Antreprenori Stiri

Acvatic Bebe Club pregătește deschiderea unui nou club de educație acvatică

4 aug. 2020 2 min

Acvatic Bebe Club pregătește deschiderea unui nou club de educație acvatică

Reading Time: 2 minute

Cu o investiție de 100.000 de euro, Acvatic Bebe Club, un club de educație acvatică dedicat bebelușilor și copiilor mici a demarat lucrările de amenajare pentru un al doilea sediu, în zona de nord a Bucureștiului.

Odată cu reluarea activității, după aproximativ 3 luni de pauză pe fondul Covid19, Acvatic Bebe Club, club de educație acvatică dedicat bebelușilor și copiilor mici, și-a reluat activitatea, dar și planurile de extindere. Astfel, la 1 august au fost demarate lucrările de amenajare pentru un al doilea sediu, în zona de nord a Capitalei, cu o investiție estimată de 100.000 euro.

Contextul pandemic actual a suspendat activitatea Clubului de educație acvatică Acvatic Bebe Club în perioada 18 martie – 1 iunie, ulterior aceasta reluându-se parțial, inițial pe segmentul de servicii de kinetoprofilaxie. În prezent, pe fondul măsurilor necesare pentru asigurarea siguranței clienților și angajaților, activitatea a fost reluată la o capacitate de 70%.

„50% dintre abonamente au fost reactivate în primele 3 săptămâni de la reluarea activității și am remarcat o creștere a interesului pentru cursurile de educație acvatică, fiind printre puținele activități fizice ce pot fi desfășurate cu respectarea măsurilor de siguranță și cu beneficii reale pentru dezvoltarea fizică și psihică a copiilor mici”, a precizat Carmen Dumitru, fondator Acvatic Bebe Club.

Investiția în măsurile de siguranță implementate, suplimentar față de cele solicitate de autorități, se ridică până în prezent la aproximativ 4.000 de euro. 

Am decis să achiziționăm lampe UVC pentru dezinfectarea încăperilor, un robot inteligent cu lampă UV pentru dezinfectarea suprafețelor și jucăriilor, un aparat de purificare a aerului, panou antivirus separator pentru recepție, pe lângă consumabilele necesare. De asemenea, fiecare membru al echipei este testat anticovid la fiecare 14 zile. Astfel, avem un cost lunar de peste 1.000 de euro, pe care îl investim în asigurarea măsurilor de siguranță necesare, a mai declarat Carmen Dumitru.

Pe lângă aceste investiții, ABC continuă planurile de extindere anunțate la începutul anului, propunându-și deschiderea unui al doilea club de educație acvatică, în zona de nord a Capitalei. Lucrările  de amenajare vor demara la 1 august și vor dura 3-4 luni. Acest al doilea club este dedicat copiilor cu vârsta între 4 luni și 4 ani, iar investiția în noul sediu este estimată la 100.000 euro.

„Redeschiderea a fost un proces complex și provocator, dar discuțiile cu clienții ne-au dat asigurat că serviciul de educație acvatică rămâne unul de referință în dezvoltarea armonioasă a celor mici. Suntem în continuare impactați de contextul actual ce aduce anxietate clienților și o instabilitate și nesiguranță fără precedent pentru mediu economic. Am reluat activitatea cu o echipă redusă cu 30%, însă ne bucurăm să putem reloca parte din echipă în noul sediu, alături de noi membri ai echipei, care au început și ei cursurile de pregătire la 1 august. Estimăm că până la finalul anului vor reuși o reechilibrare în noul context”, a mai precizat Carmen Dumitru.

Acvatic Bebe Club a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de 1 milion de lei, iar pentru acest an estimarea inițială viza o creștere cu 10%. În noul context, prima jumătate a anului a fost încheiată cu o scădere de 15% însă există premise pentru a fi recuperată până la finalul anului, astfel încât cifra de afaceri să se situeze la nivelul celei de anul trecut.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: