Stiri Business Companii Tech

iTrade Integrated Systems a preluat Noumax

26 oct. 2023 2 min

iTrade Integrated Systems a preluat Noumax

Reading Time: 2 minute

iTrade Integrated Systems, reseller de ecosistem Apple cu experiență în domeniul B2B, a preluat Noumax, furnizor de servicii și revânzător de produse Apple. Prin această achiziție, iTrade își consolidează poziția pe piață și devine un jucător important în segmentul IT&C din România.

Discuții din 2019

Ca urmare a acestei tranzacții, fondul de business al Noumax va fi integrat în operațiunile companiei iTrade, iar acționarul unic al Noumax va deveni acționar în iTrade. Cele două companii locale își unesc astfel forțele ca să le ofere atât clienților B2B cât și celor B2C servicii profesioniste și oferte mult mai competitive.

“Am început discuțiile despre o eventuală achiziție încă din 2019. Cele două companii sunt complementare, chiar dacă activăm în aceeași piață de revânzare a produselor Apple. Noumax este o companie cu 30 de ani de experiență cu rezultate mult mai bune în vânzarea calculatoarelor (laptopuri, desktopuri) pe când iTrade vinde în volume mult mai mari device-uri iOS: iPhone și iPad, dar și multe alte branduri de top. Această achiziție ne ajută să ne poziționăm ca o companie matură pe piață cu o cultură organizațională în formare și capabilă să facă o coeziune cu viziune cu un alt business cu renume în România.”

Cristian Teodorescu, CEO și co-fondator iTrade Integrated Systems

Obiective post-tranzacție

Compania iTrade Integrated Systems a fost fondată în anul 2012 de către Cristian Teodorescu și Andrei Dumitrel. Compania are în portofoliu peste 500 de clienți, companii din industrii precum telecom, automotive, banking, dezvoltare software, FMCG, farma.

Principalele obiective ale companiei iTrade Integrated Systems după preluarea Noumax sunt promovarea business-ului în mediul online, furnizarea companiilor de servicii asistență completă și soluții de finanțare pentru achiziția de produse și servicii IT&C, dublate de investiții noi în echipă cu viziunea de a deveni un principal integrator al produselor Apple. „Am colaborat cu succes în trecut, ne completăm ca abordare a liniilor de business și nu în ultimul rând rezonăm ca oameni. Toate acestea integrate vor aduce un suflu nou în abordarea pieței IT&C, în contextul digitalizării accelerate din ultima perioadă. Împreună suntem o echipă mai puternică pentru a oferi servicii mai bune clienților,” a declarat Tudor Ciortea, CEO și membru fondator al Noumax.

Array

Articole pe aceeași temă: