Antreprenori

Investiție de 30 de milioane de euro într-un proiect rezidențial din zona Obor

Reading Time: 2 minute

După o investiție de 30 de milioane de euro, dezvoltatorul imobiliar Rock Development a început construcția proiectului rezidențial Avrig Park Rezidence, în apropiere de Bucur Obor, care va include 325 de apartamente, spații comerciale și peste 400 de locuri de parcare.

Avrig Park Residence este amplasat pe strada Avrig, în imediata apropiere a zonei Bucur Obor. Proiectul va fi format din două corpuri de clădire independente, cu un regim de înălțime 5S+P+10. Prima fază, cu un număr de 122 de apartamente, are ca termen de finalizare estimat iunie 2021.

”Construcția Avrig Park Residence a început chiar în timpul Stării de Urgență, acesta fiind un semnal foarte pozitiv pentru piață. Proiectele gândite temeinic și cu finanțări bancare aprobate merg înainte iar Avrig Park Residence este primul ansamblu a cărui construcție a început dintr-o listă amplă de proiecte anunțate spre dezvoltare în arealul lărgit reprezentat de zona Obor – amplasamentul în zona Avrig se va dovedi de asmenea un avantaj competitiv”, a declarat Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.

Prin multiple soluții tehnice înglobate, bazându-se pe principiile proiectării ”GREEN HOMES”, Avrig Park Residence va fi certificat ca un proiect sustenabil, urmând să ofere un raport preț / calitate foarte bun.

Avrig Park Residence va reuni studiouri, apartamente cu doua și trei camere și duplexuri cu patru camere, amplasate la ultimele două etaje ale clădirilor. Proiectul va include spații comerciale la parterul blocurilor iar în subteran vor fi amenajate atât locurile de parcare cât și spații de depozitare pentru toate unitățile locative.

Dezvoltatorul proiectului este compania Rock Development, o companie consacrată pe piața românească, ultimul proiect finalizat fiind Politehnica Park Residence, proiect cu 434 de apartamente – un proiect fanion pentru zona Grozăvești – Politehnică.

SVN Romania este consultantul imobiliar și agentul exclusiv al proiectului. Compania este consultantul a peste 10 proiecte rezidențiale, printre care Avitației Park (Forte Partners), Belvedere Residences (London Partners), Cosmopolis (Opus Land), Belveo High End Apartaments (Brașov) și Tomis Park (Constanța).

Compania este și unul din principalii jucători pe piața de property management (SVN Romania | Property Management & REO Services) și pe segmentul finanțărilor (SVN Romania | Credit & Financial Solutions). SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt țări și regiuni, în care activează peste 1.600 de  consultanți imobiliari și personal administrativ.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

O nouă destinație turistică din Emiratele Arabe Unite, pe radarele turiștilor români: Ras Al Khaimah

Cum plănuiește Ras Al Khaimah, cel mai nordic emirat din EAU, să atragă 3,5 milioane de turiști până în 2030…

2 ore ago

5 to go și Corso lansează înghețata Salted Caramel Caffe Latte

5 to go și Corso anunță debutul unui parteneriat strategic care se concretizează prin lansarea mixului perfect de sezon, gata…

2 ore ago

Magazinele Lidl vor fi închise în prima și a doua zi de Paște

Unul dintre principiile după care Lidl se ghidează în relația cu angajații este menținerea unui echilibru între viața personală și…

3 ore ago

Înainte de Paște, Auchan invită românii la Săptămâna filierelor de producători locali din programul „Cultivăm ce e mai bun în România”

Până pe 30 aprilie 2024, Auchan desfășoară Săptămâna filierelor, pentru al doilea an consecutiv, o campanie unică în România dedicată…

3 ore ago

KORIKA, un brand de produse cosmetice coreene, intră pe piața din România

KORIKA, unul dintre cele mai apreciate branduri de produse cosmetice coreene din Europa, intră în magazinele Notino din București. Această…

3 ore ago

Mara Eliza Barza, SundayPR: „Succesul unui business înseamnă și bunăstarea echipei și a familiilor acestora”

La 22 de ani a făcut primii pași în cariera de televiziune și la scurt timp în domeniul PR pentru posturile…

3 ore ago