Marketing Stiri

Kantar prezintă planul de acțiune pentru creșterea brandurilor, o analiză la nivel global a peste 6,5 miliarde de date

14 mai 2024 3 min

Kantar prezintă planul de acțiune pentru creșterea brandurilor, o analiză la nivel global a peste 6,5 miliarde de date

Reading Time: 3 minute

Kantar a lansat astăzi Blueprint for Brand Growth (Planul de acțiune pentru creșterea brandurilor), o analiză la nivel global a peste 6.5 miliarde de date despre atitudinile și comportamentele cumpărătorilor ce acoperă ultimul deceniu. Analiza, care s-a întins pe durata unui an, dezvăluie în mod empiric care sunt cei mai importanți trei factori pentru creșterea unui brand și oferă marketerilor un model decizional care să îi ajute să controleze mai bine pârghiile cu care să crească și să modeleze viitorul brandurilor lor.

Blueprint este rezultatul colaborării dintre experții Kantar, liderii din industrie și abordări de tip analytics (modelări statistice avansate) pe bazele de date unice ale Kantar, e vorba de BrandZ (date atitudinale, despre brand equity sau capitalul de brand) și Worldpanel (date despre comportamentul de cumpărare și consum). În centrul acestei colaborări s-a aflat mereu o singură întrebare: Ce pot marketerii să facă mai bine pentru ca brandurile lor să crească? Iar răspunsul este că brandurile cresc dacă sunt diferite în mod semnificativ (Meaningfully Different) pentru mai mulți oameni. Mărcile care sunt diferite în mod semnificativ față de altele, au o penetrare a pieței de 5 ori mai mare și arată și o probabilitate mai mare de a o îmbunătății, în următorii doi ani.

Blueprint grow

Pentru ca brandurile lor să ajungă să fie diferite în mod semnificativ, Kantar recomandă ca marketerii să activeze trei Acceleratoare de creștere și modele de luare a deciziilor:

  • Predispose More People sau Să predispună mai mulți oameni: creativitatea, reclamele și experiența de utilizare sau consum construiesc atât o diferențiere semnificativă cât și disponibilitate mentală pentru branduri. Mărcile care reușesc să facă asta în mod optim, captează o cotă de piață din volumul vânzărilor de 9X mai mare decât restul, au un preț mediu de vânzare de 2X mai mare și o probabilitate de 4X mai mare ca să își crească cota de piață în viitor.
  • Be More Present sau Să fie mai prezente: optimizarea distribuției, a întregii experiențe a clienților, a gamei de produse/servicii, a ambalajelor, a prețurilor și a promoțiilor duce la câștigarea cu până la de 7X mai mulți cumpărători în cazul brandurilor cu o prezență permanentă, extinsă față de cele prezente în doar jumătate din ocaziile de cumpărare.
  • Find New Space sau Să găsească un spațiu nou în piață: inovarea axată pe identificarea spațiilor incrementale (motivații, ocazii, categorii și servicii conexe) dublează șansele de creștere ale unui brand. Creșterea numărului de ocazii de consum sau de utilizare cu 10% determină o creștere a veniturilor cu 17%

Modelul Blueprint construiește pe baza cercetările existente în industrie cu privire la modul în care cresc brandurile, dar vine și le îmbunătățește. Dovedește un lucru foarte important și anume că, deși creșterea penetrării într-o piață este crucială, dacă ne vom concentra exclusiv pe acest lucru, va fi insuficient pentru a avea o creștere de durată a brandului, a veniturilor și a marjelor de profit.

Analiza Kantar subliniază rolul pe care îl are diferențierea – și nu doar caracterul lor distinctiv – în crearea unor legături mentale puternice între consumatori și branduri, dar și de a apăra puterea mărcilor de a stabili prețurile (pricing power).

Jane Ostler Kantar

“Pentru prima dată oriunde, am combinat un deceniu de cercetare a atitudinilor față de branduri cu date despre comportamentul lor efectiv de cumpărare și de consum pentru a înțelege complet impactul concret pe care marketingul îl are asupra creșterii brandurilor.

Printre alte elemente, vedem faptul că realizarea de conexiuni emoționale prin intermediul reclamelor este crucial. Atunci când acestea sunt lansate în varianta lor optimă, reclamele construiesc diferențiere și predispun consumatorii către un brand, stimulând vânzările și întărind loialitatea“, explică Jane Ostler, EVP of Thought Leadership la Kantar și coordonatorul proiectului Blueprint.

Madalin Vladu Kantar Romania

“Blueprint for Brand Growth spune o poveste despre modul în care mărcile pot crește și crea valoare. Acesta reprezintă punctul nostru de vedere, al Kantar și credem că este unul de neegalat, deoarece putem spune cu certitudine că mărcile, din orice categorie și din orice parte a lumii, cresc numai dacă știu să fie diferite în mod semnificativ pentru un număr cât mai mare de oameni”, consideră Mădălin Vladu, Senior Director, Brand & Sustainability Lead la Kantar România.  

Array

Articole pe aceeași temă: