Tech Stiri

Huawei Mate Xs a ajuns în România. Cât costă smartphone-ul pliabil

15 apr. 2020 3 min

Huawei Mate Xs a ajuns în România. Cât costă smartphone-ul pliabil

Reading Time: 3 minute

Huawei Consumer Business Group a adus în România smartphone-ul pliabil Huawei Mate Xs, pe care compania îl consideră cel mai performant dispozitiv al său.

Huawei Mate Xs vine cu un design îmbunătățit Falcon Wing, cu peste 100 de piese integrate, iar ecranul pliabil FullView de 8 inci face rapid trecerea între experiențele de smartphone și tabletă. Balamaua este foarte rezistentă, fiind fabricată dintr-un metal lichid pe bază de zirconiu, și facilitează o pliere completă de 180 de grade.

Ecranul flexibil are strat dublu de poliamidă, unit cu un adeziv optic, printr-o tehnică specială dezvoltată de Huawei. Materialul este durabil fără a face sacrificii în ceea ce privește calitatea imaginii, oferind saturație echilibrată și un luminozitate potrivită.

Când este pliat, Huawei Mate Xs funcționează ca un smartphone puternic cu ecran dual: unul principal de 6,6 inci și altul secundar de 6,38 inci. Nepliat, smartphone-ul devine o tabletă de 8 inci, cu experiență de vizionare fără margini. Huawei Mate Xs, urmașul lui Huawei Mate X lansat în 2019, este disponibil pe piața din România la prețul recomandat de 10.999 de lei.

Sistemul de camere

Noul Huawei Mate Xs are sistemul de patru camere dispuse vertical de-a lungul barei laterale, SuperSensing Leica Quad Camera. Camera principală este de 40 MP (unghi larg, cu deschidere f/1.8), fiind secondată de o cameră cu unghi ultra-larg de 16 MP (diafragmă f/2.2), o cameră teleobiectiv de 8 MP (diafragmă f/2.4) și o cameră 3D cu detectarea profunzimii. Sistemul beneficiază de stabilizare de imagine AIS și OIS, capabilități de zoom hibrid 30x și ISO maxim de 204800.

Sistemul de camere joacă rol dublu, atât de cameră frontală, pentru selfie, cât și de cameră „normală”. Cu modul inteligent de fotografiere în oglindă, atât fotograful, cât și modelul pot previzualiza imaginile în timp real.

Huawei Mate Xs lansare 1 scaled e1586944939715Putere de procesare

Noul Huawei Matex Xs beneficiază de forța noului procesor Kirin 990 5G, implantat în cel mai avansat chipset Huawei. Procesorul octa-core are două nuclee personalizate supradimensionate Cortex-A76, două nuclee Cortex-A76 personalizate mari și patru nuclee mici Cortex-A55, care funcționează cu o viteză de până la 2,86GHz.

Procesarea grafică este gestionată de unitatea Mali-G76 cu 16 nuclee, cel mai puternic GPU de pe telefoanele Huawei, în timp ce solicitările AI sunt suportate de un NPU construit pe arhitectura Da Vinci a Huawei.

Kirin 990 5G SoC are un modem integrat 5G, care îi permite să furnizeze simultan performanțe puternice și conectivitate 5G cu o eficiență mai bună și încălzire redusă. Procesorul suportă 2G, 3G, 4G, 5G NSA și SA. SoC suportă spectrul complet 5G și 5G + 4G Dual SIM Dual Standby.

Huawei Mate Xs este echipat cu sistemul de răcire Flying Fish Fin Cooling, special proiectat pentru categoria pliabilă, care utilizează grafen flexibil și fisuri microscopice. Acestea îi permit să se plieze o dată cu dispozitivul și să acopere întreaga suprafață, pentru o răcire uniformă și eficientă.

Huawei Mate Xs newMultitasking inteligent

Funcția Multi-Window permite afișarea simultană a două aplicații și interacțiunea utilizatorului între acestea. Textul, imaginile și documentele pot fi transferate ușor prin glisare dintr-o aplicație în alta.

Un dock situat în partea de jos a ecranului oferă un spațiu în care utilizatorii pot lansa rapid aplicații. Atunci când două aplicații sunt deschise concomitent, utilizatorii o pot lansa pe a treia folosind funcția Floating Window, care poate fi utilizată pentru activități de scurtă durată, precum răspunsul la mesajele text fără a ieși din aplicațiile curente.

Huawei Mate Xs rulează pe sistemul de operare EMUI10.0.1, bazat pe Android Open Source. Acesta acceptă și funcția Multi-screen Collaboration, între sistemele Windows și Android. Astfel, utilizatorii pot transfera ușor și rapid fișiere între Huawei Mate Xs și un laptop din seria Huawei MateBook D, dar pot și controla două sisteme de pe un singur ecran.

Huawei Mate Xs vine cu magazinul de aplicații App Gallery preinstalat. Acesta conține 300 de aplicații românești și zeci de mii de aplicații internaționale.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: