Stiri

Intenția de vaccinare a românilor este în creștere în ultimele 3 luni

12 oct. 2021 3 min

Intenția de vaccinare a românilor este în creștere în ultimele 3 luni

Reading Time: 3 minute

Un nou studiu realizat de Reveal Marketing Research la începutul lunii octombrie 2021 indică faptul că intenția de vaccinare a crescut, astfel că: 40% dintre români declară că intenționează să se vaccineze. Intenția de vaccinare e mai mare față de ianuarie 2021, când Reveal Marketing Research a realizat un studiu care a arătat că doar 36% dintre români erau ferm hotărâți să se vaccineze.

unnamed

La nivel național, 6 din 10 români nu intenționează să se vaccineze, aceste persoane provenind în special din rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16-24 ani (68%). Similar cu datele din ianuarie 2021, femeile declară că nu se vor vaccina, un procent mai mare dintre acestea refuzând mai degrabă din cauza reacțiilor adverse (57% față de 47% pentru bărbați), în timp ce în rândul bărbaților intenția de vaccinare este mult mai mare (43% pentru bărbați față de 40% pentru femei).

Convingeri anti-vaccinare


Românii cred că: “Este mai bine să te imunizezi” (15%). De altfel, incertitudinea la nivel național planează asupra eficienței (46%), siguranței (58%) și reacțiilor adverse (53%) asociate vaccinului: „Mi-e teamă de reacțiile adverse”/„Nu cred în eficiența lui”/„Nu cred că este testat suficient”.

unnamed 1

De asemenea, afirmații de genul “Prefer metodele de protecție – masca, evitarea spațiilor aglomerate” și respectiv „Am avut deja coronavirus” au fost agreate de peste 10% din populație (în special de către persoanele cu vârsta cuprinsă între 24 și 34 de ani, precum și de către cei cu venit mare – 40%). Pe de altă parte, 2 din 10 români rezonează cu aceste afirmații – în special cei proveniți din mediul rural.


Convingeri pro-vaccinare


Românii care au ales să se vaccineze declară că au făcut acest lucru pentru că nu vor să se îmbolnăvească (64%).

Observăm că dintre toate segmentele, respondenții cu vârsta peste 55 de ani s-au vaccinat (70%), motivul invocat pentru aceasta fiind vârsta. Din punct de vedere al educației, cei care s-au vaccinat pentru a evita îmbolnăvirea sunt în proporție de 66% din mediul rural.

unnamed 2


Al doilea motiv pentru care românii au ales să se vaccineze este dorința de a-i proteja pe ceilalți – 60% dintre respondenți au menționat această opțiune. Dintre aceștia, respondenții cu vârsta cuprinsă între 35 – 44 de ani se arată cei mai atenți față de cei din jurul lor – 70%.


Dorința de a-și relua activitățile normale – socializarea în condiții normale, călătoriile și mersul în vacanțe – constituie alt motiv important care i-a determinat pe români să se vaccineze. 53% dintre români au menționat acest motiv.
Alte motive selectate de respondenți în ceea ce privește motivația de a se vaccina sunt: dorința de a se simți relaxați și liniștiți – menționată de 5 din 10 români (50%); posibilitatea de a-și vizita părinții fără teamă – o treime dintre români (32%) și călătoriile în străinătate – 28%.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: