Business Opinii

Ionuț Bălan: Guvernul restructurează populația în loc să se reformeze pe sine

15 apr. 2025 3 min

Ionuț Bălan: Guvernul restructurează populația în loc să se reformeze pe sine

Reading Time: 3 minute

TVA poate fi văzută ca o formă forțată de economisire. În loc să-și utilizeze venitul disponibil ca în statele americane unde nu se percepe TVA, europenii, în particular românii, renunță la alte mărfuri sau la propriul exercițiu de economisire pentru a da banii statului. La rândul său, acesta ar putea să pună resurse deoparte în locul indivizilor, dar din moment ce bugetul nostru va avea iarăși un deficit ce va încălca limita prevăzută la Maastricht, doar va cheltui în locul lor.

de Ionuț Bălan

Sunt curios însă dacă ceea ce costă acum 10 lei fără TVA şi ar ajunge la 15 după taxare ar putea să rezolve problema, dacă transferul de economisire de la privat către stat ar deveni surplus bugetar. Pentru că dacă n-ar face-o, s-ar putea trage concluzia că nu trebuie să-i lași bani pe mână celui care procedează în acest fel. El nu-și va revizui niciodată comportamentul!

Dar parcă poate cineva să negocieze la modul: Îți dau bani doar dacă te ții de cuvânt?! Ți se va spune – ca să se poată cheltui mai prost decât orice buget de familie – că: „Unde-i lege nu-i tocmeală”. Sau mai rău:”Te tocmești ca la piață”. Ignorând cu totul că una dintre calitățile comune ale tuturor celor care au făcut avere este aceea de bun negociator. Iar piața de legume și fructe e unul dintre puținele locuri unde te mai poți tocmi cu producătorul, tocmai pentru că nu intervine TVA.

Așadar, tocmeala, care nu este altceva decât o licitație, nu poate avea ca rezultat decât reducerea prețului de vânzare (sau, în cel mai rău caz, menținerea prețului inițial, caz în care, de regulă, tranzacția eșuează). Tocmeala nu duce niciodată la scumpire. Însă într-o lume în care taxele și impozitele pe vânzări, în primul rând TVA, sunt impuse ca procente din prețul final, devine limpede cui nu-i convin ieftinirile. În urma unei tocmeli având ca rezultat ieftinirea, ambele părți direct implicate ies în câștig: cumpărătorul face economie, vânzătorul obține lichidități. Doar statul își vede diminuate veniturile bugetare.

În consecință, prețurile trebuie menținute cât mai fixe și mai stabile prin lege. Bineînțeles că cel mai frecvent pretext este „protecția consumatorului”. La noi, o normă din urmă cu două decenii și jumătate descurajează și, de fapt, interzice indirect tocmeala obligând comercianții să afișeze prețurile de vânzare în magazine, cu toate taxele, lizibil și la vedere, „astfel încât consumatorul aflat în suprafața de vânzare să le poată vedea în locurile de prezentare fără a întreba vânzătorul”. Căci ce poate fi mai periculos decât conversația omenească dintre cumpărător și vânzător?! Trebuie precizat că nu avem de a face cu o inovație legislativă românească: e vorba de transpunerea unei directive UE din 1998.

Nu în ultimul rând trebuie precizat că și salariul minim reprezintă un obstacol în a te tocmi cu cineva să-ți presteze un serviciu sub un anumit nivel. Motiv pentru care cererea și oferta pot să nu se întâlnească. Adică, n-ai cum să negociezi cu cineva un preț al muncii sub plafon, așa cum se întâmplă la țară când te învoiești cu cineva să-ți sape o bucată de pământ. Cu riscul ca lucrătorul să rămână șomer. Iar toate acestea fiindcă statului nu-i convine să fie vândute ieftin nu doar bunurile, ci și forța de muncă, ca să încaseze mai mulți bani sub formă de impozite.

Mai mulți bani, dar ce face cu ei? Deşi bugetul statului ajunge să fie administrat mai prost decât orice buget de familie, i se atribuie mai departe bani necondiționat, doar pentru că e fratele mai mare, care are mușchi și te poate bate! La persoanele fizice rata unui credit de consum în lei pe cinci ani nu poate fi mai mare de 40% din venitul net lunar. Statului, în schimb, nu i se face vreun scoring, nici măcar nu mai stă în limita de 3% din PIB din Tratatul de la Maastricht, a cărei depăşire duce în UE la declanşarea procedurii de deficit excesiv! Şi e evident că în măsura în care deficitele private se ajustează mult mai repede decât cel public, discutăm de o restructurare a populaţiei, în loc de una a economiei, administrată de guvern, prin intermediul ministerelor.

Ionuț Bălan este jurnalist independent, fost redactor-șef al revistei “Finanțiștii”, publicist la “Jurnalul Național”, “Săptămâna financiară”, “Piața financiară”, “Curentul”, “Bursa”, “Evenimentul zilei”. Mai multe materiale de același autor găsiți pe www.bloguluibalan.ro.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 392 (15 aprilie – 15 mai 2025). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Articole pe aceeași temă: