BizRemote by certSIGN Stiri

ING Bank și clienții săi au donat peste 840.000 de lei pentru persoane vulnerabile

20 mai 2020 2 min

ING Bank și clienții săi au donat peste 840.000 de lei pentru persoane vulnerabile

Reading Time: 2 minute

ING Bank împreună cu Fundația Comunitară București a adunat peste 840.000 de lei în cadrul unei campanii de strângere de fonduri prin aplicația Home’Bank, care are ca principal obiectiv sprijinirea grupurilor vulnerabile (din punct de vedere social sau medical) afectate direct sau indirect de COVID-19.

Clienții ING Bank au donat o sumă-record prin aplicația Home’Bank, de 361.000 lei, la care s-au adăugat donațiile băncii, ajungându-se la totalul de peste 840.000 de lei. Donațiile au ajutat 10.824 de persoane din 22 de județe. Astfel, cu sprijinul rețelei Fundațiilor Comunitare din țară au fost oferite 4.951 de mese calde, 5.559 de pachete cu alimente, 3.122 cu produse de igienă și 508 pachete cu medicamente.

ING infografic fondul de urgentaPrima etapă a fondului s-a încheiat pe 18 mai, opțiunea de a dona în Home’Bank rămâne deschisă și în perioada următoare, iar fondurile vor fi destinate nevoilor urgente apărute în comunitățile care au fost finanțate în prealabil prin fond.

ING Bank donase deja 1,6milioane de lei pentru necesitățile medicale urgente, și a creat Fondul de Urgență pentru a merge dincolo de criza de sănătate, spre nevoile comunităților și grupurilor vulnerabile: familii monoparentale, persoane în vârstă, copii din centrele de plasament, persoane imobilizate, victimele violenței domestice etc.

„Ajutorul nostru a fost un pas firesc în perioada crizei medicale, un suport umanitar vital care ne-a reamintit cât de solidari suntem de fapt și ne-a apropiat pe noi toți. Le suntem recunoscători celor peste 4.000 de clienți care s-au alăturat campaniei din Home’Bank, partenerilor noștri de la Fundația Comunitară București și fundațiilor comunitare din țară care au asigurat o intervenție rapidă și eficientă”, a declarat Alexandra Maier, Senior Corporate Social Responsibility Specialist la ING Bank.

Campaniei de strângere de fonduri în aplicația Home’Bank i s-a alăturat și trupa The Mono Jacks, care a susținut un concert live pe Facebook pentru a ajuta la promovarea inițiativei ING Bank, la care au participat peste 24.000 de persoane. De asemenea, Smart FM a difuzat un playlist făcut de angajații ING și mixat special de DJ Antenna pentru a strânge fonduri.

Foto: Bogdan Dinca

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: