Business Stiri

Autonom Lease devine partenerul de mobilitate al Bergenbier SA

19 aug. 2022 2 min

Autonom Lease devine partenerul de mobilitate al Bergenbier SA

Reading Time: 2 minute

Autonom, furnizor integrat de soluții de mobilitate și finanțare, a încheiat un parteneriat pentru externalizarea parcului auto Bergenbier SA, parte a grupului Molson Coors.

Bergenbier alege în premieră acest tip de serviciu, renunțând la achiziția directă în favoarea pachetului complet de servicii de leasing operațional oferit de Autonom Lease.

Autonom a început în luna iulie livrarea noii flote de autovehicule a companiei producătoare de bere cu două loturi de mașini Skoda Fabia destinate echipei de vânzări. Contractul de leasing între cele două părți a fost semnat în luna mai a acestui an și presupune înlocuirea pe loturi a flotei Bergenbier destinate echipelor de vânzări și management. Cele două companii estimează că procesul de înlocuire a vechii flote va fi finalizat în prima parte a anului 2023.

“De acum vom împărți cu Bergenbier S.A. responsabilitatea de a aduce savoarea berii autohtone pe mesele românilor. Vom asigura pe termen lung nevoia de mobilitate a echipelor de vânzări și management a noilor noștri parteneri. Le mulțumim pentru încredere și le oferim în schimb garanția lucrului bine făcut. Este începutul unei relații frumoase și durabile. Prietenii știu cum să evolueze împreună.”

Valentin Coca, Director Național Vânzări Autonom Lease

Grupul Autonom este un jucător cu experiență de peste 15 ani pe piața de leasing operațional, rent-a-car și asistență rutieră din România și va prelua întreaga responsabilitate a întreținerii flotei Bergenbier. Serviciile de asistență rutieră oferite Bergenbier pe parcursul ultimilor ani de către Autonom Assistance au evoluat către externalizarea completă a serviciilor de administrare și mentenanță a întregii flote. Cele două companii sunt partenere încă din 2009.

Pentru o rată lunară fixă, riscurile, costurile de achiziție, asigurările, taxele și impozitele, mentenanța, monitorizarea, reparațiile și alte costuri administrative sunt preluate de către compania de leasing operațional, sprijinind astfel eficiența businessului și asigurând în același timp predictibilitatea costurilor.

Autonom este o companie cu capital 100% românesc, pornită în 2006, în Piatra Neamț și este un jucător în top 5, după cifra de afaceri, în sectoarele principale de activitate: leasing operațional și închirieri auto. Compania oferă soluții moderne de mobilitate și finanțare (închirieri pe termen scurt și mediu, leasing operațional, transferuri cu șofer, închirierea temporară de flote, servicii de fleet management, asistență rutieră, servicii de spălătorie auto și închiriere de echipamente) printr-o rețea națională prezentă în 36 de orașe din România. Compania operează o flotă de peste 12.000 de mașini.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: