Business

Investiție de 20 mil. euro în primul proiect rezidențial pietonal din România

20 apr. 2023 3 min

Investiție de 20 mil. euro în primul proiect rezidențial pietonal din România

Reading Time: 3 minute

Valea Cireșilor, proiect rezidențial cu un concept inovator, va cuprinde 118 case ce vor forma primul cartier pietonal construit în jurul unul parc privat de 12.000 de metri pătrați. Investiția se ridică la 20 milioane de euro.

Casele se vor construi pe o suprafață de 100.000 de metri pătați în Corbeanca, cu o arhitectură individuală deosebită și pe loturi de teren care încep de la 500 de metri pătrați.

Valea Ciresilor imobiliare case

Proiectul este dezvoltat de o echipă cu experiență din care face parte Bogdan Georgescu, cunoscutul antreprenor și fondator al proiectelor antreprenoriale Teach for Romania, Bookster, Solo și Zitamine și fost managing partner la firma de consultanță imobiliară Colliers International.

Întregul proiect va fi dezvoltat în două etape. Prima fază este compusă din 33 de case și parcul privat de 12.000 de metri pătrați și va începe în vara acestui an. Valea Cireșilor reprezintă un concept urbanistic unic în țară ce dezvoltă un cartier aerisit, cu multe spații verzi, loturi de teren generoase (între 500 și 700 mp), un parc, locuri de joacă pentru copii, teren de sport și alte facilități.

Cristian Naftanaila Valea Ciresilor

„Valea Cireșilor vine să aducă România un plan urbanistic în premieră. Proiectele pietonale sunt un concept nou pentru că pun în centrul preocupărilor ideea de natură și pun pe primul loc calitatea locuirii. Atât în București, cât și în zonele limitrofe suntem tributari modelului în care capitala este un oraș al mașinilor. Mașinile ocupă trotuare, blochează accesul, iar locuitorii sacrifică siguranța și confortul pentru a face loc mașinilor. Valea Cireșilor rescrie aceste reguli. Mașinile au acces pe alei doar pe perioadă limitată pentru rațiuni logistice. Infrastructura de parcare este radială, înconjurând zona rezidențială și astfel nucleul devine exclusiv pietonal, dominat de spații verzi. Acest model reprezintă propunerea unică pe care Valea Cireșilor o aduce în piața rezidențială locală fiind gândit pentru o viață unde bunăstarea rezidenților este prioritară.”

Cristi Năftănăilă, Director de Dezvoltare al proiectului rezidențial Valea Cireșilor

Cartier rezidențial cu prioritate pentru zonele verzi

Valea Ciresilor imobiliare alei

Valea Cireșilor reprezintă un concept de cartier aerisit de case individuale unde zonele verzi au prioritate. O rețea de alei pietonale conectează fiecare casă cu parcul central. Proiectul este dezvoltat în localitatea Corbeanca, la distanță de mers pe jos de pădurile Tamași, Buciumeanca și Valea Mocanului.

Cartierul se bucură de conectivitate sporită, datorită căilor de acces de pe DN1, sau prin Mogoșoaia, urmând ca din 2024 să beneficieze și de conectivitate prin proximitatea față de A0.

„Ne-am propus să construim un cartier rezidențial așa cum vedem în occident sau Statele Unite, dar la un preț normal. Fără să trebuiască să ai un cont bancar nelimitat ca să te poți muta într-o casă frumoasă, bine gândită și construită, să ai o curte spațioasă și să faci parte dintr-o comunitate faină , cu toate facilitățile la îndemână.”

Bogdan Georgescu, fondatorul proiectului Valea Cireșilor

Lucrările pentru prima etapă ce va include parcul privat precum și întreg universul de facilități sunt programate să înceapă la 1 iulie anul acesta. Conceptul urbanistic, precum și arhitectura caselor a fost realizată de Head Made Architecture.

Array

Articole pe aceeași temă: