate fi descărcată de aici, protecția și confidențialitatea datelor personale fiind asigurate continuu.

Preț și disponibilitate

Ceasul este disponibil la precomandă în perioada 14 septembrie – 1 octombrie 2023, pe HUAWEI Store, cu o ofertă specială: bundle cu FreeBuds SE 2 cadou, 10% reducere pe loc la noul smartwatch, 2% din valoare aprodusului înapoi în puncte HUAWEI – până la 37 lei în puncte HUAWEI, care pot fi transformate în discount la următoarele comenzi. HUAWEI WATCH GT 4 46 mm Rainforest Green cu bezel GMT se vinde exclusiv pe HUAWEI Store

HUAWEI WATCH GT 4 46 mm

  • Black (curea din fluoroelastomer) – 1.199 lei
  • Brown (curea din piele) – 1.299 lei
  • Rainforest Green (curea verde din material reciclat, design GMT al bezelului) – 1.299 lei
  • Grey (curea metalică, design tip unibody) – 1.599 lei

HUAWEI WATCH GT 4 41 mm

  • White (curea de piele albă) – 1.199 lei
  • Light Gold (curea Milanese) – 1.399 lei
  • Silver (curea metalică Piano Key) – 1.899 lei
Array

Articole pe aceeași temă: